La Tiraspol fără surprize. Vadim Krasnoselski a câştigat aşa-numitul scrutin prezidenţial
alte articole
Vadim Krasnoselski a câştigat aşa-numitul scrutin prezidenţial din Transnistria care a avut loc duminică, 12 decembrie. Pentru acesta ar fi votat 113620 de alegători (79%), iar pentru contracandidatul său formal Serghei Pînzari şi-ar fi dat votul 16914 alegători sau 11,8 %. Prezenţa generală la urne fiind puţin peste 35 la sută.
Deşi autorităţile de la Chişinău au îndemnat partenerii internaţionali să se abţină de la declaraţii, mediatizări, desemnări de ”observatori electorali” sau alte acţiuni şi contacte cu exponenţii Tiraspolului pe acest subiect, pentru a exclude orice legitimizare a aşa-numitelor ”alegeri”, totuşi Federaţia Rusă a trimis în regiunea transnistreană o întreagă delegaţie formată din deputaţi şi politologi ruşi.
La Tiraspol au mai venit şi aşa-numiţi observatori din Nagorno-Karabah şi din regiunile separatiste ale Georgiei – Abhazia şi Osetia de Sud.
De menţionat că Ministerul Afacerilor Externe al României a notat într-o declaraţie oficială că nu recunoaşte legitimitatea aşa-ziselor alegeri organizate la 12 decembrie 2021 în regiunea transnistreană a Republicii Moldova.
„România susţine o reglementare cuprinzătoare, paşnică şi durabilă a conflictului transnistrean, în conformitate cu dreptul internaţional, cu respectarea suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Republicii Moldova, în cadrul graniţelor sale recunoscute la nivel internaţional şi fără afectarea viitorului său european”, se arată în comunicatul MAE al României.
Fostul preşedinte al R. Moldova şi al socialiştilor Igor Dodon s-a grăbit să-i adreseze felicitări „liderului Transnistriei, Vadim Krasnoselski, cu ocazia realegerii în funcţie”.
„Doresc din toată inima populaţiei Transnistriei pace şi bunăstare, iar lui Vadim Krasnoselski – o administrare cu succes a regiunii în această perioadă dificilă.
Peste 100 mii de locuitori ai regiunii (cca 80%) şi-au dat votul pentru actualul lider al Transnistriei. Ei toţi sunt conaţionalii noştri. Voinţa acestor oameni trebuie respectată. A numi votul lor 'ilegal' înseamnă a le ofensa demnitatea lor umană”, a menţionat Dodon într-o postare pe reţelele sale de socializare.
Aşa-zisele alegeri prezidenţiale din Transnistria au avut loc pe fundalul unor persecuţii fără precedent împotriva reprezentanţilor opoziţiei şi a vocilor critice, cu arestarea şi deschiderea unor dosare penale pe numele celor care au criticat regimul de la Tiraspol, fie chiar şi în postări pe reţelele de socializare, transmite Radio Europa Liberă.
Cu toate acestea, sursa citată remarcă că un grup de locuitori ai regiunii transnistrene au semnat o petiţie în susţinerea democraţiei. „Declaraţia, una fără precedent, semnalează îngrădirea dreptului de a alege şi de a fi ales, în contextul alegerilor de duminică.”
Mai mult, Declaraţia contestă retragerea abuzivă din cursa electorală a contracandidaţilor lui Vadim Krasnoselski şi susţine că acest aşa-zis scrutin are rolul de a legitima „regimul criminal de la Tiraspol”.