Jurnalistă: Patruşev ameninţă direct România şi Moldova şi instituţiile noastre tac / Jocul lui Georgescu

Ioana Constantin
Andrei Pricopie
15.01.2025

Realizatoarea emisiunii "Politica Zilei", Ioana Constantin, a atras atenţia că autorităţile noastre nu au reacţionat după ce Nikolai Patruşev, consilierul lui Vladimir Putin şi fost director al Serviciului Federal de Securitate al Rusiei (FSB), a afirmat că "România se află printre statele interesate de stabilitatea în Europa şi de adoptarea unei poziţii echilibrate faţă de Rusia", iar "Moldova fie va deveni parte a unui alt stat, fie va înceta să existe".

"România nu intră în niciun război, cum spune piticul în pantaloni roşii Georgescu care nu face altceva decât jocul abject al Rusiei. Instituţiile statului să-şi facă treaba şi să combată delirul lui Georgescu care nu e nimic altceva decât omul Rusiei şi al securiştilor ordinari din România. Propaganda rusă deja preia, jubilând, acest delir şi îl foloseşte, îl va folosi şi în negocierile cu SUA, dacă nu e combătut", a declarat Ioana Constantin.

Potrivit jurnalistei, Rusia deja ameninţă România şi Moldova.

"Dorm toţi prin instituţii, nimeni nu aude şi nu vede acest delir despre război care aduce panică şi care foloseşte apoi Rusiei în negocieri. Declaraţiile lui Georgescu sunt scandaloase: 'România poartă pentru război', 'NATO va ataca de la baza Kogălniceanu'. NATO nu atacă, e alianţă defensivă, Kogălniceanu e bază a SUA, comunistul şi pro-rusul Georgescu amestecă voit sau de prost baze NATO cu baze americane şi ne azvârle într-un joc abject al Rusiei. Patruşev ameninţă direct România şi R. Moldova şi instituţiile noastre tac nepermis. Spune că România e ca şi sub Rusia, iar R. Moldova va dispărea", a precizat Ioana Constantin.

Jurnalista a remarcat că doar Republica Moldova a răspuns imediat, pentru că peste Prut pro-europenii sunt pro-europeni "nu covrigari camuflaţi în Tik-Tok-eri cu sarmale în cap".

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor