Juncker îi cântă ode lui Marx, după sute de milioane de victime. Şocant, sau poate că nu

Şeful UE, Jean-Claude Juncker, ignorând numeroase apeluri la raţiune, a participat, pe data de 5 mai, la aniversarea, în oraşul Trier, a 200 de ani de la naşterea lui Karl Marx, considerat unul dintre fondatorii comunismului.

În controversata sa alocuţiune, Juncker, liderul neales al unei Uniuni pretins democratice, a ţinut să sublinieze că Marx nu ar trebui să fie judecat pentru atrocităţile care au avut loc în numele comunismului.

Vorbind la o biserică (amănunt deloc lipsit de semnificaţie) din oraş, Juncker a spus: "Karl Marx a fost un filosof care gândea în viitor, avea aspiraţii creative şi astăzi el este asociat cu lucruri pentru care nu a fost responsabil şi pe care nu le-a provocat, pentru că multe dintre lucrurile pe care le-a scris au fost schimbate, devenind tocmai contrariul".

Argumentul este pe cât de mult invocat de susţinătorii comunismului, pe atât de fals: Istoria a arătat că TOATE regimurile bazate pe ideologia comunistă au ajuns criminale.

Demersul de a trece sub tăcere aceste crime, sau chiar de a le minimiza în vreun fel - este imoral.

Ideologie bazată pe violenţă

În încheierea Manifestului Comunist - care, de altfel, nu era decât o compilaţie a ideilor utopice care se vehiculau în cafenele şi diverse societăţi, Marx pune direct problema rolului masiv pe care violenţa avea să îl joace în transformarea socială profeţită: „Comuniştilor le repugnă să-şi ascundă vederile şi intenţiile. Ei declară făţiş că ţelurile lor pot fi atinse numai prin doborârea violentă a întregii orânduiri sociale de până acum.”

A afirma, sute de milioane de victime mai târziu, că Marx nu a dorit violenţa, este un fals care poate avea doar două explicaţii - o minuţioasă spălare pe creier, prin care au trecut generaţiile occidentale, având în vedere priza pe care ideile comuniste au avut-o în mediul universitar al anilor 1950, precum şi a teoriei critice împinsă pe gâtul intelectualităţii confuzate a vremii de către Şcoala de la Frankfurt - sau, alternativa mai tenebroasă - o agendă.

Incidentul toarnă gaz peste o rană niciodată vindecată. Mai rău este că survine pe fondul unor tensiuni ideologice enorme în întreaga lume.

Un proces al comunismului nu a avut loc niciodată, lucru care - dat fiind numărul incredibil al victimelor, nu se poate motiva doar cu eventualele presiuni care ar apărea din partea Rusiei - principal călău - şi a Chinei - unde Spectrul de care vorbea Marx în preambulul la Manifestul Comunist bântuie şi acum pe stradă, făcând milioane de victime, deşi este îmbrăcat în costume Armani.

Dacă nazismul a avut parte de exorcizare - prin procesul de la Nuremberg - iată că Spectrul chiar mai criminal, al comunismului - este lăsat în continuare zburdalnic pe străzile lumii moderne şi predat în universităţile lumii libere - iar pe 5 mai a fost încă odată înălţat, de către unşii europeni ai momentului.

Analiştii - unii chiar de dreapta - compară mereu comunismul cu nazismul. Mie acest lucru mi se pare o imensă denaturare. Nazismul era o maşinărie de ucis, pe baze etnice: omora evrei. Nu negocia, nu prea existau nuanţe, şi nu prea avea excepţii.

Comunismul, pe de altă parte, este cu totul altceva. Nu o filozofie - Manifestul Comunist este o însăilare de îndemnuri şi idei logic şchioape, prezentate într-un limbaj extrem de simplu, uşor de citit de către clasele needucate - şi, mai important, mustind de ură. În ciuda sintagmei "marxism ştiinţific", lucrările lui Marx nu au nimic ştiinţific - nu existau deloc studii de impact sau modele economice / teorii legate de efectele redistribuirii masive a veniturilor, ale confiscărilor de proprietate şi nici despre consecinţele celor 10 porunci (!) pe care le conţine.

Hulitor de Dumnezei, distrugător de suflete şi casap de trupuri, Comunismul s-a înscăunat prin crimă la conducerea societăţii promiţând "paradisul pe pământ", în timp ce ruina cu frenezie tot ce reuşise omenirea să construiască până la acel moment.

Manifestul a fost implementat prin violenţă şi metode ilegale, deseori criminale, în lipsa unui minim consens social (revoluţii furate, alegeri furate, implementare cu ajutorul Armatei Roşii, sau celei aparţinând Partidului Comunist Chinez), de către bande ale căror elemente erau deseori criminale sau în cel mai bun caz declasate.

Spectru al urii şi distrugerii

Zelul cu care şi-a înfrânt opozanţii - mai ales pe cei care se opuneau paşnic, cu ajutorul raţiunii - a făcut ca noua ideologie să devină mai mult un cult care cerea devoţiune totală, acceptare totală a dominaţiei sale, de cât orice altceva. Indiferent de clasa de care aparţineau oponenţii, cei care renunţau şi începeau să i se închine căpătau graţierea Partidului, care nu căuta să convingă, ci doar să supună, să domine total. Comunismul nu era despre convingere. Pe comunişti nu i-a interesat niciodată să convingă - ci doar să înşele, la începutul existenţei lor - şi apoi să domine prin teroare, după ce s-au înstăpânit la conducerea societăţilor. Substanţa cu care se hrănea Partidul, într-o sfidare totală a istoriei criminale pe care o lăsa în spate, era sângele victimelor, care, de altfel, mânjeşte de sus până jos steagul comunist - complementată de miazma hidoasă a obedienţei absolute obţinută întotdeauna prin coerciţie.

Hulitor de Dumnezei, distrugător de suflete şi casap de trupuri, Comunismul s-a înscăunat prin crimă la conducerea societăţii promiţând "paradisul pe pământ", în timp ce ruina cu frenezie tot ce reuşise omenirea să construiască până la acel moment.

Ura pe care o semăna - şi care izvorăşte în şuvoaie dintre rândurile Manifestului Comunist, unde Marx încearcă să descrie mecanismele sociale cu ajutorul unei singure dimensiuni - a luptei dintre clase - ignorând complet cealaltă dimensiune, a coeziunii sociale care a existat întotdeauna în Istorie - a făcut ca noua religie să fie nemijlocit una a urii. Prin consecinţă, implementarea ei a trebuit făcută prin Teroare - cum ar fi fost posibil altfel? - aşa că nu este de mirare că în final totul a devenit Iadul pe Pământ.

Cum este posibil să aruncăm la gunoi sute de milioane de victime? veţi întreba.

Una dintre explicaţiile incidentului de sâmbătă s-ar putea găsi în interviurile pe care Yuri Bezmenov, un defector rus fugit în SUA le-a dat la începutul anilor 1980. Bezmenov atrăgea atenţia că numai 15% din eforturile KGB-ului erau menite furtului de tehnologie şi asasinărilor liderilor occidentali. Restul, de 85%, era menit unui program pe care el îl numea "subminare morală", care se desfăşura la lumina zilei şi care avea drept scop inocularea ideilor comuniste în cadrul unei generaţii întregi de persoane, care, în timp erau programate să ajungă la cârma societăţilor în care trăiau. Aceste lucruri se făceau cu ajutorul marxismului cultural, a "filozofilor" Şcolii de la Frankfurt, a "eliberării" de orice autoritate - părintească în cazul copiilor, familială în cazul adulţilor etc.

Bezmenov atrăgea atenţia în anii 1980 că programul era deosebit de fructuos, mult peste aşteptările lui Yuri Andropov, seful KGB-ului la momentul respectiv şi mai sublinia faptul că exista un plan de acaparare globală a puterii pus la punct de către comunişti.

Analizând incidentul de sâmbătă nu poţi să alungi impresia că interviurile lui Bezmenov au o acută importanţă: indiferent dacă este vorba despre o agendă conspiraţionistă mai mare, sau doar despre totala programare mentală colectivă a liderilor prezentului, viitorul unei societăţi care nu reuşeşte să-şi recunoască duşmanul nici atunci când are în faţa sa o monumentală grămadă de victime - este mic, negru şi bate furios la uşă.

Este timpul ca măcar acum, în cel de-al doisprezecelea ceas, să reuşim să cădem de acord măcar asupra acestui Rău Total care încă bântuie omenirea şi minţile noastre.