John Kerry denunţă „simulacrul” de referendum pe care vor să-l organizeze separatiştii pro-Kremlin în estul Ucrainei

Secretarul de Stat al Statelor Unite, John Kerry, a denunţat marţi, în cadrul unei conferinţe de presă comune cu şefa diplomaţiei europene, Catherine Ashton, decizia separatiştilor pro-Kremlin să organizeze, la 11 mai, un referendum de auto-determinare în estul Ucrainei.
Andrei Pricopie
07.05.2014

alte articole

John Kerry şi Catherine Ashton, 22 ianuarie, Montreaux, Elveţia. (ARND WIEGMANN / AFP / Getty Images)
Andrei Pricopie
07.05.2014

Secretarul de Stat al Statelor Unite, John Kerry, a denunţat marţi, în cadrul unei conferinţe de presă comune cu şefa diplomaţiei europene, Catherine Ashton, decizia separatiştilor pro-Kremlin de a organiza, la 11 mai, un referendum de auto-determinare în estul Ucrainei, potrivit Radio Free Europe.

Liderul autoproclamatei republici de la Doneţk, Denis Puşilin, a anunţat la sfârşitul lunii aprilie că are de gând să organizeze un referendum la 11 mai privind declararea independenţei teritoriului. Referendumul a fost catalogat drept ilegal de către autorităţile de la Kiev, precum şi de comunitatea internaţională.

Washington a denunţat planurile născocite de către grupurile separatiste pro-Rusia în estul Ucrainei de a organiza un referendum în week-end. Separatiştii pro-Rusia care planifică referendumul fac presiuni pentru autonomie şi independenţă în mai multe părţi din estul Ucrainei - o situaţie similară cu cea a referendumului regional din Crimeea organizat în luna martie care a dus la anexarea de către Rusia a peninsulei.

„Nu vom sta cu mâinile în sân în timp ce elemente ruse aţâţă focul instabilităţii mai degrabă decât să respecte angajamentele care au fost luate”, a subliniat John Kerry, care a catalogat drept „un simulacru” un posibil astfel de referendum la Doneţk şi Lugansk. În opinia oficialului american, voturile regionale din oraşele est ucrainene Donetsk şi Luhansk sunt din "manualul de instrucţiuni Crimeea de sus până jos", adăugând că "nicio naţiune civilizată nu are de gând să recunoască rezultatele unui astfel de efort fals".

„Noi respingem categoric această încercare ilegală de a diviza şi mai mult Ucraina. Urmărirea acestei iniţiative va continua să afecteze eforturile pentru detensionarea situaţiei”, a adăugat Kerry, potrivit AFP.

Purtătoarea de cuvânt a Departamentului de Stat, Jennifer Psaki, a explicat că avem de-a face cu o repetare a scenariului referendumului din Crimeea de la 16 martie care a vizat anexarea peninsulei la Rusia. Deşi, Rusia deţine de facto controlul asupra Crimeea, puţine naţiuni recunosc această mişcare.

Statele Unite şi Europa au impus sancţiuni împotriva ruşilor vizând cercul interior al preşedintelui Vladimir Putin şi ucrainenii pro-ruşi care au fost implicaţi în anexarea Crimeei. O altă serie de sancţiuni au vizat implicarea Rusiei în activităţile destabilizatoare din Ucraina de est.

Oficialii SUA au îndemnat toţi ucrainenii să voteze pentru guvernanţa lor viitoare la alegerile naţionale stabilite pentru 25 mai. Guvernul ucrainean a solicitat sprijin internaţional pentru desfăşurarea alegerilor prezidenţiale din 25 mai, care par a fi tot mai mult ameninţate de violenţele din estul ţării care nu par că se vor opri până atunci.

Secretarul de Stat adjunct pentru Europa, Victoria Nuland, este de părere că alegerile prezidenţiale din 25 mai „vor fi cele mai pluraliste organizate vreodată în Ucraina şi sunt mult mai pluraliste decât în Rusia”.

Pe de altă parte, Kremlinul a refuzat să recunoască Guvernul interimar de la Kiev şi a susţinut că este „absurd” să organizezi alegeri în contextul actual al violenţelor din Ucraina.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor