Japonia acordă sume compensatorii companiilor care îşi mută producţia din China

Shinzo Abe (Carl Court/Getty Images)
Tom Ozimek
10.04.2020

Japonia a rezervat 2,2 miliarde USD din bugetul său pentru a încuraja firmele producătoare să părăsească China, deoarece deficienţele provocate de pandemie evidenţiază riscurile lanţului de aprovizionare necesar economiei japoneze.

Fondurile necesare provin din masivul pachet de ajutor de urgenţă al Japoniei, a informat Bloomberg. Aproximativ 2 miliarde USD au fost alocate firmelor care s-au repatriat în Japonia, în timp ce restul va merge către companii care mută producţia din China în alte ţări.

Măsura survine după izbucnirea virusului Wuhan, care a condus la oprirea în masă a fabricilor, privând producătorii japonezi de componente importate din China. Acest lucru a dus la apeluri reînnoite de a decupla lanţurile de aprovizionare de economia chineză şi a determinat guvernul japonez să ia în considerare politicile privind repatrierea şi diversificarea liniilor de fabricaţie pentru a reduce la minimum perturbările viitoare.

Numeroşi analişti din Japonia şi din alte ţări au acuzat China că a gestionat greşit etapa incipientă a pandemiei, contribuind la răspândirea globală a virusului Wuhan.

Oficialii iranieni din domeniul sănătăţii au numit recent virusul chinez o „glumă amară”, spunând că cifrele reale raportate de regimul comunist de la Beijing sunt probabil mai mari.

Un fost lider japonez în domeniul sănătăţii a declarat, joi, ziarului local Mainichi Shimbun, că numărul de cazuri de infecţie cu virus Wuhan din ţară ar putea fi de 10 ori mai mare decât estimările oficiale, potrivit United Press Internaţional.

Yoichi Masuzoe, fost ministru al sănătăţii şi ex-guvernator al oraşului Tokyo, a acuzat administraţia primului ministru Shinzo Abe că a acţionat lent ca răspuns la focar şi că nu a acordat atenţie apelurilor pentru testarea intensivă.

Autorităţile japoneze au impus în această săptămână o stare de urgenţă la Tokyo şi alte şase zone. Această mişcare oferă oficialilor locali o autoritate juridică mai puternică pentru a îndemna oamenii să rămână acasă şi întreprinderile să se închidă.

Spre deosebire de carantinele din unele ţări, care prevăd amenzi şi arestări pentru nerespectare, Japonia se bazează mai mult pe presiunea populaţiei şi pe o tradiţie a respectului pentru autoritate.

Banca centrală a avertizat că pandemia a creat un nivel de incertitudine „extrem de ridicat” pentru a treia cea mai mare economie din lume, economiile regionale aflându-se în cele mai grave condiţii de la criza financiară globală din 2008.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor