Istoric de la Chişinău: Parlamentul R. Moldova trebuie să declare Transnistria teritoriu ocupat de Rusia, şi să negocieze soarta regiunii direct cu Moscova, nu cu Tiraspolul
Federaţia Rusă visează să refacă imperiul sovietic prin intermediul regimurilor separatiste pe care le-a plodit în Moldova, Ucraina, Georgia şi care acum sunt folosite cu scop de şantaj, a punctat directorul executiv al Asociaţiei pentru Democraţie Participativă ADEPT, Igor Boţan, analist politic, în cadrul unor dezbateri organizate de IPN cu genericul „Factorul rusesc în conflictul transnistrean: trecut, prezent şi viitor”.
Aceeaşi părere o împărtăşeşte şi istoricul Octavian Ţîcu, potrivit căruia, modalitatea ideală de soluţionare a diferendului transnistrean pentru Rusia este doar una şi anume planul Kozak de federalizare a Republicii Moldova cu crearea republicii federative moldoveneşti cu menţinerea armatelor ruse cu cele trei componente federative, la Comrat, Tiraspol şi Chişinău, cu Parlament bicameral şi posibilităţi de a bloca la infinit viitorul politic al Moldovei, cu limba rusă ca limbă de stat şi în general cu transnistrizarea întregului teritoriu.
Mihai Gribincea, doctor în istorie şi fost diplomat al Republicii Moldova, consideră că autorităţile de la Chişinău nu ar trebui să negocieze nimic cu Tiraspolul, ci direct cu Moscova care a creat regimul separatist din stânga Nistrului în fruntea căruia se află cetăţeni ruşi.
Transnistria, teritoriu ocupat de Rusia
„Eu cred că Republica Moldova procedează greşit încercând să negocieze cu Tiraspolul. Regimul transnistrean a fost creeat de Rusia. Transnistria este un teritoriu ocupat de Rusia. În fruntea acestei regiuni sunt cetăţeni ruşi şi atunci se pune întrebarea de ce să negociem cu Transnistria, dar nu negociem cu Moscova soarta Transnistriei. Pentru a ajunge la o asemenea etapă Parlamentul Republicii Moldova trebuie să declare Transnistria teritoriu ocupat de Rusia, aşa cum a făcut Georgia. Ei au adoptat o lege privind teritoriile ocupate şi aşa ar trebui să procedeze şi R.Moldova şi de aici toate celelalte consecinţe. Dacă este un teritoriu ocupat de Rusia, trebuie să discutăm cu Rusia, primul aspect.
Al doilea aspect, cred că noi avem în viitorul apropiat o fereastră de oportunitate ca să punem problema Transnistriei şi a trupelor ruse şi a conflictului, acum când se va încheia o pace, un armistiţiu între Rusia şi Ucraina. Cred că problema Transnistriei trebuie să fie parte a pachetului de discuţie între Occident şi Rusia privind Ucraina, iar Transnistria să fie parte a acestui conflict. Nu cred că Ucrainei îi va conveni ca încheind un armistiţiu să rămână cu trupe ruseşti în spatele ei şi o regiune controlată de Rusia. Eu cred că şanse sunt, dar nu cred că autorităţile fac ceva în acest sens. Pentru Ucraina nu cred că ar fi convenabil să aibă o regiune controlată de Rusia în spatele ei”, a declarat Mihai Gribincea.
Soluţionarea conflictului transnistrean
În context, fostul deputat Octavian Ţîcu a menţionat că soluţionarea conflictului transnistrean şi viitorul Republicii Moldova, de fapt, depind de finalitatea războiului din Ucraina, enumerând totodată trei scenarii geopolitice, pentru care R. Moldova ar trebui să se pregătească.
„Primul scenariu este cel mai fericit, cel a victoriei Ucrainei în acest război, o poziţie din perspectiva căreia Ucraina să poată să aibă o politică clară de euro-integrare, poate euro-atlantică şi posibilitatea în acest format de discuţie ca Republica Moldova să-şi poată reîntregi teritoriul şi să devină parte a familiei europene.
În condiţiile unui dezastru în care Rusia ar ajunge la Odessa, ar cădea Ucraina şi ar prelua gurile Dunării şi Marea Neagră, cum au făcut-o de şapte ori până acum, suntem în faţa celui de-al optulea scenariu în care Rusia ajunge la sudul Basarabiei, face joncţiune cu regiunea transnistreană, activează contingentul militar şi mobilizează regiunea transnistreană pentru război împotriva Republicii Moldova, iar transnistrenii vor fi carne de tun de luptă împotriva Moldovei.
Al treilea, şi cel mai probabil scenariu este al îngheţării acestui conflict, cu Ucraina care supravieţuieşte ca stat, dar nu se reîntregeşte teritorial, cu toate consecinţele aduse de un conflict îngheţat”, a explicat Octavian Ţîcu.
Formatul „5+2”, inacceptabil
Cei trei experţi prezenţi la dezbateri au menţionat că, în condiţiile actuale, Republica Moldova ar trebui să declare inacceptabil formatul de negocieri „5+2” în procesul de reglementare transnistreană şi să caute noi modalităţi de a negocia şi defini statutul regiunii transnistrene.
„În cazul Transnistriei, cred că ar trebui să începem cu întrebarea este conflictul din Transnistria un conflict intern în Republica Moldova sau este un conflict interstatal. Eu, personal, îl văd mai mult ca un conflict interstatal moldo-rus, pentru că originile acestui conflict de fapt au fost încercarea Rusiei de a menţine Republica Moldova în sfera sa de influenţă, dar principalul factor a fost de a-şi menţine trupele în Transnistria.
Rusia a fost recunoscută, inclusiv în hotărârile CEDO, şi de către Curtea Constituţională a Republicii Moldova, ca putere ocupantă a Transnistriei, deci Transnistria ar trebui să fie considerat teritoriul ocupat de Rusia. E o altă întrebare de ce toate guvernările de la ʼ91 încoace n-au făcut acest lucru”, a menţionat Dr. Mihai Gribincea.
În ceea ce priveşte aşa-numitele forţe de pacificare, denumire considerată de participanţii la dezbateri ca fiind una inadecvată, întrucât „ele nu sunt forţe de pacificare în Transnistria. În primul rând, ele chiar când au fost introduse la 28 iulie 1992, în Transnistria erau considerate forţe de dezangajare, nu forţe de pacificare”.
Rusia, mediator sau parte a conflictului transnistrean
Deşi Rusia se consideră mediator în conflictul transnistrean, Mihai Gribincea a mai punctat că factorul rusesc este, de fapt, implicat şi prezent în acest conflict în proporţie de 100 la sută, explicând că oamenii care locuiesc în raioanele din regiunea stângă a Nistrului nu au manifestat niciodată dorinţa de a avea o statalitate.
„În anul 1924, când a fost organizată republica autonomă sovietică socialistă moldovenească, ea nu a fost organizată la aspiraţiile populaţiei din raioanele de est, acum, ale Nistrului. Dimpotrivă, sunt documente de arhivă care demonstrează că populaţia ucraineană, care era majoritară, era împotriva creierii republicii autonome sovietice socialiste moldoveneşti. Doar după ce populaţia acelei regiuni a fost asigurată că vor putea folosi limba ucraineană de rând cu limba moldovenească, cum o numeau atunci, populaţia s-a liniştit şi a acceptat crearea acelei republici autonome.
Întrebarea apare de ce în 1989 au început să se manifeste aceste tendinţe separatiste şi şi-au amintit de republica autonomă din 1924? Au început să se declare succesori acelei republici când nu aveau nimic de a face cu ea. Răspunsul este foarte simplu. Actorul extern - Rusia - a fost interesat să creeze acea republică separatistă, la fel cum şi în sudul Basarabiei au creat Găgăuzia, pentru a împiedica, pe de o parte, unirea Republicii Moldova cu România, chiar dacă la Chişinău se dorea constituirea unui stat independent”, a remarcat Gribincea.
Deşi despre războiul din Transnistria se cunoaşte că a fost declanşat de Rusia în 1992, cel puţin asta îşi doreşte Rusia, în opinia istoricului Octavian Ţîcu, să se creadă, „şi-a dorit întotdeauna să asocieze acest război cu anul 1992”.
„De fapt, acest război începe la 1792, cu mult înaintea anexării Basarabiei la 1812. Acest război are în vedere implicarea 100% a Rusiei şi se referă la planul anexionist al Rusiei după cererea Crimeei la 1783, ajungerea la Bug şi la Nistru în 1792. După asta, majoritatea românească ce locuia după Nistru, până la Bug, prin politici de colonizare a fost transformată într-o minoritate.
În anul 1918, în ianuarie, armatele bolşevice s-au oprit în cetatea Tighina de unde au fost scoase timp de cinci zile de către armatele române pentru că, de fapt planul bolşevicilor era să ocupe Tighina şi să creeze un cap de pod pentru ulterioara expansiunea asupra României şi a Balcanilor. În 1919, Tighina a trecut print-o încercare a bolşevicilor de a prelua oraşul. Lucrul acesta s-a realizat în 1924, dar mai diabolic a fost planul din 1940, pentru că de fapt Basarabia a fost alipită la republica autonomă sovietică socialistă moldovenească. Acesta a fost planul Moscovei de a crea această simbioză din dorinţa de a controla Basarabia şi eventual România.
Acest război nu este un război local între Republica Moldova şi Rusia. Este un război care face parte dintr-o conflictologie româno-rusă mult mai veche şi are în plan o direcţie de acţiune a Rusiei care porneşte de la Ekaterina a II-a şi aşa ar trebui să tratăm acest război, dar nu pornind de la anul 1992. Ce a urmat în perioada sovietică este deja construcţia acestui separatism care este mult anterioară declanşării sale”, a explicat fostul deputat Octavian Ţîcu.