Irina Bara şi Irina Fetecău, la un meci distanţă de finala turneului de la Bonita Springs (ITF)

Jucătoarele românce vor fi adversare în lupta pentru un loc în marea finală a competiţiei din Statele Unite. Cele două s-au calificat în careul de aşi graţiei succeselor din sferturile de finală.
Jucătoarea română de tenis Irina Bara. (Getty Images)
Marius Drăgoi
15.05.2021

Jucătoarele române de tenis Irina Bara şi Irina Fetecău vor sta faţă în faţă, vineri, în semifinalele turneului ITF de la Bonita Springs (Florida), dotat cu premii totale de 100.000 de dolari.

Irina Bara (26 ani, 133 WTA), cap de serie numărul cinci, şi-a asigurat prezenţa în această fază a competiţiei după ce a dispus în sferturi de poloneza Magdalena Frech (23 ani, 152 WTA), în trei seturi, scor final 7-6 (3), 3-6, 6-4. Partida a fost una destul de aprigă, duelul celor două sportive fiind de 185 de minute.

Irina Fetecău (25 ani, 210 WTA), jucătoare venită din calificări, a avut la rândul ei un meci destul de greu în compania australiencei Storm Sanders (26 ani, 165 WTA), cea din urmă cedând cu scorul de 4-6, 7-6 (6), 7-5. Câştigătoarea a fost decisă la capătul unui maraton ce a durat trei ore şi 26 de minute.

În duelurile directe dintre cele două reprezentante ale ţării noastre, Bara conduce cu 1-0.

Singurul lor duel a avut loc în 2015, la un turneu futures la Galaţi, Bara obţinând victoria cu 7-5, 4-6, 6-1, în optimi.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor