Iran: Extremiştii Pasdaran îl avertizează pe Rohani: „De problemele militare ne ocupăm noi”

Puternicului corp al Gardienilor Revoluţiei iraniene (Pasdaran), avertizează guvernul lui Hassan Rohani să nu se amestece în afacerile militare.
Ministrul afacerilor externe al Iranului, Mohammad Javad Zarif. (ATTA KENARE / AFP / Getty Images)
Mioara Stoica
12.12.2013

Puternicului corp al Gardienilor Revoluţiei iraniene (Pasdaran), avertizează guvernul lui Hassan Rohani să nu se amestece în afacerile militare, relatează joi presa italiană.

Cel mai recent episod de luptă pentru putere între moderaţii preşedintelui iranian şi extremiştii Pasdaran, vine cu o declaraţie făcută recent de ultimii, agenţiei de ştiri Fars. Referindu-se la ministrul Afacerilor Externe, Moahamad Javad Zarif, regizorul acordului nuclear la care s-a ajuns luna trecuta în Geneva, comandantul Pasdaranilor a spus că diplomatul "are desigur o anumită experienţă în sector, dar nu în afacerile militare". Vina lui Zarif este aceea de a fi pus la îndoială public, în timpul unui interviu acordat săptămâna trecută, capacitatea aparatului militar iranian de a respinge un atac militar occidental. Zarif a retractat ulterior, dar Pasdaran de obicei nu uită.

Ministrul afacerilor externe al Iranului, Mohammad Javad Zarif, a petrecut, în tinereţea sa, mulţi ani în SUA, fiind în acelaşi timp un produs al regimului islamic, impregnat de o anumită suspiciune faţă de SUA. El este noua imagine a Iranului în străinătate, chipul unei ţări izolate, care caută să iasă din izolare. Mohammad Javad Zarif este deţinătorul unui cumul de funcţii inedit pentru istoria Republicii Islamice: ministru al afacerilor externe, el a fost în acelaşi timp şi negociatorul-şef în discuţiile privind programul nuclear al Iranului.

Astfel, în timp ce-l atacă pe Zarif, Pasdaranii ignoră chiar şi invitaţia liderului suprem, Ali Khamenei, care le-a cerut să stea departe de politică. Ei subliniază că "principala ameninţare a revoluţiei vine de la arena politică şi Gardienii nu pot rămâne tăcuţi". Şi „întrucât sistemele şi mecanismele administrative de guvernare ale maşinii militare au fost uşor modificate şi infectate de Occident, o schimbare este necesară”. Criptic, fără a adăuga detalii, şeful Pasdaranilor, Javari, este clar: Rohani să se ocupe de politică nu de probleme militare. Pasdaranii se vor ocupa de ambele sfere.

Preşedintele iranian Hassan Rohani a avut o singură obsesie în timpul campaniei sale electorale, una care l-a şi dus spre victorie, în iunie anul curent: să scoată Iranul din izolare, mai ales economică. Rohani a asigurat, afişând o ruptură completă cu predecesorii săi şi pledând pentru supleţe şi dialog direct cu SUA: „Nu aprob actuala politică externă a ţării. Vom încerca să avem bune relaţii (cu ţările străine), pentru a reduce pas cu pas sancţiunile şi a le suprima în totalitate”. Promisiune onorată pe jumătate.

Toată lumea păstrează în memorie amintirea acordului din anul 2003, când occidentalii au salutat o înţelegere istorică în problema nucleară iraniană, dar au descoperit câţiva ani mai târziu că această ţară nu şi-a respectat angajamentele. De fapt, în urmă cu zece ani, actualul preşedinte iranian a fost împuternicit să negocieze cu Occidentul pe marginea problemei nucleare iraniene. La acea dată, Hassan Rohani fusese de acord cu o suspendare a programului nuclear iranian, care a fost reluat doi ani mai târziu.

De mai mult de 30 de ani, Iranul se află sub povara sancţiunilor internaţionale din ce în ce mai greu de suportat. Există trei tipuri de sancţiuni care apasă pe Iran. Cele din partea SUA, care au început în anii 1990, cele din partea ONU, iniţiate în 2007, şi cele decise de Uniunea Europeană. Sancţiunile au afectat foarte tare exporturile petroliere, provocând pierderi estimate la 30-50 de miliarde de dolari pe an. Însă, cel mai important este că Iranul a fost exclus din sistemul financiar şi bancar internaţional, ceea ce a făcut extrem de dificile tranzacţiile între importatori şi exportatori. Detalii care sunt ignorate de extremiştii Pasdaran.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor