Acordul Occidentului cu Iranul şi reformatorul Rohani

Acordul interimar pentru programul nuclear al Teheranului prevede o reducere a activităţii de îmbogăţire a uraniului de către Iran, neutralizarea cantităţii de uraniu deja îmbogăţit la 20% nivel de puritate şi un control mai puternic al AIEA asupra tuturor instalaţiilor nucleare iraniene.

SUA şi Occidentul au câştigat astfel timp. Iar Rohani şi-a întărit poziţia acasă şi în afară este deja comparat cu Gorbaciov.

Întâlnirea de la Geneva a fost lăudată ca un moment istoric de către ambele părţi care au făcut concesii. Iranul s-a angajat să-şi neutralizeze stocul de uraniu îmbogăţit la nivelul de 20%, de la care este uşor să se ajungă la 90% îmbogăţire, nivelul necesar pentru arme nucleare, să permită inspecţii nucleare frecvente sub egida ONU şi să oprească construcţia reactorului Arak. Mai mult, Teheranul s-a angajat să suspende îmbogăţirea uraniului peste concentraţia de 5%, nivelul necesar pentru funcţionarea centralelor nucleare. În schimb, Occidentul a ridicat o serie limitată de sancţiuni economice impuse Teheranului. Astfel Iranul va putea accesa 1,5 miliarde de dolari din comerţul cu aur şi metale preţioase şi îi vor fi ridicate câteva sancţiuni din domeniul auto. Mai mult, va fi deblocată suma de aproximativ 4,2 miliarde de dolari, produsă de sancţiunile impuse asupra vânzărilor de petrol iranian.

Totuşi grosul sancţiunilor, mai ales embargoul impus exporturilor de petrol ale Iranului şi interdicţia pentru investitorii vestici din domeniul energiei de a intra pe piaţa iraniană, rămâne în picioare. SUA vrea să se asigure că iranienii îşi ţin cuvântul şi că sancţiunile rămân eficiente. Ca urmare, marea majoritate a depozitelor valutare iraniene din Occident, de aproximativ 100 de miliarde de dolari americani, vor rămâne îngheţate până la acordul final.

Creşterea presiunii interne

În Iran, Rohani a fost aclamat de mulţimi de oameni pentru acordul istoric. De ce? Deoarece chestiunea de fond a dreptului Iranului de a avea un program nuclear n-a fost rezolvată, îmbogăţirea uraniului n-a fost interzisă, nu s-au făcut compromisuri majore, iar reformatorul şi moderatul Rohani a fost validat pe plan intern. Pe termen lung însă, aşteptările societăţii iraniene vor creşte mult faţă de Rohani. Iranienii aşteaptă de la acest acord ridicarea sancţiunilor şi în final repararea economiei, puternic afectate de hiperinflaţie, deprecierea monedei şi de lipsuri, şi ridicarea nivelului de trai. Nu este clar dacă ei speră şi la reforme politice care să ducă la mai multă democraţie şi libertate civică, dar este cert faptul că se aşteaptă ca ridicarea unor sancţiuni comerciale externe să ducă la noi joburi şi oportunităţi şi la domolirea represiunii guvernamentale şi a restricţiilor sociale.

Deocamdată regimul teocratic din fruntea Iranului, care are puterea reală, arată că are capacitatea să reziste şi să se reinventeze cu o faţă mai moderată. Până la urmă, actualul establishment i-a permis lui Rohani să candideze.

”Acordul nuclear actual nu este însă un permis de get-out-of-jail-free pentru un regim eşuat, ci resetarea internă şi externă din Iran va creşte presiunea de jos în sus. Acordul a întărit poziţia moderaţilor pe plan intern, dar aceştia vor trebui să livreze faţă de aşteptările tot mai mari ale populaţiei”, explică Suzanne Maloney, cercetătoare la Saban Center for Middle East Policy din cadrul Brookings Institution.

Rohani, un nou Gorbaciov?

Mulţi experţi îl compară deja pe preşedintele Iranului cu ultimul lider al URSS, Mihail Gorbaciov. Desigur prima diferenţă fundamentală între cei doi este că Gorbaciov se afla la vârful sistemului de putere politică din URSS, în timp ce preşedintele Iranului, deşi ales prin vot direct, nu este liderul suprem şi nu are control asupra ayatollahilor şi a Gărzilor Revoluţiei. Totuşi ambele regimuri s-au născut dintr-o revoluţie, iar revoluţia islamică are similarităţi cu cea bolşevică, chiar dacă una miza pe Islamul politic, iar cealaltă pe comunism. Aceste revoluţii au subminat instituţiile formale ale statului, legislativul şi justiţia.

SUA şi-au îndeplinit obiectivul de a reduce riscul reprezentat de perspectiva ca Iranul să ajungă aproape de deţinerea capacităţilor necesare pentru a construi o bombă nucleară şi de a câştiga timp.

Pe de altă parte, situaţia geo-politică şi strategică pe care o are Iranul în prezent nu era foarte diferită de cea a URSS. Se pune acum întrebarea dacă Rohani poate face aceleaşi reforme ca Gorbaciov? După ce a iniţiat negocieri cu SUA, Rohani ar mai trebui să facă nişte reforme care să limiteze puterile clericilor şi care să-i dea un control mai puternic asupra Gărzilor Revoluţionare.

Este greu de crezut însă că el va lua astfel de măsuri care ar putea avea consecinţe nebănuite şi nedorite. Mai ales că are exemplul lui Gorbaciov care n-a intenţionat să înlăture comunismul, dar a reuşit prin permiterea asociaţiilor civice, introducerea reformelor electorale şi eliminarea cenzurii, la fel ca şi prin reforme economice. Iranul nu-şi propune asta, ci are nevoie de o îmbunătăţire a imaginii externe şi o regândire diplomatică.

În plus, Rohani nu este şeful unei structuri centralizate ca Gorbaciov, ci a venit la putere tocmai din cauza fragmentării puternice în cadrul establishmentului de dreapta, neavând deci aceeaşi capacitate de a face reforme cuprinzătoare.

Importanţa acordului

Revenind la acordul nuclear interimar, importanţa acestuia nu trebuie exagerată. Abia acordul final va conta pentru că va trebui să includă soluţionarea unor probleme concrete precum numărul de centrifuge care îi vor fi permise Teheranului.

Deocamdată SUA şi-au îndeplinit obiectivul de a reduce riscul reprezentat de perspectiva ca Iranul să ajungă aproape de deţinerea capacităţilor necesare pentru a construi o bombă nucleară şi de a câştiga timp – 6 luni. În plus, AIEA va monitoriza toate facilităţile nucleare iraniene pentru a se asigura că nu se mai construiesc centrifuge noi.

Dar succesul acordului pe termen lung este departe de a fi garantat. El va depinde de răspunsul la întrebarea dacă va exista un consens în privinţa numărului de centrifuge, a perioadei pentru care se vor aplica aceste limitări şi a supravegherii programului nuclear iranian. Şi evident de ce sancţiuni va ridica SUA în schimb. Niciuna dintre părţi nu pare să se grăbească să facă concesii ireversibile care i-ar şubrezi poziţia de negociere, ci fiecare încearcă să obţină cât mai mult.