Invitaţie la film. Bucureştenii aşteptaţi la Universitate, la proiecţia documentarului „The Venice Syndrome”
alte articole
Locuitorii Capitalei sunt invitaţi joi, 29 septembrie, începând cu ora 19.30 la film în aer liber, într-un ambient special - Curtea Interioară a Universităţii din Bucureşti.
"Serile de film UrbanEye şi CUB (Comuna Universitară Bucureşti) s-au asociat timp de o proiecţie pentru a vă oferi documentarul „The Venice Syndrome” (regia Andreas Pichler). Filmul este subtitrat în română, iar intrarea este liberă.
„The Venice Syndrome” este unul dintre cele mai tulburătoare documentare pe care le-am văzut în ultimii ani (şi am văzut multe). „Documentarul prezintă fenomenul de depopulare a Veneţiei ca urmare a presiunii turismului. Datorită fascinaţiei pentru această insulă marcă a culturii europene, Veneţia devine un oraş muzeu, fără locuitori aşadar fără viaţă, dar cu 60.000 de vizitatori pe zi. Filmul este un recviem al unui mare oraş.”, prezintă organizatorii, pe pagina de Facebook a evenimentului, proiecţia ce va avea loc joi.
Cu ocazia acestui eveniment, organizatorii reamintesc că au lansat o petiţie prin care doresc să sensibilizeze decidenţii din Universitatea Bucureşti asupra faptului că spaţiul în care va avea loc proiecţia - curtea interioară a Universităţii din Bucureşti - trebuie să fie al oamenilor, nu al maşinilor. Petiţia poate fi semnată aici
UrbanEye este o platformă de idei care, pornind de la legătura dintre film şi oraş, deschide discuţia despre locurile în care trăim. https://www.facebook.com/UrbanEyeFilmFestival/
”Comuna universitară - un spaţiu al implicării” (CUB) este un proiect marca Miliţia Spirituală în cadrul Urbaniada şi susţinut de ING. CUB este un proiect de advocacy şi urbanism care vizează reconversia parţială a curţii interioare a clădirii Universităţii din Bucureşti din bd. Elisabeta 4-12, actualmente utilizată ca parcare, într-un spaţiu comun, nereglementat, care să faciliteze socializarea studenţilor şi interacţiunea acestora cu profesorii lor într-un cadru informal, propice dezvoltării gândirii critice, atitudinii civice şi stimulării creativităţii.