Învăţăm să spunem NU

„Mineriada” politică din ultima perioadă va duce România, ca şi mineriadele din anii ’90 cu mulţi ani în regres. Piaţa Universităţii de atunci s-a mutat în Piaţa Victoriei. Diferenţa? Atunci s-a constituit o zonă liberă de „neocomunism” cu delimitări stricte şi precise. Acum, în mare parte, deşi are aceiaşi protagonişti cărora poate li s-au alăturat urmaşii direcţi, a devenit o promenadă.

Nici atunci şi nici acum acest gen de manifestaţii nu au fost autorizate. Şi atunci, ca şi acum, cancelariile occidentale cu democraţii autentice, nu „originale” ca la noi, dar sensibile, atente şi documentate la evoluţia pericolului ce pândeşte România, şi-au ridicat vocea la unison şi-au condamnat derapajul politic din România.

Au rămas puţine zile până la 29 iulie când poporul român este chemat la referendum.

Neocomuniştii caută cu disperare, cum au făcut-o şi în ultimii 13 ani de fragilă democraţie, să picure precum „picătura chinezească” venin în ochii şi urechile electoratului.

Este timpul să învăţăm să spunem un „NU” răspicat demiterii preşedintelui. Ultima speranţă ce ne-a rămas în cineva care, prin atribuţiile şi prerogativele pe care le deţine, poate să minimalizeze pe cât posibil consecinţele inevitabile la care suntem expuşi noi ca naţiune.

Deunăzi, fiind în Parlament, când zeci de camere de luat vederi îl sufocau pe preşedinte, am căzut la propriu, la picioarele lui Traian Băsescu. Un cablu al unei camere de filmat mi-a luat fragilul echilibru şi m-am prăbuşit în faţa Preşedintelui României în seara fatidică de 7 iunie, când s-a votat demiterea sa. De jos, parcă din abisuri, ridicându-mi privirea, am dat de omul Traian Băsescu. Acesta mi-a întins mâna şi am revenit la verticală.

Să învăţam să spunem „NU” demiterii Preşedintelui. Să exersăm şi să punem ştampila „VOTAT” pe rubrica NU din buletinul de vot

Îmi este greu să descriu imaginea sa, cert este că primele cuvinte pe care le-am articulat au fost: „Mai bine cad eu decât dumneavoastră, domnule preşedinte. Vă mulţumesc mult!” „Eu îţi mulţumesc” a replicat preşedintele.

Sunt puţine zile până în 29 iulie, când românii sunt chemaţi să aleagă între neocomunism şi libertate, dar nutresc speranţa că România se va trezi, de nu, somnul va naşte monştri şi orice căinţă va fi în zadar.

Zilele până la referendum sunt numărate. Să învăţam să spunem „NU” demiterii preşedintelui. Să exersăm şi să punem ştampila „VOTAT” pe rubrica NU din buletinul de vot şi să reuşim astfel să regăsim speranţa, pentru care s-au jertfit atâţia români în ‘89.

Imnurile din Piaţa Universităţii, compuse şi cântate de Valeriu Sterian, Cristi Paţurcă ori Doctor Barbi să fie un imbold pentru noi, sperând că măcar în ceasul al doisprezecelea românii vor învăţa să spună „NU”.