Interviul dintre lady Ashton şi Urmas Paet: Rusia o dă în bară din nou. De unde vine speranţa

Miercuri, agenţiile de ştiri publicau o înregistrare în care Lady Ashton, responsabilă de politica Europei, purta o discuţie cu ministrul estonian de Externe, Urmas Paet. La un moment dat Paet a fi citat o informaţie conform căreia lunetiştii care au împuşcat civili şi poliţişti pe euromaidan ar fi fost angajaţi de aceeaşi sursă.

Interpretarea conversaţiei diplomatice difuzate de postul rus de televiziune Rossya-24, jenant de părtinitor chiar şi pentru o televiziune a Kremlinului, lasa să se înţeleagă încă odată ceea ce Rusia susţinuse de la început - că euromaidan-ul nu este decât o adunătură de „fascişti” violenţi, plătiţi de Occident.

Cumva, liderii acestei planete trec mereu cu vederea că unii dintre noi chiar am ajuns la capătul răbdării trăind, mankurtizati, în sărăcia morală şi materială. N-auzi lideri politici care să spună că lumea s-a săturat de manipulări veşnice şi de corupţia obscenă în care mai marii zilei se tăvălesc precum porcii în troacă în timp ce oamenii de rând abia îşi duc zilele sub Mafiile de tot soiul, care îi sugrumă de când s-au născut, furându-le agoniseala şi îndobitocindu-i prin programe bine puse la punct.

Dar să revin. Cine a avut însă curiozitatea să asculte înregistrarea, super-plicticoasă de altfel, a putut observa că nu este nimic inflamatoriu acolo. Un ministru care îşi exprimă, după o scurtă vizită, temerile despre lipsa de încredere dintre diversele facţiuni ucraineene. Că unii dintre cei care au venit la putere ar fi pătaţi (oh, cât de bine putem înţelege noi românii asta!). Despre lipsa de organizare şi ceva zvonuri cum că lunetiştii ar fi plătiţi de cineva din interiorul EuroMaidanului. Sursa zvonului este activista Olga Bogomolets, medic ucrainean.

Joi Estonia a admis autenticitatea materialului audio. Evident, concluziile trase de păr ale postului RT rămân ce au fost – propaganda, şi încă proastă, ca pentru retardaţi. Câteva lucruri.

1. Încă înainte de apariţia lunetiştilor, autorităţile ucrainiene încercaseră să demonizeze euromaidanul printr-un incident „anti-semit”.

Era la fel de cusut cu aţă albă şi s-a stins rapid atunci când liderii comunităţii evreieşti au încetat să se lase folosiţi. Apoi au apărut zvonurile că activiştii sunt plătiţi de Ambasada SUA în văzul lumii (deşi, iarăşi, nicio dovadă). Apoi Victoria Nuland cu al ei "F... the EU".

Linia de atac a serviciilor speciale a fost clară de la început: după represiunile violente din partea forţelor Berkut, euromaidanul a căpătat popularitate masivă din partea publicului. Aşa că s-a încercat discreditarea cu mijloace de orice fel.

Problema lui Ianukovici a fost că euromaidanul trebuia dispersat în acelaşi timp, lucru care cerea violenţă continuă din partea autorităţilor – lucru care strângea şi mai multă popularitate pentru activişti.

2. Nimeni nu pare să se îndoiască de reaua-credinţă a Rusiei pe parcursul întregului parcurs al euromaidan-ului. De la sfaturi de zdrobire violentă a protestelor, pe care Putin le împărţea lui Ianukovici, la invazia cu trupe paramilitare a Crimeei, Rusia acţionează de parcă ar fi condusă de Stalin însuşi.

3. Atitudinea Occidentului – ambiguă ca întotdeauna. Mai rea decât poziţia Rusiei, eternul bandit la drumul mare, este atitudinea Vestului. Indiferent cât de tare ar oprima Putin poporul ucrainian, nu va face decât să stârnească mai mult resentiment. Dar cu Vestul lucrurile stau altfel.

Pentru răsturnarea lui Ianukovici au contribuit amărâţii care au stat în Piaţă zile şi luni în şir, plătind, unii dintre ei, cu sânge bruma de rezultat obţinut acum.

Orice încercare, din partea Vestului, de deturnare a situaţiei sau de folosire a contextului pentru a avansa agende politice este nu numai extrem de dăunătoare (pentru că va fi speculată de propagandiştii ruşi pentru a recâştiga controlul) ci şi foarte imorală.

4. Tot efortul propagandistic rusesc este foarte asemănător cu cel de la noi după Revoluţie, când emanatul de la Kremlin, Ion Iliescu, încerca să ţină în frâu adevăratele încercări ale poporului român de a scăpa de nomenklatura rămasă la putere.

Pe atunci Coposu "distribuia blugi şi valută", "cumpăra studenţii", şi era "vândut vesticilor", "voia să vândă ţara" (toate acestea fiind acuzaţii aberante, iar Ion Iliescu ştia foarte bine). Şi atunci media de stat era folosită de autorităţi (Ion Iliescu & aplaudacii) pentru demonizarea manifestaţiilor din Piaţa Universităţii. Cei din Piaţă, "golanii", erau acuzaţi de tot felul de aberaţii. Pe 14 iunie 1990 "legionarii înarmaţi atacau televiziunea" zicea Ion Iliescu, lucru care s-a dovedit complet fals. etc.

5. Poate cea mai importantă întrebare - Ce se întâmplă de lucrurile merg prost pentru Putin & comp?

Răspunsul nu este uşor de dat şi chiar mai greu de crezut.

Nu este vorba de faptul că poziţia SUA a fost mai puternică, sau SUA mai şmecheră ca de obicei. Dimpotrivă. Obama s-a bâlbâit jalnic, cum numai el ştie s-o facă, mai rău decât o făcea Jimmy Carter pe vremuri. Iar SUA este în corzi. Prea multă corupţie, prea multe războaie, prea multă bunăstare, prea multă grăsime şi prea puţine idealuri. Prea mulţi bancheri. Prea mulţi avocaţi şmecheri în costume fine şi prea puţine virtuţi. Noua Romă este deja putredă, nu mai poate ajuta pe nimeni, nici măcar pe sine.

Salvarea nu vine nici dinspre Europa. Bătrâna nu este mai hotărâtă să condamne crimele Rusiei decât altă dată. Se bâlbâie la fel, sau mai rău. Birocraţia, corporatismul şi falimentul moral, ideologic şi în final energetic al Europei garantează o cvadriplegie nelimitată.

Nu este vorba nici că acţiunile Kremlinului sunt mai puţin revoltătoare, sau propaganda stalinistă mai puţin veninoasă.

Atunci de ce nu mai funcţionează butoanele? Lucrurile nu merg cum se aştepta Putin deoarece vremea comuniştilor, a urmaşilor şi a regizorilor lor, stă să apună pentru totdeauna.

Există semne ale schimbării, deşi sunt aproape imperceptibile. Mici ieşiri în decor, ici, colo, nebăgate în seamă, arată că Matrix-ul are mici ezitări, motorul tuşeşte, se încălzeşte prea tare. Se manifestă în îndârjirea cu care activiştii de pe euromaidan îşi apără cererile, curajul de care dau dovadă. În ezitările gorilelor din Berkut. În seninătatea din ochii tinerilor ucrainieni care ştiu că ar putea fi împuşcaţi.

Pentru un observator atent, de-a lungul demonstraţiilor au existat mereu mici amănunte, "coincidenţe" stranii, ce treceau nebăgate de seamă în mijlocul vacarmului. Însumate, au făcut ca rezultatul să fie fundamental diferit.

Primăvara se anunţă mai întâi printr-o ciudată boare de vânt care aleargă deasupra pomilor îngheţaţi. Doamna în alb n-o observă. Pare că nimic n-o va clinti. Deşi... parcă o umbră îi atrage atenţia. Totuşi pomii răspund, ghioceii din pământ o simt. Flori de prun apar într-o zi, sfidând gerul muşcător. Când le vede, iarna ştie că a fost învinsă.

Nu oamenii fac Istoria, cum afirmă postmodernismul confuz. Este exact pe dos - Istoria mişcă oamenii. Îi mişcă încotro vrea. Indiferent că o numeşti Natura, Istoria, Coincidenţa, Câmpul-unificat-din-care-sare-holograma-cuantică, Principiul, Tao, sau Dumnezeu, este ceva care controlează oamenii şi faptele, ceva care nu poate fi descris şi nici cunoscut. Doar urmat.

Cred, de altfel, că pe dl. Putin începe să-l bântuie o îndoială sinistră. Faptul că a cerut aprobarea oilor din batjocura care se cheamă parlamentul rus, nu este numai o încercare futilă de legitimizare a acţiunilor sale agresive. Este o încercare de diluare a responsabilităţii acţiunilor sale. O boare de frică i s-a strecurat pe nesimţite în suflet.

Adevărul stă să se întindă peste sufletele noastre chinuite. Oamenii, indiferent cât de puternici se cred, pot fi numai o parte a soluţiei, sau o parte a problemei.