Insuficienţa de vitamine primăvara. Ce trebuie să ştim şi cum să o înlăturăm

Este recomandat consumul constant de fructe şi legume ce conţin vitamina C pentru o bună funcţionare a organismului uman. (Cat Rooney / The Epoch Times)
Ina Nituleac
10.03.2017

După o iarnă friguroasă mulţi dintre noi se confruntă cu o mulţime de simptome neplăcute: deteriorarea pielii, a părului şi unghiilor, scăderea imunităţii, oboseală şi dureri de cap. Unii numesc o astfel de stare avitaminoză, dar de fapt nu este aşa.

O asemenea situaţie se datorează în principal diminuării potenţialului nutritiv al produselor alimentare pe care le consumăm, deoarece majoritatea fructelor şi legumelor sunt sezoniere, iar anotimpul rece de regulă implică cheltuieli energetice mai mari pentru organismul nostru.

Pe parcursul celor trei luni de iarnă organismul consumă toate rezervele de energie, vitamine şi minerale acumulate pe parcursul verii şi îi vine mult mai greu să se adapteze.

În ceea ce priveşte avitaminoza, este vorba de o boală care apare din cauza lipsei acute în corpul uman a uneia sau a mai multor vitamine. Se referă în principal la manifestarea unor maladii serioase cum ar fi scorbutul, care survine din cauza lipsei de vitamina C în dietă şi a rahitismului (deficitul vitaminei D). Însă asemenea boli se întâmplă destul de rar.

În schimb, o stare bolnăvicioasă pe care o resimţim de regulă primăvara este legată de o insuficienţă relativă de vitamine. În general poartă denumirea de hipovitaminoză şi apare în cazul în care există o disproporţie dintre aportul şi asimilarea unor anumite vitamine sau minerale de către organism.

Trebuie să ştim că diminuarea şi chiar înlăturarea manifestărilor hipovitaminozei şi a polihipovitaminozei (atunci când lipsesc mai multe vitamine odată) este destul de reală, dacă încercăm să diversificăm şi îmbunătăţim raţia alimentară.

Este vorba în primul rând de adăugarea în alimentaţie a legumelor proaspete, a fructelor şi a cerealelor. Există mai multe alimente care conţin cantităţi mari de elemente nutritive, de exemplu, nucile şi fructele uscate (nuci, alune, caju, caise uscate, prune uscate şi stafide).

În acest scop, putem să mărunţim părţi egale de fructe uscate şi să adăugăm câteva nucşoare, o lingură de miere şi sucul unei jumătăţi de lămâie. Se recomandă să consumăm amestecul câte 1 lingură de masă sau câte o lingură de desert o dată pe zi, dimineaţa.

În plus, acest aport concentrat de vitamine îmbunătăţeşte digestia stimulând tranzitul intestinal. Trebuie să ştim că mierea de albine atunci când este folosită corect este un produs foarte valoros şi un adevărat depozit de vitamine. Însă, dacă este încălzită îşi pierde proprietăţile, iar consumul său excesiv poate stimula nivelul de zahăr în sânge, astfel că medicii recomandă să ne limităm la câteva linguri de desert de miere pe zi.

Un rol important în asimilarea vitaminelor din alimente îl joacă o digestie corectă, de aceea trebuie neapărat să includem produse lactate în raţia zilnică.

Printre mijloacele de restabilire a organismului după iarnă şi de prevenire a hipovitaminozei este administrarea de suplimente alimentare şi a complexelor de vitamine. Însă diversitatea de preparate medicamentoase de pe piaţa farmaceutică ne poate da mare bătaie de cap. Să alegem care dintre ele ne va aduce beneficii reale organismului şi nu-i va agrava starea este foarte dificil. În acest caz ne poate ajuta doar medicul.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor