În varianta PSD, harta regionalizării conţine zece regiuni

Vineri, la Mamaia, s-a reunit Comitetul Executiv Naţional al PSD(CExN), unde,pe lângă propunerea ca referendumul pentru modificarea Constituţiei să fie organizat odată cu primul tur al alegerilor prezidenţiale, Ponta a anunţat că, în cadrul USL şi în cadrul grupurilor parlamentare, în ceea ce priveşte regiunile de dezvoltare, prin modificarea Legii 315 din 1998, se va discuta trecerea la descentralizare şi transmiterea către regiuni a cât mai multor atribuţii ale Guvernului.
Premierul român, Victor Ponta. (GEORGES GOBET / AFP / GettyImages)
Cornelia Rădăcină
30.08.2013

Vineri, la reuniunea Comitetului Executiv Naţional al PSD (CExN) desfăşurat la Mamaia, Victor Ponta a anunţat că în cadrul USL şi în cadrul grupurilor parlamentare, se va discuta trecerea la descentralizare şi transmiterea către regiuni a cât mai multor atribuţii ale Guvernului.

În varianta PSD, harta regionalizării conţine zece regiuni, nu opt cum era convenit. Premierul Victor Ponta a anunţat că prioritatea legislativă a PSD va fi ca regionalizarea să se facă prin proiect de lege fără a mai aştepta revizuirea Constituţiei.

“Am discutat aseară informal cu vicepreşedinţii partidului. Trebuie să mergem mai departe cu modificarea legii 315/1998, cea cu regiuniile de dezvoltare, trebuie să mergem mai departe de a forma practic regiunile chiar înaintea de a primi statutul constituţional.(…)De la 1 ianuarie intrăm pe noul exerciţiu financiar al UE şi trebuie să fim pregătiţi (…) Cel mai important proiect politic, guvernamental, parlamentar din această toamnă îl constituie declanşarea procedurii efective de descentralizare şi de pregătire a regiunilor", a anunţat Ponta.

Acesta a anunţat că PSD sprijină împărţirea regiunii Sud-Est în două regiuni, astfel incit Dobrogea să fie de sine stătătoare. Cea de-a zecea regiune ar urma sa aibă centrul la Sibiu, fiind separată de regiunea cu capitala la Braşov. Punctul care nu a fost soluţionat este Argeşul, acolo unde liderii USL au protestat faţă de mutarea prerogativelor la Prahova.

Propunerea ca regiunea Sud să aibă capitala la Ploieşti, în loc de Piteşti l-a nemulţumit pe şeful CJ Argeş, Constantin Nicolescu. Şi liderul PSD Brăila, Gheorghe Bunea Stancu, s-a arătat nemulţumit de faptul că centrul regiunii Sud - Est va avea capitala la Focşani.

Noutăţile faţă de actualele 8 regiuni de dezvoltare sunt:

Regiunea "Braşov" (actuala Regiune Centru): va fi formată din judeţele Braşov, Mureş, Harghita şi Covasna pierzând judeţele Sibiu şi Alba

Regiunea "Sibiu" (nou înfiinţată): va fi formată din judeţele Sibiu, Alba şi Hunedoara

Regiunea "Vest" (actuala Regiune Vest): va fi formată din judeţele Arad, Caraş-Severin şi Timiş pierzând judeţul Hunedoara, care intră în Regiunea Sibiu

Regiunea Dobrogea (nou înfiinţată): va fi formată din judeţele Constanţa şi Tulcea

Regiunea Sud-Est (actuala Regiune Sud-Est Dobrogea): va fi formată din judeţele Brăila, Buzău, Galaţi şi Vrancea ,pierzând judeţele Constanţa şi Tulcea, care intră în Regiunea Dobrogea

"Varianta cu zece regiuni este cea discutată în PSD. Dar trebuie să o discutăm şi în USL. Ca să fiu sincer, am tatonat puţin lucrurile la nivelul USL. Eu vreau să discutăm şi cu UDMR, şi cu PPDD, şi cu PDL, cu toate forţele din opoziţie, pentru ca proiectul regionalizării nu este un proiect doar al USL, e un proiect al României şi sunt dispus să mă aşez la masa cu absolut toată lumea", a mai spus Ponta.

Vorbind despre noua regiune Dobrogea, Ponta a declarat că susţine personal această regiune ,pentru că, “Dobrogea are potenţialul să fie o regiune separată" pentru că "Dobrogea are potenţial natural şi economic pentru a se dezvolta pe o regiune mai ales pe potenţialul turististic cu totul excepţional.”

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor