În ciuda insistenţelor, Ucraina anunţă că va opri convoiul "umanitar" din Rusia
alte articole
Convoiul "umanitar" rus format din 280 de autovehicule, care transportă ajutoare destinate forţelor pro-Rusia, s-a apropiat, marţi, de teritoriile din estul Ucrainei, în timp ce Kievul a anunţat că nu va permite autovehiculelor să intre pe teritoriul său, relatează Reuters.
Occidentul şi Kievul au avertizat Moscova că sunt împotriva oricărei încercări de a transforma operaţiunea într-o intervenţie militară sub acoperire într-o regiune care se confruntă cu o criză umanitară.
„Încărcătura va fi reîncărcată în alte autovehicule de transport (la graniţă) de către Crucea Roşie”, a declarat consilierul preşedintelui ucrainean, Valery Chaly.
„Nu vom permite nicio escortă a Ministerului Situaţiilor de Urgenţă al Rusiei sau al Armatei (ruse) în teritoriul ucrainean. Totul va fi sub control pe partea ucraineană”, a adăugat Chaly.
Rusia a anunţat că va transfera convoiul către Comitetul Internaţional al Crucii Roşii, dar nu a făcut nicio referire la bunurile ce vor fi încărcate. Uniunea Europeană a anunţat că ajutorul trebuie să fie verificat.
„Nu trebuie să se urmărească niciun obiectiv politic sau orice alt obiectiv”, a declarat comisarul pentru ajutor umanitar al UE, Kristalina Georgieva. „Conţinutul ajutorului umanitar trebuie să fie exact asta, ajutor umanitar...”
Potrivit presei ruse, convoiul de 280 de camioane a plecat din apropierea Moscovei şi va străbate cei 1.000 de kilometri spre regiunile din estul Ucrainei în câteva zile.
Ţările Occidentale cred că preşedintele rus, Vladimir Putin, care a intensificat sentimentele ultra-naţionaliste în Rusia cu ajutorul propagandei difuzate prin mass media de stat încă de la începutul protestelor din luna noiembrie, ar putea pregăti noi acţiuni împotriva Ucrainei, mai ales că forţele pro-Rusia din Doneţk sunt împresurate de armata ucraineană.
Televiziunile ruse au prezentat un şir lung de trei kilometri de autovehicule pline de baxuri cu apă sau alte produse.
„Totul s-a convenit cu Ucraina”, a declarat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al preşedintelui rus.
Guvernele american, francez şi australian şi-au manifestat îngrijorarea că Rusia, singurul susţinător internaţional al forţelor din estul Ucrainei, ar putea folosi transportul umanitar pentru a acoperi o operaţiune menită să ajute forţele pro-Rusia, care se află foarte aproape de o înfrângere.
Marţi, presa internaţională a dezvăluit o serie de dovezi, inclusiv fotografii şi materiale video, care arătau că autovehiculele convoiului "umanitar" rus transportau echipament militar - un radar folosit de sistemele de lansatoare anti-aeriene şi personal militar.
Totuşi, secretarul american de Stat, John Kerry, a îndemnat Kievul să coopereze cu Moscova astfel încât convoiul umanitar să pătrundă în teritoriile ucrainene ocupate de forţele pro-Rusia.
„Speranţa noastră este că în următoarele zile şi săptămâni, putem găsi o modalitate pentru ca preşedintele Petro Poroşenko şi Ucraina să fie capabili să colaboreze cu ruşii pentru a furniza asistenţa umanitară necesară în est”, a precizat Kerry.
În ciuda presiunilor lansate asupra Kievului de la Washington, ceilalţi aliaţii ai Ucrainei au avertizat în legătură cu riscurile aduse de convoiul umanitar rus şi au condamnat „artificiul” misiunii "umanitare" ruse.
„Trebuie să fim extrem de precauţi în legătură cu acest (convoi), care ar putea reprezenta un pretext pentru ruşi de a se instala în apropiere de Lugansk şi Doneţk şi să fim puşi astfel în faţa unui fapt împlinit”, a declarat ministrul francez de Externe, Laurent Fabius.
După ce s-a constatat că Rusia a mobilizat un contingent militar pregătit de război din peste 20.000 de soldaţi aproape de graniţa ruso-ucraineană, Alianţa Nord Atlantică a avertizat că există o „probabilitate foarte mare” ca Rusia să înceapă o invazie asupra Ucrainei.