Igor Boţan: PD şi PSRM vor să se disocieze, dar nu e "pe bune" pentru că ei promovează aceeaşi strategie
alte articole
După marele protest de duminică de la Chişinău, cu participarea a mii de moldoveni împotriva modificării sistemului electoral cu trecere la sistemul mixt de vot pentru care au votat în Parlament democraţii, socialiştii şi popular-europenii, analistul politic Igor Boţan consideră că Dodon a intrat într-o relaţie foarte strânsă cu Partidul Democrat de la guvernare, deşi în campania electorală îşi îndemna contracandidaţii să semneze un fel de angajament că nu vor coopera în nici un fel cu acest partid. Mai mult decât atât, pentru a distrage atenţia de la această legătură PD-PSRM, şeful statului a anunţat organizarea unui protest pe 24 septembrie 2017 împotriva „provocărilor din partea Guvernului”.
„Acum, dacă ne uităm atent, toată lumea, aici în ţară şi peste hotare, fie că e vorba de Uniunea Europeană sau de Federaţia Rusă, vorbeşte despre: fie un tandem Plahotniuc-Dodon, fie un cartel Plahotniuc-Dodon, fie un binom Plahotniuc-Dodon. Şi acest lucru s-a confirmat de câteva ori: atunci când au fost împărţite posturile de ambasador, atunci când au fost redistribuite funcţiile în întreprinderile importante de stat, în primul rând, la Moldova-Gaz şi la votul mixt.
În strategia pe care o desfăşoară domnul Dodon şi domnul Plahotniuc, ideea principală este polarizarea. Ei, fiind în tandem, cartel sau binom, nu pot forma un sistem bipolar pe spectrul politic din Moldova. De aceea este important să demonstreze că se desolidarizează, disociază şi aici ideea unui protest sub egida Preşedinţiei cred că ar fi un fel de salvare pentru sistemul bipolar pe care domnul Dodon împreună cu domnul Plahotniuc îl construiesc aici, în Republica Moldova”, a declarat directorul executiv al Asociaţiei pentru Democraţie Participativă „ADEPT”, Igor Boţan în cadrul unui interviu pentru Radio Europa Liberă
Boţan a ţinut să precizeze că deşi ar părea că Dodon intenţionează să se alipească protestelor organizate de opoziţie, de fapt opoziţia proeuropeană de la Chişinău spune că vrea anularea votului mixt, pe când „Dodon vrea să protesteze, chipurile, împotriva faptului că Curtea Constituţională i-a interzis desfăşurarea referendumului. Referendum care a fost de asemenea inventat”.
Amintim că la 28 martie, preşedintele RM a semnat decretul de organizare şi desfăşurare a unui referendum consultativ pe patru subiecte, asupra cărora se doreşte ca poporul moldovean la 24 septembrie 2017 să-şi prezinte opinia şi să răspundă la întrebările: “Susţineţi abrogarea legii nr. 235 care pune miliardul pe spatele cetăţenilor?; Susţineţi acordarea preşedintelui R. Moldova a drepturilor constituţionale suplimentare de dizolvare a Parlamentului, şi anunţarea alegerilor parlamentare anticipate?; Susţineţi reducerea numărului de deputaţi în Parlament de la 101 la 71? şi Susţineţi sau nu studierea în instituţiile de învăţământ a disciplinei Istoria Moldovei?”.
Comentatorul politic mai consideră că protestul care urmează să fie organizat de Dodon şi socialişti, „dacă va avea loc, va fi un protest de demonstrare a desolidarizării cu guvernarea. Doar atât”, însă acest lucru, de fapt „nu poate fi pe bune, pentru ca ei promovează aceeaşi strategie şi le convine ambelor formaţiuni. Şi democraţilor, şi socialiştilor le convine această disociere, acest, chipurile, protest, pe care vine să-l organizeze domnul Dodon.”
Comparativ cu partidul de la guvernare, Igor Dodon are destul de mulţi susţinători care să iasă la un protest, însă, în opinia directorului executiv „ADEPT” „problema e că va trebui să coordoneze cu Partidul Democrat cam cât de mulţi trebuie să iasă în stradă, astfel încât să fie crezut că pe bune se disociază de Partidul Democrat, dar să nu producă o impresie prea puternică asupra Partidului Democrat şi susţinătorilor acestuia şi asupra partenerilor externi. Deci, vor trebui să găsească şi aici un numitor comun, cam cât de mulţi ar fi bine să vină şi să protesteze, chipurile”.
Menţionăm că recent şi europarlamentara Monica Macovei a menţionat că pentru Uniunea Europeană este clar că Partidul Democrat are o înţelegere cu Dodon. „Să nu creadă lumea şi nici populaţia din Republica Moldova că nu înţelegem. O bună parte a Parlamentului European ştie ce se întâmplă şi ştie ce doresc amândoi, Plahotniuc şi Dodon, să pună mâna pe ţară, să nu mai dea nicio şansă altor voci din societate sau din politică, aşa că nu există încredere în ei. Ce încredere poţi să ai în astfel de oameni? ”, a specificat Macovei.