Huţulii luptă să îşi păstreze tradiţia şi să dezvolte Herghelia Lucina

Reprezentanţii unuia dintre cele mai mici neamuri din lume, huţulii, oameni ai munţilor şi pădurilor, creatori de artă şi călăreţi pricepuţi, s-au adunat nu cu mult timp în urmă la Herghelia Lucina, ţara calului huţul, pentru a păstra vii tradiţiile şi istoria lor prin vorbă, cântec şi joc. După cum scrie publicaţia locală Monitorul de Suceava, dealurile Lucinei s-au umplut de oameni, o forfotă continuă, dar deloc gălăgioasă, bunul-simţ al oamenilor de aici şi respectul pentru natură făcându-se simţite.

Două trăsuri, purtate cu viteză pe coastele muntoase ale Lucinei, de cai huţuli, au adus invitaţii de seamă ai acestui festival, în vreme ce huţuli, călare pe cai huţuli, le deschideau calea către zona în care s-au adunat peste 1.500 de localnici şi turişti.

Primarul din Moldova Suliţa, Petru Jecalo le-a vorbit oamenilor despre originile huţulilor, ale calului huţul, dar şi despre istoricul Hergheliei Lucina. “În anul 1856 s-a înfiinţat herghelia de cai huţuli de la Lucina, sub comanda cavalerului colonel Martin Von Hermman, infanterist, această rasă fiind apreciată de armata austriacă datorită abilităţilor excepţionale de a se strecura pe potecile de munte, pe marginea prăpastiilor, dar şi datorită faptului că putea duce o încărcătură impresionantă pe samar, nefiind pretenţioasă la condiţiile de hrănire, prezentând o rezistenţă şi un grad de adaptabilitate excepţionale”, a explicat Petru Jecalo, dând citire istoricului Hergheliei Lucina.

Directorul tehnic al Direcţiei Silvice Suceava, Valerian Solovăstru, care a fost prezent la toate ediţiile Festivalului Huţulilor, a remarcat, citat de Monitorul de Suceava, cum acest festival a crescut de la un an la altul, atrăgând din ce în ce mai multă lume. “În urmă cu câteva săptămâni, aici a avut loc adunarea generală a crescătorilor de cai din Europa, oameni îndrăgostiţi de calul huţul, care, după ce au fost aici, s-au îndrăgostit de toţi huţulii. Avem o zonă minunată, cu oameni minunaţi şi o resursă genetică valoroasă – calul huţul, pentru care suntem invidiaţi de toată Europa şi nu putem să fim decât mândri”, a spus Solovăstru.

Reprezentantul Uniunii Ucrainenilor din România, Ioan Bodnar, a amintit de un vechi obicei huţul: “Dumnezeu v-a ocrotit şi vă va ocroti pentru că ştiu că huţulii sunt un popor credincios. Pe vremuri, când un huţul tăia copacul, mai întâi îngenunchea în faţa lui şi spunea o rugăciune. Menţineţi verticalitatea şi armonia după care trăiţi în mijlocul naturii, îmbrăţişaţi liniştea acestor munţi în familiile dumneavoastră, pentru a o transmite generaţiilor viitoare”.

Apoi, cei adunaţi au putut admira unele dintre cele mai valoroase exemplare de cai huţuli, din liniile Ouşor, Goral, Hrobby, Pietrosu şi Prislop. Micuţi dar puternici, lucind în soare, indiferent că erau negri ca sufletul nopţii sau de culoarea cafelei, frumoşii armăsari pepinieri şi iepe mamă din rasa huţulă au defilat sub privirile admirative ale publicului, care a avut liber nu doar să-i viziteze la grajduri, ci şi la călărie. De altfel, huţulii sunt consideraţi a fi “creatorii” rasei de cai care le poartă numele, aceştia fiindu-le nu doar de mare ajutor în muncile prestate, ci şi un însoţitor credincios.

Conform unora dintre localnici, huţulii nu sunt altceva decât ucraineni, cu un specific etnografic aparte. Alţii, însă, spun că din neamul huţulilor fac parte şi români, polonezi sau slovaci, care vorbesc limba huţulă, un dialect diferit de limba ucraineană.