Hollande, speranţa stângii italiene

La alegerile prezidenţiale din Franţa se va avea şi un indiciu privind alegerile din Italia. François Hollande, singurul lider din Europa care spune 'ceva de stânga' este în mod oficial ocazia pe care o aşteaptă stânga italiană, acea mişcare a pendulului ce va schimba echilibrul puterilor, o nouă locomotivă europeană la care multe ţări, începând cu Italia, şi-ar putea ataşa vagoanele, se arată într-o analiză publicată vineri de cotidianul La Stampa.

Prin programul său de cheltuieli publice robuste şi redistribuire a resurselor, plecând de la un patrimoniu cu spectru larg, Hollande este astăzi speranţa pentru Partidul Democrat (PD, centru-stânga) din Italia dar şi pentru ''Stânga Ecologie Libertate (SEL) şi alte formaţiuni, de a putea purta în Europa, acoperite de Franţa, acea bătălie pe care stânga nu o poate purta în Italia, de teama divizării.

Odată cu Hollande reintră pe scena stângii un candidat ce nu s-a mai văzut de ceva timp: o figură deloc de ruptură, chiar fiul structurilor de partid, parte integrantă a elitelor ţării sale, dar şi de 'stânga'. Programul său rupe cu 30 de ani de programe liberale în calitate de singurele formule posibile pentru a face să meargă Occidentul. El rupe astfel şi vraja suferită timp de 30 de ani de stânga faţă de reţetele liberale. O transformare pe care candidatul socialist o are în casă: a primit învestitura şi de la fosta parteneră Ségoléne Royal, care în 2007 l-a înfruntat pe Sarkozy cerând revizuirea 'idolatriei fiscale' şi a 'obsesiei faţă de norme' de care suferea o parte minoritară a stângii, în opinia sa.

Celebra cale a treia care a marcat perioada de glorie a stângii în Occident, în anii '90, cu Blair în Marea Britanie, Clinton în SUA, Lionel Jospin în Franţa, Gerhard Schröder în Germania şi Romano Prodi şi Massimo D'Alema în Italia, a fost construită chiar pe acceptarea pieţei la stânga.

Astăzi s-ar putea spune că Hollande imaginează o a treia cale în sens invers. De altfel, rezultatele electorale din Occident tind să aibă un val lung al lor. Cu siguranţă, o schimbare de poziţii în Franţa ar constitui o mare noutate în aranjamentele europene actuale. Programul lui Hollande este un cui înfipt în axa Merkel-Sarkozy pe care se sprijină echilibrul european.

Obedienţei riguroase a lui Merkel, respectării ei depline a dictatelor Bundesbank, Hollande îi opune confruntarea frontală cu băncile, considerate una din cauzele colapsului financiar internaţional: în propunerea sa, băncilor franceze li se va interzice să opereze în paradisuri fiscale, opţiunile de cumpărare(vânzare vor putea fi date numai de start-up-uri, impozitul pe profit al instituţiilor de creditare va creşte la 15% şi va fi introdusă o taxă pe tranzacţiile financiare, celebra Tobin Tax. O taxă de 75% pe veniturile de peste un milion de euro completează un cadru de redistribuire a bogăţiei sociale, în care banii pentru a creşte cheltuielile sociale în diverse domenii provin din cele mai mari venituri. El are totodată un plan de reglementare a pieţei chiriilor şi prin construirea a două milioane şi jumătate de locuinţe sociale - promisiuni care curg ca mierea în urechile alegătorilor italieni de stânga.

Promisiunile lui Hollande sunt exact cele pe care ar dori sau ar trebui să le facă PD, obţinând astfel cele mai multe voturi şi pe baza cărora stânga s-ar putea uni mai bine. Nu le poate face, deoarece a optat pentru a-l sprijini pe premierul Mario Monti şi de teama că nu are aceeaşi capacitate cu a colegilor francezi.

Dar dacă va învinge Hollande, oare nu ar putea fi el un fel de nou lider indirect, un ''Papă străin'' care să repună în funcţiune o mişcare, lucru pe care alţii nu-l pot face singuri?, se întreabă analiza.

Primul punct al acestui marş, pus în mişcare de luni de zile, cu un acord între Hollande, preşedintele SPD german, Sigmar Gabriel, şi italianul Pier Luigi Bersani, secretarul PD, trece printr-o serie de alegeri în Europa, naţionale şi europene, care din 2014 ar putea aduce o 'schimbare' a Europei, aşa cum spun liderii, având pe primul loc al programului revizuirea pactului de stabilitate. Simbolul însuşi al gestionării Europei este acum, închisoarea sau mântuirea ei.

Nu va fi uşor pentru Hollande nici să învingă nici să păstreze victoria. Lumea anglo-saxonă (ceea ce adesea se numeşte 'pieţele') a transmis deja avertismentele sale. Franţa va intra rapid în vizor, aşa cum a dat de înţeles într-un interesant interviu pentru La Stampa Richard Haass, preşedintele celui mai influent think-tank din America, ''Council on Foreign Relations.''

Este tot atât de adevărat şi că opinia publică din alte ţări europene, în frunte cu Italia, ar putea fi fascinată de această redeschidere politică şi determina cu adevărat o schimbare a echilibrelor la Bruxelles.