Hollande deschide o nouă eră politică

Primul tur al alegerilor prezidenţiale franceze a avut un învingător clar: politica. Criza economică i-a măturat pe politicienii din ţări ca Grecia sau Italia, guvernate de lideri care nu au rezultat din urne, ci din presiunea pieţelor şi a consensului obligat al partidelor pentru a evita un naufragiu economic mai mare decât cel prin care treceau. Totuşi, în Franţa, politica a rezistat, iar campania pentru turul al doilea promite să fie mai greu, mai intens şi mai dur decât primul tur. Şi, desigur, mai interesant, notează marţi ziarul El Pais.

François Hollande a reuşit să capitalizeze speranţa multor europeni şi, din ceea ce s-a văzut duminică seara, candidatul socialist este primul care înfrânge un preşedinte în exerciţiu din primul tur şi care, dacă nu va comite greşeli majore, va încheia turul doi cu o distanţă confortabilă. Faptul că Marine Le Pen a obţinut un rezultat care depăşeşte aşteptările este deprimant, pentru că arată în ce măsură votul faţă de spectrului xenofob este închistat în societatea franceză, dar care nu pare să schimbe în mod substanţial relaţia dintre forţe. Nu toate voturile lui Le Pen vor merge la Sarkozy (48% pentru Sarkozy, 31% pentru Hollande, potrivit Ipsos), după cum nici voturile radicalului de stânga Jean-Luc Mélenchon nu vor merge masiv la candidatul socialist. În cazul candidatului de centru François Bayrou voturile sunt repartizate.

Sarkozy va aborda în turul doi provocările imposibile care i-au adus rezultate bune în 2007, când a promis francezilor o schimbare profundă a sistemului în timp ce i-a menţinut esenţa. Acum, trebuie să obţină voturi de la extrema dreaptă şi de la centru şi, mai ales, să depăşească înfrângerea. Francezii au demonstrat o respingere clară a preşedinţiei sale, pentru că cei cinci ani de mandat al său nu puteau avea un caracter mai personal. Ca un candidat să piardă în primul tur poate fi însă reversibil. Mitterrand a pierdut în 1981 în faţa lui Valéry Giscard d'Estaing, dar s-a redresat considerabil în turul al doilea.

În ce-l priveşte pe Hollande au ieşit în evidenţă două defecte. Apelativele 'Flamby' (budincă) şi 'couille molles' (fără vână) au venit din propria tabără în timpul alegerilor primare. S-ar putea să nu emane imaginea de duritate caracteristică adversarului său, dar a dovedit o mare abilitate politică. În timpul mandatului său, Partidului Socialist a înfruntat o ploaie de meteoriţi care a ameninţat viaţa multor elefanţi, cum sunt numiţi liderii PS. Precum dezastrul lui Lionel Jospin în faţa lui Jean-Marie Le Pen în 2002, sau ţinerea unită a partidului după înfrângerea lui Ségolene Royale în 2007, care a lăsat partidul fără lider şi, mai grav, fără o direcţie clară. 'Lungul marş al unui candidat normal', scria Le Monde despre Hollande şi PS, când, după ce fusese îndepărtat ca prim secretar de Martine Aubry în 2008, el devenise un 'muribund politic'.

Totul s-a schimbat în mai anul trecut, când liderul firesc al PS, Dominique Strauss-Kahn, a fost arestat în SUA sub acuzaţia de viol într-un hotel din Manhattan. Hollande a ştiut să tragă sforile în partid şi a pus mâna pe candidatură. 'Pentru a fi ales trebuie să fii învins, pentru a fi iubit trebuie să fi suferit. Cicatricele, eşecurile, faptul că nu ai primit nimic de-a gata, este ceea ce oamenii apreciază', a spus el. Hollande a arătat că politica mai are încă spaţiu în Europa: a propus un program de stânga şi că va lupta pentru a schimba hegemonia germană în Uniune, i-a atras pe alegători prin ideile sale. Nu spune nimeni că îi va fi uşor în turul doi, iar sondajele nu au fost niciodată mai contradictorii. Deocamdată cei care vor o altă Europă trebuie să se conformeze cu reîntoarcerea la politică. Lucru deja important.