Guvernul Ponta pregăteşte un cadou pentru culte. Sute de persoane scutite de rambursarea unor sume de bani
alte articole
După ce le-a virat bisericilor, în prag de alegeri, o mulţime de bani, Guvernul pregăteşte, exact înainte de alegeri, încă o pomană pentru cultele religioase. Executivul condus de prezidenţiabilul Victor Ponta vrea să adopte o ordonanţă prin care să exonereze 473 de persoane reprezentând personal auxiliar al cultelor religioase de la returnarea unor sume considerate necuvenite de Curtea de Conturi, informează Mediafax.
Potrivit sursei citate, Curtea de Conturi a descoperit mari prejudicii rezultate din sumele plătite de primării personalului neclerical în completarea salariului în baza unei ordonanţe din 2001 (epoca Năstase) şi a cerut recuperarea banilor, cu majorări de întârziere. Prin ordonanţa pe care o va da, Guvernul va statua însă că banii au fost acordaţi legal, iar beneficiarii vor fi exoneraţi de la plată. Personal neclerical care va fi "absolvit"de orice vinovăţie şi de rambursarea sumelor încasate, conform Curţii de Conturi, ilegal, este aferent unui număr de şase culte religioase, atât din unităţi de cult, cât şi din unităţi de învăţământ teologic acreditate.
Respectivele măsuri sunt prevăzute într-o ordonanţă de urgenţă pregătită de Guvern şi obţinută de Mediafax.
Mediafax mai relatează că, în baza unei ordonanţe din 2001 de la bugetele locale se acordă, la cerere, un sprijin financiar pentru 18.951 persoane din categoria personalului neclerical angajat în unităţile ce aparţin cultelor religioase din România. Sprijinul era reglementat sub formă de contribuţie lunară la nivelul salariului minim brut pe economie. În 2010, în contextul crizei economice, acest indicator a fost înlocuit cu valoarea de referinţă de 600 lei, fără să fie modificată direct ordonanţa din 2001, dar cu menţiunea că sunt abrogate "orice alte dispoziţii contrare".
În urma unor controale efectuate la mai multe unităţi administrativ-teritoriale, Curtea de Conturi a constatat prejudicii foarte mari pe anii 2011-2014, la care se adaugă majorările de întârziere până la data recuperării prejudiciului. Pentru recuperarea prejudiciului instituţiile publice au blocat acordarea sumelor cuvenite personalului neclerical pentru lunile octombrie-decembrie 2014.
Invocând faptul că prejudiciile constatate de Cutea de Conturi au la bază "reglementări neclare", Guvernul a dispus ca sprijinul financiar pentru personalul neclerical acordat de la bugetele locale, în temeiul prevederilor Ordonanţei 82/2001, până la data intrării în vigoare a ordonanţei de urgenţă se consideră a fi acordat în conformitate cu prevederile legale în vigoare.
Totodată, sursa citată mai reaminteşte că, la sfârşitul lunii iulie, printr-o ordonanţă de urgenţă, Guvernul a modificat Ordonanţa 82/2001 privind sprijinul financiar pentru unităţile de cult aparţinând cultelor recunoscute de stat. Executivul a definit la momentul respectiv personalul neclerical ca fiind personalul auxiliar al unui cult religios, incluzând în această categorie şi cântăreţii bisericeşti, aceştia beneficiind de sprijin de la bugetul de stat şi de la bugetele locale. Gândul relata la momentul respectiv că actul normativ viza aproximativ 19.000 de ţârcovnici cărora le fusese sistată plata salariilor ca urmare a controalelor Curţii de Conturi care constatase că plăţile au fost ilegale.
Mai menţionăm că în preajma alegerilor, la ultima şedinţă de Executivului, Secretariatul General al Guvernului a luat 14 milioane de lei din Fondul de rezervă al ţării cu scopul de a-i distribui pentru finanţarea a 13 mănăstiri, catedrale şi centre eparhiale. Anterior, Guvernul a mai dispus pe 15 octombrie alocarea a 6 milioane de lei pentru finanţarea a două catedrale din Madrid şi Barcelona, a Mănăstirii Lainici din judeţul Gorj şi a Catedralei Greco-Catolice din Cluj-Napoca.
Măsurile au stârnit nemulţumire, câteva sute de oameni anunţând că vor ieşi în stradă duminică pentru a protesta faţă de finanţarea continuă a bisericilor, în condiţiile în care ţara are atâtea probleme care necesită atenţie şi finanţare de la Guvern, fără însă a le primi.
Totodată, Asociaţia Secular-Umanistă din România a solicitat Curţii de Conturi să se sesizeze în problema finanţării continue a bisericilor din Fondul de rezervă bugetară, Fond din care Guvernul a dispus în ultima perioadă şi alocarea unori sume mari de bani către baronii locali.