Gorghiu: PNL va vota la vedere, contra legii graţierii
alte articole
PNL va cere vot nominal în plenul Senatului pe controversatul proiect al legii graţierii şi va vota împotriva acestuia, a anunţat luni senatorul PNL Alina Gorghiu.
"Poziţia PNL a fost una constantă. În momentul în care s-a iniţiat acest proiect de lege am spus că suprapopularea penitenciarelor nu se rezolvă printr-un proiect al legii graţierii. De altfel, vedeţi impactul. Este unul care nu are nicio legătură cu posibilitatea de a elibera penitenciarele şi de a fi în situaţia unor sancţiuni de la Comisie. Avem o decizie a CEDO care dă un termen de graţie Guvernului de 6 luni de zile să rezolve problemele din sistemul penitenciar.
Guvernul PSD nu a făcut decât să taie vreo 30 de milioane de la investiţii în penitenciare. În schimb, votul nostru a fost negativ pe acest proiect în comisie, va fi şi în plen. Vom cere vot nominal pe acest proiect de lege, ca să vedem cum se poziţionează celelalte grupuri parlamentare", a declarat Gorghiu, citată de Agerpres, după ce Comisia juridică a dat raport favorabil cu amendamente proiectului legii graţierii.
Gorghiu - care, reamintim, a fost criticată dur săptămâna trecută după ce a lipsit exact când în Comisia Juridică a Senatului s-au votat o serie de amendamente vizând graţierea unor fapte de corupţie - a mai adăugat că liberalii susţin aplicarea proiectului privind măsurile alternative la condamnarea cu închisoare, respectiv brăţară electronică, muncă în folosul comunităţii, executarea pedepsei în week-end şi nu graţierea.
"Vom vedea ce se întâmplă în plen. Sper că PSD va avea nu ştiu dacă inspiraţie, înţelepciune, cum vreţi — va executa ordinele domnului Dragnea şi vor vota alături de noi împotriva proiectului de graţiere. (...) Noi vrem acel proiect legat de măsuri alternative, care ar rezolva de principiu cam 5.000 de persoane din sistemul penitenciar, care înseamnă într-adevăr un număr important de deţinuţi ce vor executa pedeapsa altfel şi nu în penitenciar, lucruri care se încadrează perfect şi în rigorile deciziei CEDO şi în rigorile legislaţiei interne", a declarat Gorghiu, în opinia căreia actualul proiect ale legii graţierii "nu rezolvă nimic din problemele cu care România se confruntă referitor la condiţiile de detenţie" şi ar fi "doar un moft".
Declaraţiile Alinei Gorghiu vin în contextul în care astăzi Comisia Juridică a Senatului a dat undă verde legii graţierii, urmând ca aceasta să intre la dezbatere, urmată de vot, în plenul Senatului.