Un liberal devine viral: "Jawohl, Herr president! Domnişoara Alina, o să o apărăm, nu cumva să-i fure Liviu sandvişul"
alte articole
Dornic să tragă un semnal de alarmă cu privire la evoluţia PNL-ului care o ia (susţine el) pe urmele PNŢCD, un fost primar al Fălticeniului, Vasile Tofan, a devenit "viral", după un discurs total atipic susţinut la o şedinţă de partid.
"N-am primit adunat de sărbătorile de Crăciun, Anul Nou, Paştele şi de ziua mea la un loc câte semnale, telefoane şi sms-uri am primit după şedinţa cu pricina", a declarat Tofan pentru digi24.ro, exprimându-şi totodată speranţa că mesajul, deşi transmis pe un ton şugubăţ, a fost recepţionat şi colegii săi vor reflecta la el.
"Evoluţia neconvingătoare a PNL a permis evoluţia pe partea dreaptă a încă două-trei partide. Asta datorită impotenţei politice pe care am avut-o noi în ultima vreme. Mă doare, mă doare ce se întâmplă astăzi. Soarta PNŢCD-ului ne paşte, dacă nu ne trezim măcar în iunie (când va avea loc Congresul PNL n.r.)", a avertizat liberalul Tofan.
Redăm câteva dintre declaraţiile care l-au făcut "viral" pe Vasile Tofan:
"După ce am câştigat preşedinţia, a rămas partidul fără conducător. Atunci, mai marii noştri de la Bucureşti s-au adunat în faţa şefului şi au spus: Jawohl, Herr president! Am înţeles, domnişoara Alina, fată cuminte, inteligentă, tânără. Noi, vajnici bărbaţi o să o apărăm, nu cumva să-i fure Liviu sandvişul sau Victoraş să-i copie temele. Ba mai mult, dom prezident, dacă o puneţi pe Alina mergem şi la cumătrie. Şi am rămas dragilor cu cumatria. Politică de cumătrie.", a "interpretat" Vasile Tofan, vicepreşedinte PNL Suceava, alegerea Alinei Gorghiu în fruntea PNL.
Cât despre ce s-a întâmplat în partid după ultimele alegeri parlamentare, viziunea lui Tofan a fost următoarea:
"După ce s-o întâmplat la toamnă, Alina s-o dus acasă, partidul o rămas o bucată de vreme aşa, iar s-au adunat mai marii noştri la Bucureşti. Băi fraţilor ce facem? Cum ce facem. De data asta la Cotroceni era lumina stinsă. S-au adunat şi a spus unul dintre dânşii, nici nu contează cine: ştiţi voi care e filiala cu cele mai bune rezultate la generale? Până să răspundă, tot el dă răspunsul: Sibiu! Aaaa! Mănuşă! Dar cine e preşedinte la Sibiu? Cum, nu ştii? Doamna Raluca. Fată finuţă, damă de salon. Mănuşă ne vine", a afirmat Tofan.
Reacţiile PNL
Devenit personaj în povestirile lui Tofan, Alina Gorghiu susţine că nu s-a supărat pe colegul ei de partid, umorul fiind, spune ea, o cheie a succesului.
"Umorul la liberali a fost întotdeauna o cheie a succesului. Orice critică la adresa conducerii din interiorul partidului e binevenită şi e şi viralizată. Asta cu drăguţă, poate, cu drăguţă şi înăltuţă duce aşa un pic înspre misoginism, dar e iertat", a declarat Gorghiu.
Cât despre cei ce teoretic ar urma să scoată PNL-ul din marasm, respectiv candidaţii la şefia PNL, Cătălin Predoiu şi Ludovic Orban, aceştia nu au dorit să comenteze afirmaţiile colegului lor. Şi liderul interimar, Raluca Turcan s-a abţinut de la comentarii.
O replică a venit doar de la prim-vicepreşedintele Teodor Atanasiu: "Pot să vă spun sigur că niciodată nu s-au ales preşedinţi în fruntea Partidului Naţional Liberal puşi de extratereştri sau de oameni din afara partidului", a susţinut Atanasiu.