Gordon Brown va remania Guvernul in doua sau trei saptamani
![](https://image.epochtimes-romania.com/2008/04/8801_mtop.jpg)
Premierul britanic Gordon Brown va remania Guvernul in urmatoarele doua sau trei saptamani, a dezvaluit ministrul Comertului, Lord Jones, citat de cotidianul Daily Telegraph in editia electronica.
Dezvaluirea submineaza incercarea autoritatilor de la Downing Street de a nu face publica data remanierii, care a fost amanata de mai multe ori. Lord Jones a dezvaluit momentul cand va fi facuta remanierea intr-un discurs rostit saptamana trecuta in fata unor oameni de afaceri din Nottingham.
In pofida discutiilor despre o remaniere, mai multi oficiali se asteapta la schimbari minore. Oficiali de rang inalt precum secretarul de stat pentru Comert si Industrie, Alistair Darling, sau ministrul de Externe, David Miliband, vor ramane cel mai probabil in functie.
Ministrul pentru Munca si Pensii, James Purnell, se afla printre cei care au amenintat cu demisia daca Brown va incerca sa ii inlocuiasca in functie.
"Va trebui sa se faca o remaniere pentru ca au spus ca va fi una. Daca va incerca sa inlocuiasca in functie pe cineva care refuza, in cele din urma el va avea de suferit", a apreciat un ministru.