Google şi Facebook cer Curţii Supreme să intervină pentru ca procesele colective iniţiate împotriva lor să fie mai greu de pornit

Directorul general al Google, Sundar Pichai
Directorul general al Google, Sundar Pichai (Getty Images)

Google LLC şi Facebook Inc. au solicitat Curţii Supreme a SUA ca în viitoare cazuri îndreptate împotriva lor să facă mai dificil ca potenţialii reclamanţi în acţiuni colective să îi dea în judecată.

Rezumatul scrisorii amicus curiae, care include, de asemenea, eBay Inc., Computer and Communications Industry Association, Internet Association şi Technology Network, a fost depusă pentru dosarul TransUnion LLC vs. Ramirez, care este programată pentru argumentare verbală în 30 martie.

Citiți și Facebook anunţă că va da jos postările referitoare la vaccinuri pe care le consideră false

Giganţii internetului, care în scrisoare îşi asumă rolul de „prieteni ai instanţei” se descriu drept „inovatori dovediţi care continuă să genereze tehnologii valoroase prin investiţii semnificative în cercetare şi dezvoltare” şi care sunt „deosebit de susceptibili la litigii de acţiune colectivă abuzive, fără vătămare, similare cu dosarul în atenţia Curţii”.

„Produsele companiilor deservesc un număr mare de utilizatori”, iar aceste „grupuri mari de utilizatori fac profitabil din punct de vedere financiar, pentru consilierii reclamanţilor, să identifice persoanele care ar fi suferit un prejudiciu atipic pentru care un statut prevede un drept de acţiune privat şi daune legale”.

Citiți și Facebook însărcinează un "Consiliu de supraveghere" să stabilească dacă Trump va avea acces la contul său

Procesele de acţiune colectivă încep cu un reclamant principal, care, în calitate de reprezentant al unui grup mai mare reprezintă sute până la mii de alte persoane în circumstanţe similare, dar nu neapărat identice.

În 2011, Sergio Ramirez şi soţia sa au încercat să cumpere un automobil. Dealerul auto a obţinut un raport de credit pentru cei doi, dar raportul emis de TransUnion, o companie de raportare a creditelor, a indicat faptul că numele lor se potriveşte cu unul de pe lista de supraveghere a terorismului menţionată de Office of Foreign Assets Control (OFAC) ca aparţinând Departamentului Trezoreriei. Dealerul a refuzat să-i vândă lui Ramirez maşina.

Citiți și Amazon trage serverele Parler din priză pentru mesaje violente, dar permite vânzarea de tricouri cu mesajul "Omorâţi republicanii"

Ulterior, Ramirez a cerut TransUnion o copie a raportului său de credit, dar acesta nu conţinea avertismentul OFAC. Ulterior, agenţia i-a trimis o copie a avizului OFAC care îl asocia cu două persoane care aveau iniţialele numelui mijlociu şi date de naştere diferite. Documentul nu oferea nicio procedură pentru contestarea informaţiilor incorecte.

Ramirez a angajat un avocat care i-a şters alerta OFAC din raportul său de credit şi apoi a iniţiat un potenţial proces de acţiune colectivă, susţinând că TransUnion a încălcat Legea de raportare echitabilă a creditelor. Instanţa a decis în favoarea celor peste 8.000 de membri ai acţiunii comune, constatând că fiecare membru ar trebui să primească 984 USD în daune legale şi 6.350 USD în daune punitive.

Citiți și Twitter, îngrijorat de libertatea pe internet din Uganda, în timp ce închide mii de conturi conservatoare

TransUnion a susţinut în recurs că dosarul Ramirez nu era reprezentativ pentru întreaga comunitate de petenţi, dintre care majoritatea nu suferiseră niciun prejudiciu specific din comportamentul agenţiei. Curtea de Apel a confirmat hotărârea instanţei inferioare în februarie 2020, dar a redus la jumătate daunele punitive. TransUnion a cerut Curţii Supreme să revizuiască cazul. Compania susţine că Constituţia SUA şi Regulile federale de procedură civilă împiedică un grup să depună un litigiu, cu excepţia cazului în care membrii săi pot demonstra un prejudiciu real.

Silicon Valley este interesat de caz, deoarece giganţii hi-tech ar putea fi afectaţi de rezultatul Curţii Supreme.

Citiți și Twitter suspendă 70 de mii de conturi. Declară că au legătură cu mişcarea QAnon

Atunci când un grup mic de reclamanţi descoperă că membrii săi au suferit vătămări legate de confidenţialitate sau folosirea de date de către Big Tech, acest lucru poate determina mult mai mulţi utilizatori să descopere că şi ei au suferit daune similare. Companiile de tehnologie doresc ca cerinţele legate de prezentările de probe să fie mai stricte, astfel încât fiecare membru al acţiunii colective potenţiale să fie obligat să prezinte vătămări similare.

O astfel de cerinţă ar fi putut împiedica declanşarea dosarului legat de confidenţialitatea biometrică a Facebook, depus luna trecută în Illinois, potrivit Ars Technica.

În Land of Lincoln, aproximativ 1,6 milioane de utilizatori Facebook vor primi aproximativ 340 USD fiecare de la Facebook, după ce a soluţionat în afara curţii un caz în care gigantul social media a fost acuzat că a încălcat o lege prin colectarea de date de recunoaştere facială de la utilizatori, fără consimţământul lor.

„Aceştia sunt bani care ies direct din buzunarul Facebook”, ar fi spus judecătorul districtului american James Donato. „Încălcările de aici nu au extras niciun ban din buzunarele victimelor. Dar aceşti bani sunt reali - pe care Facebook îi plăteşte pentru a compensa daunele tangibile de confidenţialitate pe care le-au suferit”.

Platforma video Vimeo şi platforma de recunoaştere facială Clearview AI se confruntă, de asemenea, cu procese similare în Illinois.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Societate, cultură