Gardul de la frontiera bulgaro-turcă va fi finalizat până în aprilie (presă)

Gardul de 30 de kilometri în cea mai vulnerabilă zonă a frontierei dintre Bulgaria şi Turcia va fi finalizat până în luna aprilie, a anunţat ministrul bulgar al apărării Aniu Anghelov, citat joi de cotidianul Trud.
Refugiaţii sirieni îşi găsesc cu greu adăpost într-o altă ţară de la declanşarea războiului în Siria în 2011. (OZAN KOSE / AFP / Getty Images)
Epoch Times România
16.01.2014

Gardul de 30 de kilometri în cea mai vulnerabilă zonă a frontierei dintre Bulgaria şi Turcia va fi finalizat până în luna aprilie, a anunţat ministrul bulgar al apărării Aniu Anghelov, citat joi de cotidianul Trud.

Construcţia gardului menit să protejeze Bulgaria de afluxul de imigranţi ilegali a întârziat cu aproximativ două luni, dar potrivit lui Anghelov toate actele sunt deja în regulă şi lucrările vor începe în această lună, urmând să dureze 30-40 de zile. Costurile lucrărilor se ridică la circa 2,6 milioane de euro, iar pentru gard vor fi necesari 630 km de sârmă ghimpată, 20.000 de bare de fier şi 12.000 tone de beton.

În prezent, 1.100 de poliţişti din interiorul Bulgariei sunt detaşaţi şi patrulează zi şi noapte în zona frontierei, reuşind să reducă semnificativ afluxul de imigranţi ce traversează ilegal frontiera turco-bulgară de la circa o sută de persoane pe zi în toamna anului 2013 la câteva persoane acum, fiind şi zile fără nicio trecere ilegală.

În anul 2013, Bulgaria s-a confruntat cu fenomenul afluxului în masă de refugiaţi. De la începutul anului peste 11.000 de străini, în special din Siria, dar şi din alte ţări cu probleme interne, precum Afganistan, Mali, Irak sau Algeria, au traversat ilegal frontiera dintre Turcia şi Bulgaria. Cea din urmă nu a fost pregătită pentru un aflux aşa de mare şi asta a dus la supraaglomerarea tuturor centrelor de primire a imigranţilor.

Deschise în mare grabă, noile centre se află în clădiri abandonate care au funcţionat ca şcoli sau cazarme, iar condiţiile sunt precare. Mare parte dintre refugiaţi nu primesc nici bani, nici mâncare, stau în frig şi sunt privaţi de asistenţă medicală. Criticate dur de mai multe organizaţii internaţionale pentru apărarea drepturilor omului pentru condiţiile inumane în care trăiesc refugiaţii, autorităţile bulgare au solicitat ajutorul Comisiei Europene pentru a face faţă situaţiei.

Ziarul Trud mai menţionează că refugiaţii ajunşi în cea mai mare tabără din Bulgaria, cea din Harmanli (sud-est), sunt deja mult mai liniştiţi faţă de toamna anului 2013 deoarece condiţiile s-au îmbunătăţit, iar procedurile administrative pentru acordarea unui statut s-au accelerat. În prezent, principala problemă a refugiaţilor este plictiseala, întrucât nu au dreptul de a munci şi în aceste condiţii stau fără a face nimic toată ziua, mai scrie jurnalul citat.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor