Game over pentru Putin? Economia mondială nu mai are nevoie de Rusia [Foreign Policy]

În ultimul an şi de la invazia sa în Ucraina în februarie anul trecut, preşedintele rus Vladimir Putin a profitat de presupusa sa omnipotenţă energetică, ţinând economia mondială ostatică în funcţie de capriciile sale.

Începând din vara anului trecut, Putin a întrerupt livrările de gaze naturale către Europa, sperând că europenii, tremurând de frig şi fără căldură, se vor întoarce împotriva liderilor lor şi vor considera că, din punct de vedere politic, au sprijinit suficient Ucraina, potrivit unei analize Foreign Policy.

Ameninţarea a fost formidabilă: În 2021, 83% din gazul rusesc era exportat în Europa. Exporturile globale totale ale Rusiei, de 7 milioane de barili de petrol pe zi şi 200 de miliarde de metri cubi (BCM) de gaz prin conducte, reprezentau aproape jumătate din veniturile sale federale.

În plus, exporturile de mărfuri ale Rusiei au jucat un rol important în lanţurile globale de aprovizionare: Europa a depins de Rusia pentru 46% din totalul livrărilor sale de gaz, în comparaţie cu niveluri comparabile de dependenţă faţă de alte produse ruseşti, inclusiv metale şi îngrăşăminte.

Acum, pe măsură ce ne apropiem de aniversarea de un an de la invazia lui Putin, este clar că Rusia şi-a pierdut definitiv fosta putere economică pe piaţa globală.

Datorită unei ierni neobişnuit de călduroase în Europa, momentul de maximă influenţă a lui Putin a trecut fără echivoc şi, aşa cum au prezis corect unii experţi în octombrie 2022, cea mai mare victimă a iniţiativei lui Putin cu privire la gazele naturale a fost chiar Rusia. Pârghia lui Putin în domeniul gazelor naturale nu mai există, deoarece lumea, şi mai ales Europa, nu mai are nevoie de gazul rusesc.

Departe de a muri de frig, Europa şi-a asigurat rapid surse alternative de aprovizionare cu gaz, apelând la gazul natural lichefiat (GNL) la nivel mondial. Acesta a inclus un volum estimat de 55 BCM din Statele Unite, de peste două ori şi jumătate mai mult decât exporturile de GNL ale SUA către Europa înainte de război. Împreună cu creşterea între timp a livrărilor din surse regenerabile, nucleare şi cărbune, aceste livrări alternative au redus dependenţa Europei de gazul rusesc la 9% din totalul importurilor de gaz. De fapt, în prezent, Europa cumpără mai mult GNL decât gaz rusesc.

În plus, iarna neobişnuit de caldă din Europa a însemnat nu numai că a fost evitat ce era mai rău, dar rezervoarele de stocare pline ale Europei abia s-au golit şi vor fi reportate în iarna următoare. În ianuarie, rezervoarele de stocare germane erau pline în proporţie record de 91%, faţă de 54% anul trecut, ceea ce înseamnă că Europa va trebui să cumpere mult mai puţin gaz în 2023.

Implicaţiile sunt enorme. Europa are acum asigurată o aprovizionare adecvată cu energie cel puţin până în 2024, oferind suficient timp pentru ca sursele de energie alternativă la preţuri accesibile - atât cele regenerabile, cât şi combustibilii de tip "bridge" - să fie complet îmbarcate şi exploatate în Europa. Acest lucru include finalizarea unei capacităţi suplimentare de export de GNL de 200 de miliarde de metri cubi/an până în 2024 - suficient pentru a înlocui complet şi permanent exporturile de gaze naturale ale Rusiei de 200 de miliarde de metri cubi/an o dată pentru totdeauna, conform Foreign Policy.

În plus, zilele în care energia se scumpeşte la nivel mondial s-au încheiat definitiv, pe fondul unei "restrângeri a ofertei determinate de Rusia". În plus faţă de cererea de GNL a Europei, mai mică decât se aştepta, China se îndepărtează de GNL la nivel mondial în favoarea surselor interne. Având în vedere că ofertele de GNL cresc rapid, nu este surprinzător faptul că piaţa futures a gazelor naturale stabileşte acum preţul gazelor la niveluri mai mari decât cele anterioare pentru anii următori.

Putin, pe de altă parte, are o pârghie de echilibru zero şi nicio modalitate de a-şi înlocui fostul său client principal. El află pe calea cea mai grea că este mult mai uşor pentru consumatori să schimbe furnizorii de mărfuri nesigure decât pentru furnizori să găsească noi pieţe. Deja, Putin nu obţine practic niciun profit din vânzările de gaze, deoarece fostele sale vânzări de 150 de miliarde de metri cubi de gaze prin conducte către Europa au fost înlocuite cu doar 16 miliarde de metri cubi către China şi cu mărunţişuri din vânzările globale de GNL.

Abia dacă sunt suficiente pentru a acoperi cheltuielile. Nu există nicio piaţă pentru Putin care să înlocuiască acel deficit de 150 BCM cu ceva apropiat: China nu dispune de capacitatea de conducte necesară pentru a prelua mai mult, timp de cel puţin un deceniu şi va reuşi cumva să îşi satisfacă nevoile interne şi diversificate de energie.

În mod similar, pârghia petrolieră a lui Putin este, de asemenea, în scădere. S-au dus zilele în care preţurile petrolului au urcat vertiginos cu până la 40% în două săptămâni din cauza fricii lui Putin de a scoate de pe piaţă livrările de petrol rusesc. De fapt, atunci când - luna trecută, ca răspuns la punerea în aplicare a plafonului de preţ al petrolului în cadrul G7 - Putin a anunţat interzicerea exporturilor de petrol către ţările care au acceptat plafonul începând cu 1 februarie, preţurile petrolului chiar au scăzut.

De ce? Pentru că acum este clar că lumea nu mai este dependentă de petrolul lui Putin. Piaţa petrolului se întoarce în favoarea cumpărătorilor, nu a vânzătorilor, pe fondul creşterii ofertelor - mai mult decât suficient pentru a compensa o eventuală scădere a producţiei de ţiţei rusesc.

În decembrie, vicepremierul rus Alexander Novak a declarat presei ruse că guvernul este pregătit să reducă producţia de ţiţei cu până la 700.000 de barili în 2023. Preţurile petrolului sunt acum mai mici decât erau înainte de război, iar numai în a doua jumătate a anului 2022, a existat un val de aprovizionare de 4 milioane de barili pe zi de la producători precum Statele Unite, Venezuela, Canada şi Brazilia. Cu o ofertă nouă şi mai mare aşteptată în acest an, orice pierdere de ţiţei rusesc va fi înlocuită uşor şi prompt în câteva săptămâni. Şi de data aceasta Putin nu poate forţa Arabia Saudită să vină în ajutor prin reducerea drastică a cotelor de producţie OPEC , aşa cum a făcut-o în octombrie anul trecut. Asta pentru ca Statele Unite blochează acum transferurile semnificative de arme şi tehnologie saudite, pe fondul analizei internaţionale a surplusului semnificativ de capacitate neexploatată a OPEC.

Pârghia lui Putin este, de asemenea, erodată, deoarece plafonul de preţ al G7 îi oferă o opţiune perdantă, care anihilează poziţia energetică a Rusiei, indiferent de ceea ce face el. China şi India profită de acest lucru pentru a face o negociere dură cu Rusia, cu reduceri de până la 50%.

Chiar şi celelalte pârghii ale lui Putin s-au epuizat. Stratagema sa de a transforma alimentele în arme s-a întors împotriva sa, când chiar şi aliaţii săi nominali s-au întors împotriva sa. Iar pe unele pieţe ale metalelor, unde Rusia a dominat în mod istoric, cum ar fi nichel, paladiu şi titan, cumpărătorii care se tem de şantaj în combinaţie cu preţurile mai mari au revigorat şi reînviat investiţiile publice şi private adormite în lanţurile de aprovizionare cu minerale şi în proiectele miniere critice. Acestea se află mai ales în America de Nord şi de Sud şi în Africa.

De fapt, pe mai multe pieţe importante de metale, cum ar fi cobaltul şi nichelul, producţia combinată a noilor mine care vor fi deschise în următorii doi ani va contribui la o ofertă mai mult decât suficientă pentru a înlocui permanent metalele ruseşti în cadrul lanţurilor de aprovizionare globale.

Juxtapunerile economice eşuate ale lui Putin reprezintă încă un set de calcule greşite care se adaugă la o listă lungă, de la subestimarea poporului ucrainean până la subestimarea unităţii şi voinţei colective a Occidentului.

Bineînţeles, războiul economic şi energetic eşuat al lui Putin nu a fost lipsit de consecinţe. Au fost afectate multe vieţi, au fost modificate lanţurile de aprovizionare, au fost alterate fluxurile comerciale, iar consumatorii încă resimt durerea preţurilor mai mari, deoarece noile preţuri mai mici au nevoie de ceva timp pentru a acţiona în economie.

Dar ceea ce contează este faptul că sfârşitul este la vedere. Putin nu va mai fi niciodată în poziţia de a provoca un asemenea haos şi turbulenţe în economia globală, din cauză că a slăbit permanent cel mai puternic braţ al Rusiei - energia şi mărfurile sale ar putea fi ireparabile. Războiul încă se poartă pe câmpul de luptă, dar cel puţin pe frontul economic victoria este vizibilă, conchide analiza.