Gabriel Liiceanu: „Nu gândiţi prin delegaţie, gândiţi cu mintea voastră!” (Video)

"Viaţa o trăim în genere prin delegaţie, mâine, de exemplu, mergem la vot... delegăm, suntem reprezentaţi... există însă câteva lucruri care nu se pot face prin delegaţie şi dacă ai respect pentru tine, le păstrezi pentru tine. Nu poţi iubi prin delegaţie şi nu poţi gândi prin delegaţie", a explicat Gabriel Liiceanu sâmbătă, la Book Fest, unde şi-a prezentat ultima carte „Nebunia de a gândi cu mintea ta".

Cartea nu oferă răspunsul la întrebarea extrem de grea pe care o ridică, le-a spus filozoful celor prezenţi dar marea ei reuşită - dacă există o reuşită a cărţii - este aşezarea cititorilor în orizontul acestei probleme.

„În clipa în care ai o carte se numeşte Nebunia de a gândi cu mintea ta, se subînţelege că le propui celorlalţi un răspuns la o întrebare extrem de grea, ori, dragii mei, întrebările de dificultatea asta nu au ca scop livrarea unui răspuns ci aşezarea celorlalţi în orizontul acestei probleme. Deci dacă cred că are un sens să căutaţi ceva în cartea asta, ar fi exact lucrul ăsta, nu să ştiţi că veţi primi răspunsuri de tipul "câţi km sunt de la Pământ la Lună", ce anume e gândirea pe cont propriu, aflaţi la pagina cu numărul cutare, în ultimul rând al cărţii va fi limpede pentru toată lumea ce înseamnă asta. Nu, problema este atât de teribilă, atât de esenţială pentru vieţile noastre încât trezirea ei este marea reuşită, dacă există una a cărţii, este că aş reuşi să-l trezesc pe cititor la importanţa acestei probleme”, a subliniat Liiceanu.

De ce e o nebunie să gândeşti cu mintea ta? Pentru că 99% din oameni nu gândesc cu mintea lor, pentru că NOI în mod obişnuit nu gândim cu mintea noastră, pentru că gândim tribal şi nu este uşor să ieşim din matricea în care societatea şi şcoala ne-au aşezat.

Cum gândim de obicei? Neurologic vorbind, funcţia fundamentală a gândirii este de a îţi permite să te orientezi în mediul tău şi să-ţi construieşti viaţa cu actele pragmatice. Tot neurologic vorbind, mintea este cea care îţi permite să faci operaţii logice fundamentale. Orice minte, dacă e normală, va accepta că 2 x 2 fac 4, că structura atomului e cea livrată de savanţi deci mintea noastră este cea care pricepe şi absoarbe adevăruri valabile pentru toţi, depozitându-le prin funcţia memoriei. Pe această linie, minţile noastre sunt identice, aşa cum toţi plămânii sunt identici, funcţionând în acelaşi scop.

Din punctul de vedere al lui Liiceanu, specia umană are o istorie de câteva milioane de ani de gândire tribală. De-a lungul vremii, oamenii au gândit tribal şi tot tribal gândesc şi acum, minţile lor operând cu categoriile cu care operează "tribul" - explicaţii mitologice, felul în care trebuie să te organizezi. Acum vreo 2.600 de ani a apărut însă primul individ - Thales - care a socotit că are dreptul să înţeleagă lucrurile pe cont propriu, cu mintea lui, cu alte cuvinte s-a gândit că are dreptul să gândească nu prin delegaţia colectivităţii ci cu mintea lui.

"Excepţia asta a născut un şir care s-a perpetuat şi astăzi. Nu altul îţi spune ce e binele, ce e frumosul, cum merită să trăieşti, nu altul îţi spune ci dintr-o dată un om singur gândeşte lucrurile astea. Şi atunci se pune întrebarea cum ajunge cineva să gândească cu gândul propriu când noi suntem scăldaţi într-o suită de se gândeşte, de gândiri total impersonale. Cum se face că cineva poate să iasă, să înfrângă orizontul în care ne scăldăm tot timpul, al prejudecăţilor (dobândite în familie, în cercul de prieteni), al confesionalităţilor, al mitologiilor comune, al ideologiilor?" ridică Liiceanu întrebarea.

Potrivit filozofului, şcoala nu ajută să gândeşti propriu, dimpotrivă, te pune într-o matrice din care nu se iese uşor. Şi atunci, cum apare gândirea pe cont propriu? Ei bine, la această întrebare Liiceanu are un răspuns concret:

"Vă propun să vă imaginaţi următorul lucru, că de-a lungul vieţii dvs felul în care aţi gândit s-a format prin discuţii cu părinţii, fraţii mai mari, vecinii, colegii de serviciu. Oare ideile care s-au mişcat în jurul fiecărei categorii umane pot duce la o gândire pe cont propriu? Nu, toate aceste discuţii consolidează gândirea impersonală, a vecinului, părinţilor, prietenilor. Şi atunci, cum ar arăta un personaj care poate să treacă dincolo de acest cerc al rutinei şi să ajungă la un mod de gândire care este al său? Stând de vorbă nu cu părinţii, colegii vecinii ci stând de vorbă cu minţile cele mai strălucite şi care reprezintă valorile cele mai înalte create de specia noastră. Cu alte cuvinte, una este să te raportezi la ce crede vecinul despre viaţă şi moarte, şi alta să te raportezi la ce crede Socrate, a explicat Liiceanu.

La gândirea pe cont propriu se ajunge printr-un Maestru, care te ia din punctul nelibertăţii tale, din locul în care stai în baia gândirii comune, te ia de acolo şi îţi arată drumul pe care trebuie să mergi şi comerţul pe care trebuie să îl ai, cu cine să îl ai, care vor fi minţile, autorii, textele, muzica, pictura, scrisul care pot să îţi hrănească cel mai bine mintea, în vederea eliberării ei, consideră filozoful.

În viziunea lui Liiceanu, gândirea pe cont propriu se produce printr-o selecţie de sinteză proprie, după ce ai traversat gândurile cele mai înalte pe care le-au pus pe lume semenii tăi înaintea ta. Alegând de la cei ce au gândit înaintea ta pe cont propriu ceea ce ţi se potriveşte în mod optim poţi ajunge, în timp, să faci o sinteză care înseamnă personalitatea ta şi numai a ta.

Chiar dacă nu vei ajunge să generezi inevitabil gânduri de o originalitate absolută, căci răspunsurile la problemele fundamentale ale omenirii sunt finite, vei ajunge să înţelegi cu mintea ta, nu prin delegaţie, adaugă Liiceanu, recunoscând că obsesia sa, în ultimii 20-30 de ani a fost să scoată filozofia din prejudecata că este ceva enorm care aprioric nu poate fi înţeles şi să-i ajute pe oameni să se împrietenească cu ea.