Funeriu: Alo, Criiiin! Trezeşte-te! Cum să conduci o ţară când nici măcar nu eşti pe picioarele tale
Fostul ministru al Educaţiei Daniel Funeriu, care şi-a anunţat intrarea în cursa pentru Cotroceni, i-a transmis un mesaj tranşant lui Crin Antonescu, după ce liderul liberal a anunţat că îşi suspendă candidatura la alegerile prezidenţiale.
"Rog share ca să învingem boţii şi postacii celorlalţi", a făcut apel Daniel Funeriu către cei care îi urmăresc pagina de Facebook.
Daniel Funeriu susţine că suspendarea candidaturii lui Crin Antonescu şi motivele invocate arată că:
1) Partidele care i-au pus chipiu şi fluierişcă de candidat au ales prost. Am spus din primul moment acest lucru şi iată, realitatea mi-a dat dreptate. Sper că nu vor încerca acum cu Ponta; ar însemna să avem expuse în vitrina politică moaştele "sfântului" USL.
2) "Sistemul" care a dus la această situaţie ridicolă e defect. Acest "sistem" de contraselecţie a făcut ca în fruntea ţării să ajungă elite extractive: oameni slabi care extrag resurse pentru ei şi partidul lor, nu iau decizii care să producă dreptate şi bunăstare pentru oameni.
3) Crin nu e pe picioarele lui: cum să conduci o ţară când nici măcar nu eşti pe picioarele tale şi nu poţi discuta cu cei care te-au propus?
4) Oameni buni: candidatura la prezidenţiale e treabă serioasă, pentru oameni serioşi. Cică "o să se gândească mai bine". Crin, tu ce ai făcut când ne-ai spus că vei candida? Că tocmai ne-ai spus că de gândit, n-ai gândit. Şi voiai să conduci o ţară? Alo, Criiiin! Trezeşte-te! Crin: alegerile astea sunt despre ţara noastră, nu despre orgoliul şi ego-ul tău.
"Vă asigur că noi vom câştiga. Pentru că suntem serioşi şi avem coerenţă. Şi da, suntem tot mai mulţi!", a conchis Daniel Funeriu.
Reamintim că fostul şef PNL Crin Antonescu a anunţat, la Digi24, că a luat decizia de a-şi suspenda candidatura la alegerile prezidenţiale şi acuză partidele din coaliţia de guvernare PSD-PNL-UDMR că l-au lăsat singur. Liberalul susţine că este o problemă cu "acreditivele" celor patru lideri politici - Marcel Ciolacu, Ilie Bolojan, Kelemen Hunor, Varujan Pambuccian - care au semnat acordul prin care a fost desemnat candidat comun al coaliţiei de guvernare. Detalii aici.