FT: Zelenski a ţipat la trimisul lui Trump în timpul disputei privind acordul cu minerale

Volodimir Zelenski (dia images via Getty Images)
Redacţia
25.02.2025

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a devenit foarte furios în timpul unei întâlniri cu secretarul Trezoreriei SUA, Scott Bessent, la Kiev, la 12 februarie, ]n timpul căreia se discuta acordul privind drepturile americane pentru mineralele ucrainene, a raportat Financial Times, citând o sursă care a fost prezentă în acel moment, citată de FT

„Lupta lui Zelenski de a păstra sprijinul internaţional a fost pe deplin vizibilă într-un tête-à-tête recent cu un trimis al lui Trump, în spatele uşilor grele şi aurite ale biroului său din Kiev, unde au existat tensiuni mari cu privire la viitorul celei mai importante alianţe strategice a Ucrainei.”

FT susţine că preşedintele ucrainean a strigat la oficialul american, descriind situaţia după cum urmează: „Vocea gravă care striga din interior era inconfundabilă”. „Era foarte furios”, a spus unul dintre cei prezenţi despre preşedintele ucrainean.

Discuţia s-a axat pe acordul privind metalele rare, pe care SUA speră sa îl folosească pentru a compensa asistenţa acordată Ucrainei în timpul invaziei la scara largă a Rusiei.

Surse ucrainene au declarat că Bessent i-a cerut lui Zelenski să semneze acordul imediat, însă preşedintele a refuzat.

Anterior, preşedintele american Donald Trump a susţinut că secretarul Trezoreriei SUA a fost „tratat nepoliticos”, afirmând că Bessent a avut nevoie de mult timp pentru a ajunge la Kiev, iar călătoria a fost „periculoasă”.

„Scott Bessent s-a dus acolo şi a fost tratat destul de nepoliticos, pentru că, în esenţă, i-au spus nu şi Zelenski dormea şi nu era disponibil pentru a-l întâlni”, a afirmat Trump.

Trump a declarat că intenţionează să relanseze acordul privind mineralele cu Ucraina pe care Zelenski a refuzat sa îl semneze, motivând că nu oferă nicio garanţie de securitate.

Trump l-a criticat pe Zelenski pentru refuzul de a semna acordul.

Consilierul pentru securitate naţională al SUA, Mike Waltz, a legat declaraţiile dure ale lui Trump cu privire la Ucraina de refuzul lui Zelenski de a semna un acord care era defavorabil Ucrainei.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor