Fostul primar de Iaşi Gheorghe Nichita, la ieşirea din închisoare: "Politică eu nu mai vreau să fac"

Liviu Dragnea, Semnarea contractelor de finanţare din fonduri europene. În imagine, Gheorghe Nichita, Liviu Dragnea şi Cristian Adomniţei (Epoch Times România)
Ana Ion
22.11.2023

Eliberat condiţionat din Penitenciarul Vasului unde a ajuns pentru fapte de corupţie şi abuz în serviciu, fostul primar al Municipiului Iaşi Gheorghe Nichita le-a declarat jurnaliştilor că nu mai doreşte să se întoarcă în politică, dar că nu vrea să dispară din viaţa publică.

„Politică eu nu mai vreau să fac şi nu mă mai interesează acest domeniu, în schimb, prezenţa în spaţiul public mă interesează şi cred că am destulă experienţă acumulată să pot să mă exprim în continuare. În popor se spune că ce nu te omoară, te întăreşte. Am trăit cu gândul ăsta ca să pot să mă autosugestionez. Din punctul meu de vedere, nedreptatea doare cel mai tare. În clipa când ştii că ai greşit şi că ai făcut anumite lucruri poţi suporta mai uşor pedeapsa, dar în rest, e foarte greu. Nu vreau să vorbesc acum despre vinovăţii şi nevinovăţii. Acum am alte lucruri de rezolvat. Vreau să mă bucur când îi voi vedea pe cei dragi şi apoi voi încerca să mă adun cu toate lucrurile şi să văd ce am de făcut în familie”, a declarat Gheorghe Nichita la ieşirea din penitenciar, potrivit publicaţiei locale Vremea Nouă.

Reamintim că Gheorghe Nichita a fost eliberat cu aproape patru ani mai devreme înainte de data la care expiră pedeapsa. Şi asta pentru că pedepsele din cele două dosare în care a fost condamnat i-au fost contopite. Până la data împlinirii duratei pedepsei, respectiv 24 mai 2027, judecătorii i-au impus să respecte un program de supraveghere, scrie Libertatea.

Nichita a fost condamnat la câte 5 ani de închisoare în două dosare penale pentru fapte de corupţie şi abuz în serviciu. Ultima pedeapsă a primit-o în dosarul „Amanta”.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor