Florentino Perez este preşedintele noii Super Ligi Europene

'Fotbalul este unicul sport global în lume cu peste 4 miliarde de suporteri şi responsabilitatea noastră ca mari cluburi este să răspundem dorinţelor fanilor. Vom ajuta fotbalul la toate nivelurile pentru a-şi ocupa locul de drept în lume', a declarat Florentino Perez.
Florentino Perez, preşedintele clubului spaniol Real Madrid. (Getty Images)
Marius Drăgoi
19.04.2021

Florentino Perez, preşedintele clubului de fotbal ce activează în Prima Ligă Spaniolă - Real Madrid, a fost preferatul celor douăsprezece cluburi fondatoare ale 'European Super League' de a conduce noua competiţie, potrivit EFE.

''Fotbalul este unicul sport global în lume cu peste 4 miliarde de suporteri şi responsabilitatea noastră ca mari cluburi este să răspundem dorinţelor fanilor. Vom ajuta fotbalul la toate nivelurile pentru a-şi ocupa locul de drept în lume'', a declarat Perez pe pagina oficială a clubului madrilen.

Alături de Perez, vor activa şi doi vicepreşedinţi: Andrea Agnelli, preşedintele clubului italian Juventus Torino, respectiv Joel Glazer, coproprietar al lui Manchester United.

''Cele 12 cluburi fondatoare reprezintă miliarde de fani din toată lumea. Ne-am reunit în acest moment critic, pentru a transforma competiţia europeană, oferind sportului pe care îl iubim o fundaţie sustenibilă pentru viitor, sporind în mod substanţial solidaritatea şi dând fanilor şi jucătorilor amatori un vis şi meciuri de maximă calitate care vor alimenta pasiunea lor pentru fotbal'', a declarat Andrea Agnelli.

''Prin reunirea celor mai bune cluburi şi jucători din lume pentru a juca unul împotriva celuilalt pe tot parcursul sezonului, Super Liga va deschide un nou capitol pentru fotbalul european, asigurând o competiţie şi facilităţi de top şi un sprijin financiar sporit pentru piramida fotbalului în general'', a opinat la rândul său Joel Glazer.

Douăsprezece dintre cele mai mari cluburi europene (AC Milan, Arsenal, Atletico Madrid, Chelsea FC, FC Barcelona, Inter Milano, Juventus, Liverpool, Manchester City, Manchester United, Real Madrid şi Tottenham) au oficializat, luni, lansarea Super Ligii - competiţie privată care va face concurenţă actualei Ligi a Campionilor, potrivit AFP.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor