Financial Times: Studenţii români nu sunt atraşi de "mirajul" muncii în Marea Britanie

Londra, Palatul Westminster (Miles Willis / Getty Images for Land Rover)
Flori Mladin
13.01.2014

Amploarea luată de subiectul presupuselor valuri de români care vor pleca în Marea Britanie, ce a dominat presa şi discursurile unor politicieni britanici în ultima vreme, a atras atenţia unor tineri studenţi din Bucureşti. Ei spun că nu vor merge niciodată să muncească în această ţară, relatează Financial Times în ediţia electronică.

"Nu, după toate lucrurile urâte pe care presa şi politicienii britanici le spun despre noi", a afirmat Monica Andreea, studentă în anul întâi la Drept, la Universitatea Bucureşti. "Mi-ar plăcea să stau aici, dar dacă mă hotărăsc vreodată să plec, m-aş duce mai degrabă în Germania. Economia lor este mai puternică şi nu sunt rasişti ca englezii", a precizat ea.

Conform sursei citate, reacţiile tinerilor nu sunt bizare, având în vedere acuzaţiile făcute de politicienii britanici, conform cărora românii merg să "jefuiască" sistemul britanic al bunăstării după ridicarea restricţiilor pe piaţa muncii în spaţiul european, de la 1 ianuarie.

Numărul românilor şi bulgarilor care ar putea emigra în Marea Britanie nu poate fi estimat, însă liderul formaţiunii xenofobe şi antieuropene UKIP Nigel Farage susţine că ar ajunge la un milion, număr exagerat după părerea agenţiilor de recrutare, sociologilor şi a unor oficiali guvernamentali români.

Financial Times notează că asemenea opinii ale românilor sunt dovedite de statistici pe care publicaţia le-a obţinut, conform cărora migraţia din România se stabilizează. În 2007 când România a aderat la UE, un număr de 558.074 de români au plecat în străinătate şi numai 100.268 s-au întors acasă. De atunci, însă, imigraţia a înregistrat cote mai mici.

În anul 2012, numărul total de imigranţi români a fost de 170.186, cel mai scăzut din ultimii zece ani, iar un număr-record de 176.266 de persoane au decis să revină în ţară, relateazăză publicaţia.

Din Italia şi Spania au început să se întoarcă mulţi acasă - în aceste ţări mutându-se aproape două milioane de români începând din 2007 -, în contextul în care dorinţa lor de a căuta o viaţă mai bună a fost afectată de criza economică, care a condus la pierderi masive de locuri de muncă în Europa de Sud.

Context

În anul 2013 au existat multe tensiuni în care propaganda împotriva imigranţilor din Regatul Unit s-a amplificat foarte mult.

Un impact negativ l-a avut studiul Migration Watch care avertiza fără argumente că de la 1 ianuarie 2014, 50.000 de români şi bulgari se vor stabili în fiecare an în Marea Britanie, în perioada 1 ianuarie 2014 - 1 ianuarie 2019. Tabloidul Daily Mail a alimentat acest subiect permanent, şi chiar cu fotoreportaje false.

Însă au fost şi voci mai moderate, care au spus că nu se pot face estimări exacte asupra numărului românilor şi bulgarilor care vor ajunge în Marea Britanie după 1 ianuarie 2014.

Totuşi, după intrarea în noul an, imigranţii români pronosticaţi de către o parte a mass mediei britanice şi de conservatorii britanici prin articole uneori denigratoare şi declaraţii publice în anul 2013, nu şi-au făcut apariţia în Marea Britanie.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor