File de istorie: 95 de ani de la unirea Bucovinei cu România

Întregirea României a fost înfăptuită la 18 decembrie 1918, la Iaşi, prin decretul regelui Ferdinand I, în urma votului organizat de Consiliul Naţional al Bucovinei, care a hotărât, la 15/28 noiembrie 1918, în unanimitate 'unirea necondiţionată şi pe vecie a Bucovinei, în vechile ei hotare până la Ceremuş, Colacin şi Nistru cu regatul României'.

Astfel, procesul de reîntregire naţională a statului unitar român, continua după actul de la 27 martie/9 aprilie 1918, când teritoriul cuprins între Prut, Nistru, Marea Neagră cunoscut sub numele de Basarabia, se unise, prin voinţa Sfatului Ţării, cu România.

Unirea Bucovinei cu România a început la iniţiativa fruntaşilor luptei naţionale, în octombrie 1918, prin convocarea unei adunări reprezentative a românilor din provincia Bucovina la care au participat şi multe dintre minorităţile locale. Membrii adunării reprezentative, în frunte cu Sextil Puşcariu şi Iancu Flondor, au votat în unanimitate unirea Bucovinei cu celelalte provincii româneşti însă decizia acestora trebuia susţinută şi de restul românilor. Nordul provinciei, inclusiv oraşul Cernăuţi, era sub ocupaţia nou înfiinţatului stat ucrainean iar pământul românesc trebuia reîntregit şi cu ajutorul forţei armate.

În urma votului, Consiliul Naţional a creat un guvern provizoriu format din 14 secretari care aveau să ceară ajutorul Guvernului român aflat la Iaşi pentru a se pregăti toate etapele necesare unirii provinciei cu Regatul Român.

Decizia de unire a provocat grave represalii din partea naţionaliştilor ucrainieni şi ale revoluţionarilor bolşevici care terorizau populaţia prin grupuri militare rămase. La aflarea veştilor, Guvernul României a trimis divizia 8-a sub comanda generalului Iacob Zadiac, care la 11 noiembrie 1918 intra în Cernăuţi, restabilind ordinea şi recucerind teritoriul.

La o zi după intrarea armatei în Cernăuţi, Consiliul Naţional finaliza o constituţie provizorie prin care Unirea putea fi finalizată sub cerinţele internaţionale astfel încât sa poate fi recunoscută de toată lumea.

Evenimentul mult aşteptat a avut loc la 28 noiembrie 1918 la Cernăuţi, în Sala Sinodală a Palatului Mitropolitan unde au participat mii de reprezentaţi ai naţionalităţilor conlocuitoare iar în fruntea adunării se aflau Iancu Flondor, Dionisie Bejan şi Ion Nistor.

Decizia congresului în urma votului anunţa ”unirea necondiţionată şi pentru vecie a Bucovinei în vechile ei hotare până la Ceremuş, Colacin şi Nistru, cu Regatul României” şi menţiona următoarele:

”La fundarea Principatelor Române, Bucovina care cuprinde vechile ţinuturi ale Sucevei şi Cernăuţilor, a făcut pururea parte din Moldova, care în jurul ei s-a închegat ca stat;

2) În cuprinsul hotarelor acestei ţări se găsesc vechiul scaun de domnie de la Suceava, gropniţele domneşti de la Rădăuţi, Putna şi Suceviţa precum şi multe alte urme şi amintiri scumpe din trecutul Moldovei;

3) În 1774, prin vicleşug, Bucovina a fost smulsă din trupul Moldovei cu de-a sila alipită coroanei habsburgilor;

4) 144 de ani poporul bucovinean a îndurat suferinţele unei cârmuiri străine, care îi nesocotea drepturile naţionale.”

Rezultatele congresului au fost apoi transmise guvernului şi curţii regale conduse de Ferdinand I, de o delegaţie formată din mitropolitul Vladimir de Repta, Iancu Flondor, Ion Nistor, Dionisie Bejan şi reprezentanţi ai minorităţilor.

Unirea propriu zisă avea să aibă loc la Iaşi, la 18 decembrie 1918, atunci când Ferdinand I a promulgat decretul de lege prin care consfiinţirea unirea Bucovinei şi adăuga an guvernul Regatului Român 2 miniştrii de stat fără portofoliu.

Decretul Regelui Ferdinand I menţiona:

“Art. I. – Bucovina, în cuprinsul graniţelor sale istorice este şi rămâne de a pururea unită cu Regatul României.

Art. II. – Preşedintele Consiliului Nostru de Miniştri este însărcinat cu executarea acestui Decret.”

Victoria românilor a fost constestată internaţional de mai multe părţi, dar mai ales de Ucraina care nu vroia să recunoască unirea. Recunoaşterea internaţională a unirii a venit un an mai târziu, pe 10 septembrie 1919, prin semnarea Tratatului de la Saint Germain dintre Puterile Aliate şi Austria.

Unirea Bucovinei cu patria-mamă a fost urmată şi încununată de actul istoric de la 1 decembrie 1918, când avea loc Marea Adunarea Naţională de la Alba Iulia care decidea Unirea Transilvaniei, Banatului, Crişanei şi Maramureşului cu România.