Femeia in Pakistan - scurta prezentare

ISLAMABAD—Femeile din Pakistan sunt foarte diferite, de la hainele pe care le poarta, pana la tipul casei in care locuiesc — zgura, marmura sau caramida — si pana la nivelul lor educational. Foarte multe se afla in postura de tranzitie independenta de la un rol la altul; de la conditia exclusiva de mama si sotie pana la persoane care sunt capabile sa munceasca si sa contribuie mult societatii.

In prezent, 45-50 % sunt culte, comparativ cu barbatii, care sunt culti in proportie de 70 la suta. In timp ce acum exista mai multe oportunitati pentru fetele din Pakistan decat acum un an, este inca foarte greu pentru femeile mediocre sa se descurce pe cont propriu fara un sot.

Urmatoarele sunt cateva portrete ale unor femei din Pakistan care traiesc pe langa orasele din provincia Punjab. Povestile lor arata calitatile si fricile femeilor din Pakistan, si presiunile cu care se confrunta ele.

Razia Beebee, 72 de ani

Razia, acum vaduva si cu resedinta in orasul Punjab,a fost nascuta si crescuta intr-un sat al Punjab unde s-a maritat la varsta de 11 ani. Dupa ce sotul ei a a parasit-o, divortand cand ea avea 19 ani pentru a se insura cu o alta femeie, Razia a fost nevoita sa se marite din nou la vasrta de 21 de ani deoarece, ca fata tanara si atractiva, ea era hartuita si tachinata de barbatii din comunitatea ei.

A vrut sa se faca doctorita, dar visul ei nu s-a implinit niciodata deoarece nu a avut sustinerea emotionala si financiara din partea familiei sale. In schimb, s-a pregatit si a devenit cea mai cunoscuta si bine platita moasa din zona ei.

A dat nastere la trei fete si si-a intretinut sotul cand acesta a devenit prea bolnav ca sa mai lucreze. Ea a avut in grija sapte orfani, dintre care trei au devenit adulti realizati; ceilalti patru au murit cand erau copii.

Razia nu a cerut niciodata bani oamenilor pentru serviciile sale de moasa si, in schimb a platit educatia copiilor si tinerilor din familia sa pentru ca acestia sa poata merge la scoala.

Ea a muncit de la varsta de 25 de ani. Pentru o pakistaneza, in special una cu nivelul sau de educatie, s-a descurcat destul de bine. Pe langa meseria sa de moasa, ea a cumparat si vandut bunuri, folosind castigurile sale greu obtinute pentru a construi case pentru multi dintre membrii familiei sale numeroase.

Razia spune ca lucrul preferat din viata sa este faptul ca poate ajuta saracii, in special pe femei, prin serviciile ei medicale. Ea apreciaza in deosebi faptul ca i-a putut trimite la scoala pe toti copiii, in asa fel incat acestia sa poata face ceva cu viata lor si sa devina independenti.

A declarat ca este greu pentru femeile din societatea din Pakistan sa traiasca fara un sot sau un barbat in gospodaria lor.

In munca sa, ea a simtit ca barbatii nu o luau in serios, astfel ca a dezvoltat un temperament aspru la exterior, dar crede ca are o inima blanda. Ea mai spune ca a invatat sa se comporte ca un barbat pentru a putea sa supravietuiasca dupa ce sotul ei s-a imbolnavit, si mai mult dupa moartea lui de acum 15 ani, “A trebuit sa fiu intotdeauna cu garda sus pentru a nu-i lasa pe ceilalti barbati sa profite de mine, deoarece ma vedeau ca pe o femeie pasiva, gata sa fie pacalita in afaceri.”

Razia doreste sa vada ca stranepoatele sale vor fi “egale in drepturi cu baietii, in special in domeniul invatamantului si carierei. As dori sa le vad pe femei independente financiar.” Ea a spus ca a vazut multe femei devenind victimele circumstantelor deoarece s-au simtit fara putere si fara capacitatea de a se intretine.

Bukthmeena Beebee, 33 de ani

Bukthmeena a crescut intr-un sat din nordul Pakistanului unde s-a maritat la varsta de 16 ani. Ea si sotul sau s-au mutat intr-un oras de la nord de Islamabad unde au avut trei fiice si trei fii. Doua dintre fiicele Bukthmeenei sunt maritate, iar cea mai mica fata impreuna cu baietii stau inca acasa la parinti. Sotul ei face munca bruta, iar dupa ani grei de munca, in horticultura si constructii a facut un atac de cord in urma caruia a fost nevoit sa se ocupe de munci mai putin solicitante fizic. Cel mai mre fiu al lor are 16 ani si este angajat de o femeie care traieste aproape de casa lor. Femeia ajuta adesea familia Bukthmeenei atunci cand situatia financiara a acesteia devine critica.

Familia sa creste gaini pentru oua si capre pentru lapte, si mai vinde din caprele tinere pentru a mai face bani in plus. Casa lor, care este in constructie de acum 4 ani, are doua camere. Fiica lor nemaritata ajuta la treburile casnice, in timp ce baietii cu cresterea animalelor.

Ea afirma cele mai bune lucruri despre viata sa si a sotului ei; sustinerea lui si grija pe care el i-o arata atunci cand este bolnava. Ea declara ca el munceste din greu pentru familie.

Cel mai greu lucru de dus pentru ea ca femeie [si una saraca], este acela de a nu fi capabila de a-si ajuta copiii atunci cand acestia sunt bolnavi. Nu are ea destui bani pentru a plati doctorul? Au fost multe ocazii in care unul dintre copii era bolnav, iar familia nu si-a putut permite taxele doctorului sau medicamentele. “Tot ce as fi putut face era sa ma ingrijorez si sa ma rog sa se faca bine.” Si familia ei s-a confruntat cu unele perioade dificile in care era nevoita sa-si vanda asternuturile patului, cuverturile, plapumele si saltelele pentru a putea plati ingrijirile medicale.

Cand a fost intrebata de sperantele pe care le are pentru fiicele sale ea a raspuns ca a dorit dintotdeauna ca fiicele sale sa beneficieze de o buna educatie, dar ca cele doua mai mari nu doresc asa ceva, iar familia nu vrea s-o trimita pe cea mica. Bukthmeena isi pune sperantele in nepotica sa de 6 ani. “E foarte desteapta si dorinta mea este ca ea sa invete si sa devina o femeie muncitoare, astfel incat sa duca o viata mai buna si sa isi ajute familia.”

Fata ei cea mai mica vrea sa studieze pentru a deveni doctor dar nu are timp, deoarece este nevoie de ea la gatit si curatenie prin casa.

Tallat Zahoor, 28 de ani

Tallat este nemaritata si lucreaza pentru o companie de telefoane mobile ca si contabila si manager de departament. Familia sa este de etnie pastuna, un grup tribal care traieste in Afganistan si nordul Pakistanului. Pastunii sunt adesea vazuti ca opresivi la adresa femeilor lor, iar acestea din urma sunt vazute ca dependente si pasive.

Familia lui Tallat este o provocare la acel stereotip. Ea este cea mai mare dintre cei 5 copii, iar parintii sai isi sustin foarte mult copiii, permitandu-le sa aleaga singuri ce cariere vor sa urmeze. Surorile sale au toate de profesie; una este doctorita, una inginer iar cealalta economist. Mama ei nu este educata dar poate sa citeasca si a pus dintotdeauna o mare importanta pe educatie.

Tallat spune ca are relativ multa libertate ca femeie, “Stau cu familia, dar am posibilitatea de a locui in alt oras pentru un loc de munca.”

Ea crede ca cel mai greu aspect al vietii sale a fost presiunea careia i-a facut fata de a fi presata sa se marite de tanara si sa devina o buna gospodina. “Este foarte greu pentru o femeie sa urmeze o cariera si sa se afirme, devenind independenta, deoarece toate familiile vor sa gaseasca o fata tanara pentru fii lor, si aceasta trebuie sa poata fi inca influentata si modelata”, spune Tallat. Ea adauga faptul ca in profesia sa debitul de munca poate fi solicitant cu probleme care apar la terminarea programului de munca, pe care ea trebuie sa le rezolve fara sa puna intrebari.

Ea afirma ca are o anume autoritate la servici dar ca majoritatea colegilor sau sunt barbati, si ca de-a lungul carierei sale ea a invatat sa ignore glumele si apropourile sexuale cu care o tachineaza colegii sai, si sa se concentreze asupra muncii. Ea spune ca sunt din ce in ce mai multe femei care intra in liniile de munca deoarece “economia noastra, a pakistanezilor, cere ca fiecare sa faca ce poate pentru a aduce venituri in familie, cu toate ca majoritatea femeilor tind spre resurse umane si pozitiile de jos ale managementului.”

“Nu stiu care este cel mai urgent lucru care trebuie schimbat pentru femei, deoarece cunosc multe organizatii locale si straine care lucreaza pentru drepturile femeii. Din perspectiva mea pot vedea ca mediul poate oferi oricui posibilitatea de a se descurca. Cred ca lucrurile se schimba inspre bine pentru femei si ca lucrurile progreseaza bine”, spune Tallat, adaugand faptul ca acum exista chiar si femei de la sat in Adunarea Nationala a Pakistanului. In 1956 existau vreo 10 locuri pentru femei din cele 300 de locuri ale Adunarii, acum exista un sistem prin care femeile sunt alese de partidele lor, in loc sa fie alese in mod direct. Astazi, femeile detin 70 de locuri dintr-un total de 342.

Tallat afirma ca societatea Pakistanului, ca un tot, are nevoie de mai multa dezvoltare, “Cred ca se simte nevoia de o mai buna infrastructura, educatie, sistem de sanatate, etcetera, nu doar in favoarea femeilor, ci a tuturor pakistanezilor”, declara ea.

Ea a adaugat ca aceasta dezvoltare nu tine doar de exterior, si ca barbatii impreuna cu femeile trebuie sa “isi dezvolte propriul caracter si apoi nimeni nu le va mai putea numi slabe”.

“Poti sa-ti creezi aceste oportunitati singur”, a adaugat Tallat.

Naureen Hafeez, 42

Naureen s-a maritat la varsta de 28 de ani in capitala Islamabad si are doi copii, un baiat si o fetita. Ea a crescut in orasul Karachi unde a studiat stiinte politice si a luat masteratul la Universitatea Karachi.

Ea a lucrat ca profesoara de gimnaziu, ca directoare a scolii si pe post de profesoara la colegiu. Ea povesteste ca atunci cand lucreaza se dedica cu totul muncii sale si nu se lasa descurajata de micile ei boli de sanatate, cum ar fi alegia la polen; ea atribuie succesul in cariera sa acestei atitudini, “Cred ca din acest motiv am avansat si am fost promovata in functie”, spuen ea.

Impreuna cu sotul ei, care este si el profesor, ea a infiintat o organizatie numita SOUL, Scoala Conducerii Universale (School of Universal Leadership) pentru care a realizat toata munca administrativa, iar sotul ei a fost purtatorul de cuvant al organizatiei. Momentan ei se afla in procesul de a deschide o universitate. Pe cont propriu? Doar ei doi? (Da, ei ar fi fondatorii, iar altii vor lucra pentru ei). Munca pe care ei o indragesc este aceea de a promova spiritul de conducator al tinerilor pakistanezi.

Naureen este de parere ca cele mai bune lucruri din viata sa sunt munca si familia. Ea spune ca este bucuroasa sa dea o mana de ajutor celorlalti si vesela atunci cand simte ca ajutorul ei conteaza. Ea obtine o mare parte a satisfactiei personale avand grija de casa si familie. Ea spune ca nu poate sa vada nimic mai bun decat faptul de a-i ajuta pe copiii sai sa-si formeze caracterele.

Cand a fost intrebata cu ce dificultati se confrunta ea ca femeie, ea a raspuns, “Cred ca am fost norocoasa deoarece am avut de unde alege atunci cand cresteam, iar parintii mei erau destul de liberali. Dar nu orice fata se afla in situatia mea, si exista unele diferente intre baietii si fetele din Pakistan. Cred ca pentru cele mai multe femei este dificil sa-si faca o imagine in afara familiei; nu exista destule sanse pentru fete de a-si cladi simtul identitatii si sa-si cultive talentele.”