"Fără condiţii prealabile" - Starmer şi Macron resping cererile Rusiei în negocierea unui armistiţiu privind Ucraina

Volodimir Zelenski, Keir Starmer, Emmanuel Macron în Marea Britanie (JUSTIN TALLIS / AFP via Getty Image)
Redacţia
11.05.2025

"Coaliţia celor Dispuşi" a respins cererea Rusiei ca ţările occidentale să oprească livrările de arme către Ucraina ca o condiţie pentru încetarea focului, subliniind necesitatea unei încetări a focului de 30 de zile fără condiţii prealabile, relatează Ukrainska Pravda.

În ultimele ore, Putin a încercat să impună condiţii pentru încetarea focului. Este foarte important să clarificăm că o încetare a focului necondiţionată este o încetare a focului fără condiţii şi respingem impunerea de condiţii - au spus premierul britanic Keir Starmer şi preşedintele francez Emmanuel Macron la o reuniune a "Coaliţiei celor Dispuşi" să acţioneze la Kiev, potrivit Interfax-Ucraina.

„Aceasta înseamnă un armistiţiu necondiţionat în aer, pe uscat şi pe mare, care ar trebui să fie suficient de lung şi care ar putea fi reînnoibil. Acesta ar trebui să fie completat cu dispoziţii adecvate de monitorizare şi cu măsuri de distanţare a forţelor de-a lungul liniei de control [...] cu ajutorul tuturor celor care doresc să se alăture.

Respingem ferm posibilitatea de a face orice concesii [...]. Şi nu există nicio condiţie prealabilă: nici oprirea livrărilor de arme [...] sau orice prejudecată cu privire la orice tip de negociere. Şi trebuie să fim clari că, dacă Rusia nu se conformează, va trebui să suporte consecinţele, cu sancţiuni suplimentare şi sprijin suplimentar pentru Ucraina”, a declarat Emmanuel Macron.

Context

Declaraţiile celor doi oficiali europeni vin pe fondul pretenţiilor emise de Moscova prin intermediul purtătorului de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, care a anunţat că Rusia va cere încetarea livrărilor de arme din SUA şi Europa către Ucraina în timpul oricărui eventual armistiţiu.

În urma summitului din 10 mai, coaliţia statelor dispuse să acţioneze a cerut Rusiei să accepte un armistiţiu necondiţionat timp de 30 de zile, începând cu 12 mai.

UE şi SUA intenţionează să intensifice sancţiunile împotriva Rusiei dacă Putin refuză să respecte armistiţiul.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor