Expresii idiomatice chinezeşti: "Mâinile magice îi readuc la viaţă pe muribunzi" (妙手回春)

Expresia idiomatică "妙手回春" (miào shǒu hui chun), adesea tradusă ca "mâinile magice îi readuc la viaţă pe muribunzi" este folosită pentru a descrie medici cu aptitudini speciale, încât pot vindeca până şi cele mai grave boli, dând impresia că îi învie pe cei morţi.

Această expresie este compusă din două secvenţe, fiecare avându-şi rădăcina în poezii clasice chineze, din două dinastii distincte. Prima secvenţă 妙手 (miào shǒu), sau "mâini magice", face referire la "Poemul din Weiqi", scris de Cai Hong din Dinastia Jin.

Versurile pomenesc de iscusiţi şi faimoşi meşteşugari cum ar fi Lu Ban şi Wang Er, care au prelucrat cel mai bun lemn pentru a da naştere unei uimitoare table de şah.

În acest poem, Cai Hong a descris priceperea şi rafinamentul meşteşugarilor prin expresia 妙手 (miào shǒu). Mai târziu, ideogramele au devenit o metaforă pentru oricine poseda o îndemânare ieşită din comun.

Secvenţa a doua, 回春 (hui chun), înseamnă "revenirea primăverii" şi face trimitere la poemul liric "Melodia: Valuri cernând nisipul - Ieri, lângă Oraşul de Răsărit" scris de renumitul poet "ci" Su Shi, din Dinastia Song.

Prin aceste versuri lirice, Su Shi a zugrăvit scena în care, spre sfârşitul iernii, poetul a părăsit oraşul spre a simţi pe deplin experienţa sosirii primăverii.

Nucleul poetic al primăverii trimite la sentimentul depăşirii iernii şi al revenirii primăverii, care readuce pământul la viaţă. Astfel, 回春 (hui chun) descrie "învierea" sau "trezirea din nou la viaţă".

Ulterior, aceste două aluzii sau parabole au fost reunite în expresia idiomatică "妙手回春" (miào shǒu hui chun) pentru a-i caracteriza pe doctorii dotaţi cu o asemenea pricepere încât pot aduce pacienţii înapoi din pragul morţii.