Expert din RM: Lipsa de curaj a CSM a permis SIS să verifice judecătorii
alte articole
În contextul faptului că marţi Curtea Constituţională a Moldovei (CCM) a admis sesizarea fostei magistrate Domnica Manole declarând neconstituţională competenţa Serviciului de Informaţii şi Securitate (SIS) de a verifica periodic judecătorii, preşedintele Centrului de Resurse Juridice (CRJM), Vladislav Gribincea constată că mulţi ani Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a aplicat prevederile Legii privind verificarea titularilor şi a candidaţilor la funcţii publice în pofida faptului că fiind garantul independenţei puterii judecătoreşti avea dreptul să o conteste.
”Mă întreb de ce această lege a fost contestată la Curtea Constituţională abia peste 9 ani de la aplicare. Unica explicaţie pe care o găsesc este lipsa de curaj a CSM, sau dorinţa de a nu limita spaţiul de manevră în cazul judecătorilor incomozi”, a adăugat expertul.
În context, judecătorul român Cristi Danileţ, fost membru al CSM şi expert în materia independenţei şi integrităţii susţine că o intruziune a serviciilor de informaţii în cariera magistraţilor este contrară standardelor internaţionale cu privire la independenţa justiţiei. ”O decizie corectă a CCM. Nicio autoritate în afara CSM nu poate decide dacă o persoană este potrivită sau nu să fie judecător. Orice informaţii există cu privire la conduita acesteia trebuie valorificate în proceduri disciplinare sau penale. Dacă nu există o constatare legală a unor eventuale probleme, informaţiile nu pot fi luate în considerare, mai ales atunci când provin de la serviciile speciale.”
Menţionăm că examinarea dosarului Domnicăi Manole va fi reluată de către judecătorii de la Curtea Supremă de Justiţie pentru a fi stabilită legalitatea hotărârii CSM din iulie a.c privind eliberarea din funcţie a magistratei în baza avizului negativ al SIS.