EXCLUSIV. Economist: ”Deficitul agreat de guvern este orientat către investiţii inutile” (interviu)

Victor Viorel Ponta
Victor Viorel Ponta (Epoch Times România)

Guvernul a ajuns marţi la un acord cu FMI şi CE pentru ca deficitul bugetar pe care va fi construit proiectul de buget pe 2015 să crească de la 1,4% la 1,83% pe cash. Fondul Monetar Internaţional şi Comisia Europeană ceruseră guvernului să reducă deficitul bugetar pentru anul viitor la 0,9% din PIB, solicitare pe care partea română a considerat-o inacceptabilă. Economistul Cristian Păun explică într-un interviu acordat Epoch Times de ce un guvern care operează pe deficit este unul slab. În opinia sa, deficitul agreat cu FMI de guvernul Ponta nu este orientat către investiţii cu efect de antrenare precum finalizarea autostrăzii Piteşti – Sibiu, ci mai degrabă către investiţii inutile precum tronsonul Sebeş-Turda, sau către salarii în sectorul bugetar (sănătate, educaţie) şi pensii.

Epoch Times: Cum se explică solicitarea FMI şi a Comisiei Europene de a reduce deficitul bugetar pentru anul viitor la 0,9% din PIB?

Experienţa Greciei, şi nu numai, a fost destul de edificatoare pentru mulţi specialişti în economie. Ea a creat multe frisoane la nivel european. Deficitul bugetar este în esenţă un derapaj între venituri şi cheltuieli. Pe de o parte, guvernul încasează prea puţin din taxele mari pe care le-a setat de-a lungul timpului economiei reale, pe de altă parte, cheltuieşte prost şi ineficient bruma de resurse pe care reuşeşte să o strângă. Un guvern care operează pe deficit este un guvern slab. Deficitul (care e de câteva miliarde de euro) se va duce către datoria publică în final. Cu consecinţele de rigoare: presiuni pe rata dobânzii în piaţă (guvernul concurează cu sectorul privat pentru finanţarea nevoilor sale), presiuni pe inflaţie (dacă cumpărarea de titluri de stat este refinanţată apoi de la banca centrală) şi presiuni pe cursul de schimb (care depinde direct de diferenţialul de dobândă sau de inflaţie).

Deşi pare departe de ţări dezvoltate din UE, România are deja un nivel periculos al datoriei publice în PIB pentru o piaţă emergentă. Orice deficit nu face altceva decât să adauge noi procente la această pondere şi să ne împingă pe o pantă foarte periculoasă. În plus, mulţi spun că România are nevoie de deficit bugetar pentru că trebuie să se dezvolte. Cu două condiţii: ca acest deficit să meargă spre dezvoltare (greu de crezut, având în vedere priorităţile mai degrabă sociale ale guvernului) şi proiectele de dezvoltare alese să aibă într-adevăr un efect de antrenare real. Aici am îndoieli având în vedere că guvernul refuză sistematic finalizarea unei autostrăzi vitale pentru care există cofinanţare deja Piteşti – Sibiu şi propune tot felul de alte proiecte conexe de importanţă strategică dubioasă şi cu efect de antrenare mai puţin concludent.

Ce impact poate avea această ajustare fiscală asupra creşterii economice?

Un deficit bugetar mai mic pune presiune clară pe guvern şi pe modul în care el cheltuieşte / risipeşte resursele extrase cu forţa de la noi. Presiunea va fi şi mai mare dinspre societatea civilă care va cere (sperăm) cu mai multă energie socoteală pentru orice ban public cheltuit aiurea. Nu există nicio legătură între deficit şi nivelul de dezvoltare. Până la urmă dezvoltarea trebuie să vină nu din deficit, ci dintr-o economie reală care funcţionează cu adevărat. Sursa dezvoltării durabile nu e nici deficitul public, nici datoria publică şi nici bugetul statului. Dimpotrivă.

Spuneaţi mai demult că România nu are nevoie de FMI. Ce se întâmpla dacă troica şi guvernul nu ajungeau la un acord?

Rareori nu ajung la un acord sau la un compromis. Ambele părţi simulează că ar fi în tabere adverse. Şi de o parte şi de alta se află politicieni fără vreo legătură directă cu economia reală pe care clamează că o au în permanenţă în vedere. Dovada acestui continuu şir de compromisuri este lipsa de reforme din perioada periculos de îndelungată în care am fost chipurile ”asistaţi tehnic” de specialiştii fondului.

Fondul Monetar este o rămăşiţă a unui sistem demult intrat în faliment (Bretton Woods) pe care numai ţări neguvernabile (bananiere de regulă) îl mai ţin în viaţă. Este un loc călduţ pentru mulţi funcţionari şi politicieni căruia nimeni nu vrea să îi creeze probleme. Aceste acorduri sunt aplicabile unor ţări cu probleme de guvernare şi care le folosesc pentru că politicienii autohtoni nu sunt în stare să îşi asume costul politic al unor măsuri dure absolut necesare într-o perioadă de criză.

Fondul Monetar este o rămăşiţă a unui sistem demult intrat în faliment(Bretton Woods) pe care numai ţări neguvernabile îl mai ţin în viaţă. Este un loc călduţ pentru mulţi funcţionari şi politicieni căruia nimeni nu vrea să-i creeze probleme.


A avut reducerea CAS un impact bugetar negativ?

Încă nu a produs impactul pentru că a fost compensată reducerea CAS de taxa pe stâlp şi supra-acciza care au creat un bizar şi un inutil excedent bugetar pe final de an. Impactul pentru anul viitor este şi el semnificativ compensat de menţinerea ambelor taxe noi introduse la începutul acestui an (chiar dacă reduse) şi de măsura de creştere a salariului minim pe economie care va obliga angajatorii să ridice nivelul salariilor la un nivel arbitrar decis printr-o lege de la centru (ca într-o veritabilă economie planificată). Adică mai multe taxe pe muncă pentru angajatori (chiar dacă mai mici pentru că s-a redus CAS). Guvernul de fapt nu a redus nici o taxă mediului de afaceri ci a mutat şmechereşte reducerea de CAS în alte taxe şi în alte poveri inutile puse în spinarea mediului de afaceri. Efectul va fi nul spre negativ pentru mediul de afaceri. În final mai puţine taxe vor ajunge la bugetul statului fie pentru că va apărea mai multă economie subterană, fie pentru că se vor închide afacerile cu antreprenori care nu vor să îşi rişte libertatea pentru a face evaziune.

Ministrul delegat pentru Buget, Darius Vâlcov, a afirmat că solicitarea de reducere a deficitului la 0,9% nu va fi acceptată sub nicio formă şi că singurul său mandat este ca deficitul bugetar pentru anul viitor să fie fixat la 1,4%, cu o posibilă majorare pentru co-finanţări la proiectele europene de investiţii. Cum vi se pare această limită trasată de guvernul român?

A existat clar o crispare pe care în final a înţeles-o şi FMI (doar sunt şi ei politicieni nu?). Crisparea a fost generată de acele promisiuni electorale hazardate făcute înainte de alegerile prezidenţiale de premierul candidat. În final guvernul se pare că a obţinut acest deficit, însă trebuie punctat faptul că deficitul nu este orientat către investiţii cu efect de antrenare, ci mai degrabă către investiţii inutile (tronsonul Sebeş-Turda e unul dintre exemple) sau către salarii în sectorul bugetar (sănătate, educaţie) şi pensii.

Mai bine guvernul ar fi ”mărit” salariile reducând TVA de banii alocaţi către aceste măriri de pensii şi salarii. Efectul ar fi fost mult mai benefic pentru economie dar şi pentru bugetari şi pensionari. Ce să mai vorbim de mediul de afaceri care suferă de ani buni din cauza unui consum care stagnează sau chiar e în prăbuşire continuă pe anumite segmente ale sale.

Cristian Păun este prof. univ.dr la ASE Bucureşti şi preşedinte al Societăţii Române de Economie.