EXCLUSIV. Ce prevede legea descentralizării Ucrainei (interviu)

”În ceea ce priveşte planul Rusiei de a impune federalizarea Ucrainei, prin conţinutul ei această lege a descentralizării tocmai acest lucru îl evită. Descentralizarea şi federalizarea sunt două lucruri diferite, iar acest lucru nu este pe placul Moscovei”, susţine Angela Grămadă, expertă în spaţiul ex-sovietic într-un interviu acordat Epoch Times. În opinia ei, protestele violente din faţa Parlamentului ucrainean se explică prin încercarea unor formaţiuni politice şi organizaţii radicale de a exploata electoral această temă.

Epoch Times: Ce prevede legea descentralizării, adoptată azi de Parlamentul ucrainean, privind statutul special pentru Doneţk şi Lugansk şi ce efecte va avea? Consideraţi că ea merge în direcţia implementării planului Rusiei de a impune federalizarea Ucrainei pentru a o putea controla şi submina mai uşor?

Aceasta este o lege de includere a unor modificări în Constituţia Ucrainei şi conţine prevederi cu privire la procesul de descentralizare.
Aşa numita lege a descentralizării, cum a intrat ea în istorie, conţine prevederi despre organizarea administrativ-teritorială a ţării, adică până şi al celor mai mici unităţi administrative-teritoriale, referinţe cu privire la modul în care va fi format bugetul local şi central, unde vor ajunge taxele şi impozitele, prevederi despre modul în care vor fi implicate minorităţile etnice in procesul de luare a deciziilor la nivel local şi central, despre instituţia prefectului, organizarea capitalei – Kiev, referinţe la modul de organizare a oraşului Sevastopol şi Crimeea, ultima fiind mai mult un element politic al acestei legi.

Cea mai mare confuzie care s-a făcut o constituie faptul că s-a vorbit despre această lege ca fiind anume acel act normativ care va reglementa statutul special al regiunilor Donbas şi Lugansk. Legea despre statutul special al celor două regiuni a fost adoptată acum câteva luni. Legea în cauză nu funcţionează pentru că nu au fost întrunite toate condiţiile cerute de aceasta şi anume organizarea de alegeri în conformitate cu legislaţia internă a Ucrainei şi restabilirea controlului asupra frontierei. În principiu, în Constituţia ucraineană este menţionat faptul că statutul special al celor două regiuni este reglementat de un alt act normativ, o altă lege.

În pachetul de documente care însoţeşte legea despre descentralizare propusă de Petro Poroşenko, se pot găsi referinţe cu privire la articolele din anumite acte normative şi Constituţie care vor fi modificate sau completate ulterior, astfel încât să existe o logică in procesul de descentralizare şi o armonizare a legislaţiei în conformitate cu conţinutul negocierilor cu privire la procesul de integrare europeană.

Dacă vorbim despre efecte, atunci primele au putut fi observate ieri: proteste, grenadă, victime şi un deces. Un expert din Ucraina spunea că Petro Poroşenko s-a grăbit şi că trebuia să aştepte până după alegerile locale. Expertul ucrainean are parţial dreptate şi asta deoarece reprezentanţii unor formaţiuni politice, aflate în cădere liberă nu de azi şi nu de ieri (mă refer aici în mod special la ”Svoboda” şi nu numai), au decis să folosească subiectul pentru a-şi face campanie electorală. Aceştia greşesc însă atunci când îşi tratează potenţialul electorat aşa cum îl tratau alte formaţiuni politice în anul 2004, adică foarte uşor de manipulat. Nu au învăţat nimic în ultimii doi ani.

Ca şi consecinţă am mai putea să asistăm la dizolvarea sau la o mai defectuoasă funcţionare a coaliţiei parlamentare. O declaraţie în acest sens a fost făcută de către Iuri Luţenko, liderul Blocului Petro Poroşenko.

Există câteva formaţiuni politice care au decis să nu voteze pentru legea descentralizării în prima lectură. Printre ele se numără şi Blocul Iuliei Timoşenko, Batichivşcina (BIT), dar şi Partidul Radical, condus de Oleg Lyashko. În ultima perioadă BIT a înregistrat o uşoară creştere în sondaje, lucru absolut normal in procesul implementării de reforme de către personaje mult mai expuse criticii opiniei publice: Petro Poroşenko, Arseni Yaţeniuk sau alţi membri ai cabinetului de miniştri. Aceste două formaţiuni politice, prin criticile aduse legii descentralizării, nu fac altceva decât campanie electorală. În luna octombrie în Ucraina vor fi organizate alegeri locale. Descentralizarea este un instrument bun pe care mulţi îl vor folosi.

Am spus mai sus că expertul ucrainean avea parţial dreptate şi asta deoarece protestele de ieri i-au adus şi mai multe puncte lui Petro Poroşenko, care s-a dovedit a fi un comunicator foarte bun, care şi-a asumat critici şi riscul de a ieşi cu un asemenea proiect de lege înainte de alegerile locale. Protestatarii, neorganizaţi de Svoboda sau de către alte formaţiuni politice, care sunt împotriva acestei legi s-au grăbit să se distanţeze ieri de provocatori şi de cei care au făcut abuz de agresiune fizică sau de arme şi au preferat să plece din faţa Radei ucrainene. Practic, ieri am asistat la compromiterea completă a forţelor radicale în Ucraina. Acestea vor fi marginalizate şi orice asociere cu ele va fi condamnată de către societatea ucraineană.

În ceea ce priveşte planul Rusiei de a impune federalizarea Ucrainei, prin conţinutul ei această lege a descentralizării tocmai acest lucru îl evită. Descentralizarea şi federalizarea sunt două lucruri diferite, iar acest lucru nu este pe placul Moscovei. Ruşii nu vor reformă, ei doresc doar să controleze procesele politice care au loc la Kiev.

Acesta a fost mesajul livrat prin intermediul reprezentantului nerecunoscut al Luganskului, Vladislav Deinego, care a ieşit cu declaraţii împotriva acestei legi, spunând că legea adoptată ieri în primă lectură contravine acordurilor de la Minsk, consolidând puterea centrală, prin controlul pe care îl va avea Kievul asupra prefecţilor (noutatea legii despre descentralizare). Şi reprezentantul nerecunoscut al regiunii Donbas, Denis Puşilin, este de aceeaşi părere, insistând pe reforma constituţională şi pe modificarea legii cu privire la alegeri. Este lucrul pe care îl doreşte Moscova încă de anul trecut şi pe care îl verbalizează prin aşa-numiţii reprezentanţi ai LNR şi DNR. Acelaşi lucru poate fi observat şi în cadrul procesului de soluţionare a conflictului transnistrean.

A eşuat Acordul Minsk II din cauza unor abordări greşite ale europenilor (Franţa, Germania mai ales) faţă de Rusia? Mă refer aici la faptul că în ciuda faptului că Rusia şi separatiştii nu au respectat prevederile acordului Minsk II, iar situaţia pe frontul de Est s-a înrăutăţit, europenii au continuat să facă presiuni asupra părţii ucrainene să implementeze acordul Minsk II. A făcut Ucraina prea multe concesii la presiunea europenilor, care au căzut în capcana Rusiei, aplicând litera acordului Minsk II?

Acordurile de la Minsk, şi primul, şi al doilea, sunt o invenţie europeană în care americanii nu prea şi-au pus mari speranţe. Ei au preferat să nu se implice pentru a nu oferi Rusiei şi mai mult spaţiu de manevră. S-a vorbit mult despre eventuale consecinţe negative asupra procesului de negocieri, despre renunţarea la sancţiuni împotriva Rusiei, dacă autorităţile ucrainene nu se vor conforma, dar nu s-a văzut o reacţie clară, unitară europeană cu privire la provocările de ieri de la Kiev. Nu încerc să elogiez acţiunile autorităţilor ucrainene, dar ultimii încearcă, probabil spre disperarea unor lideri europeni care au anumite interese economice în abolirea sancţiunilor împotriva Moscovei, să demonstreze care parte este ferm angajată în acest proces de soluţionare a conflictului ruso-ucrainean şi care manipulează opinia publică internaţională.

Pe de altă parte, se evită intenţionat accentuarea ajutorului primit de autorităţile ucrainene in procesul de implementare a reformelor şi a luptei împotriva corupţiei pe care l-au acordat atât europenii, cât şi Casa Albă. Aceste succese rămân în umbră. Trebuie să facem distincţie între interesele naţionale ale unor state europene şi interesele pentru stabilizarea regiunii.

Ce a făcut Ucraina în ultimul an nu se poate numi ”concesii la presiunea europenilor”. Pentru că aşa ar trebui să fim de acord cu faptul că anumite concesii s-au făcut şi în interior, la presiunea societăţii civile, a cetăţenilor ucraineni. Unele au fost concesii, altele au fost elemente ale strategiei de consolidare a unui nou stat.

”Am asistat la compromiterea completă a forţelor radicale în Ucraina. Acestea vor fi marginalizate şi orice asociere cu ele va fi condamnată de către societatea ucraineană”.

Da, există foarte multe lucruri care pot fi reproşate autorităţilor de la Kiev, mai ales cele care se referă la încercările anumitor personaje politice de a păstra sau de a redistribui anumite scheme corupte de afaceri. Voi insista asupra faptului că dacă ne referim strict la soluţionarea conflictului, atunci concesiile făcute de autorităţile ucrainene europenilor au avut drept obiectiv de a demonstra partenerilor externi disponibilitatea de a soluţiona acest conflict şi de a-şi redobândi integritatea teritorială.

Este realistă credinţa autorităţilor ucrainene că prin adoptarea legii descentralizării, partenerii occidentali ai Ucrainei vor putea să pună mai multă presiune pe Rusia să îndeplinească cele trei puncte cheie ale acordului de la Minsk – armistiţiul, retragerea forţelor ruse din Ucraina şi restabilirea controlului asupra graniţei?

Ucrainenii au respectat anumite angajamente, unele dintre ele fiind extrem de dificil de acceptat. Nu cred că ucrainenii sunt atât de naivi, încât să-şi imagineze că fiecare pas făcut de ei în strictă conformitate cu prevederile Acordurilor de la Minsk va avea drept consecinţă imediată impunerea de noi sancţiuni împotriva Rusiei sau o presiune şi mai mare. Ce-i drept, pentru ruşi devine prea costisitor acest conflict, iar obiectivul imediat al Kremlinului este de a-i obliga pe ucraineni cât mai curând posibil să negocieze cu liderii separatiştilor, ca să scape de această problemă, transformând-o într-o chestiune strict de natură internă, fără, însă, a pierde controlul asupra acestor lideri.

Ruşii se vor concentra pe destabilizarea politică internă din Ucraina, vor contabiliza fiecare pas greşit al guvernării de la Kiev şi le vor folosi pentru a o compromite. Unele ştiri de la Kiev au sugerat că Moscova, prin anumite forţe (Sectorul de dreapta şi nu numai), ar putea să nu fie străină de evenimentele care au avut loc ieri în faţa Radei. Acţiunile partidului ”Svoboda” au completat tabloul general şi s-au încadrat perfect în strategia Moscovei, deşi nu acesta a fost scopul urmărit de ei.

Ce implicaţii va avea excluderea Doneţkului şi Luganskului din organizarea alegerilor locale din 25 octombrie şi anunţul separatiştilor că vor ţine totuşi alegeri, din punctul de vedere al respectării acordurilor de la Minsk?

Alegeri locale vor fi organizate şi în cele două regiuni, dar doar parţial şi nu în toate localităţile controlate de autorităţile ucrainene. Nu vor fi organizare în localităţile care se învecinează cu cele necontrolate. Este un lucru logic şi firesc. Pentru a putea organiza alegeri locale şi pe teritoriul controlat de separatişti trebuie să-i accepţi pe aceştia nu doar în calitate de parteneri, dar şi în calitate de viitori reprezentanţi ai acelor localităţi, înseamnă să le recunoşti statutul şi influenţa – lucru pe care autorităţile şi cetăţenii ucraineni nu îl vor accepta.

Este interesant faptul cum toţi privesc situaţia din Ucraina din perspectiva consecinţelor pe care le pot avea acţiunile sau inacţiunile părţilor implicate asupra Acordurilor de la Minsk şi tot mai puţini sunt cei care îşi concentrează atenţia spre nevoile locuitorilor din regiune. Mi se pare un pic incorect, din punct de vedere moral sau uman, să evităm aceste discuţii.

În plus, această lege a descentralizării a fost elaborată în conformitate cu prevederile europene şi cu ajutorul partenerilor externi, astfel încât să fie evitate ulterior anumite diferende. Prin conţinutul acestei legi se pune accent pe lupta împotriva corupţiei în organele administraţiei publice centrale şi locale, se oferă instrumente cetăţenilor să urmărească modul în care instituţiile publice gestionează resursele financiare.

Acordurile de la Minsk vorbesc despre organizarea alegerilor, dar în conformitate cu legislaţia internă a statului ucrainean şi cu legea despre statutul temporar al celor două regiuni. Condiţiile pentru organizarea acestor alegeri pe întregul teritoriu al acestor două regiuni nu au fost întrunite: focul armat nu a încetat, militarii străini nu au dispărut de pe teritoriul Ucrainei, tehnica militară străină la fel. Acordurile de la Minsk nu conţin prevederi cu privire la consultarea reprezentanţilor nerecunoscuţi a celor două regiuni, LNR şi DNR, cu privire la descentralizare şi la reforma administrativ-teritorială a Ucrainei. În concluzie, pretenţiile şi acuzaţiile aduse de unele forţe politice (legea este anticonstituţională şi pune bazele unei federalizări ulterioare) sau de reprezentanţii celor două regiuni nerecunoscute (legea contravine acordurilor de la Minsk) sunt neîntemeiate.

Trebuie să acceptăm votul de ieri din parlamentul ucrainean ca încă un pas făcut de autorităţile ucrainene spre reformare, ca un eveniment care a subminat şi mai mult poziţia forţelor radicale şi că pe un insucces al liderilor ruşi de a încerca să impună federalizarea Ucrainei. Pe de altă parte, este extrem de important să conştientizăm faptul că greutăţile pe care le poate produce adoptarea acestei legi abia acum încep. Pentru a fi votată în lectura a doua sunt necesare 300 de voturi pro. Susţinătorii legii au foarte puţin timp pentru a-şi consolida poziţiile, mai ales în contextul alegerilor locale, care urmează a fi organizate în toamnă. Soluţia în acest sens ar putea veni de la reprezentanţii societăţii civile, care ar putea să preia o mare parte a organizării procesului de comunicare şi informare a populaţiei ucrainene cu privire la efectele şi consecinţele legii descentralizării pentru Ucraina.

Angela Grămadă este preşedintă a think-tank-ului Experts for Security and Global Affairs (ESGA).

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.