Eurasia prinde mai mult contur - Cum vrea Organizaţia de Cooperare de la Shanghai să dea peste cap Ordinea Mondială

(FREDERIC J. BROWN / AFP / Getty Images)

În timp ce un Occident confuz privea apatic, întâlnirea prilejuită de cea de-a 20-a aniversare a fondării Organizaţiei de Cooperare din Shanghai a fost axată strict pe două obiective cheie: consolidarea Afganistanului şi lansarea unei integrări eurasiatice complete.

Cele două momente definitorii ale summitului istoric al Organizaţiei de Cooperare Shanghai (SCO) de la Dushanbe, Tadjikistan, au fost discursurile liderilor principali ai parteneriatului strategic - Rusia si China.

Xi Jinping: „Astăzi vom lansa proceduri pentru a admite Iranul ca membru cu drepturi depline al SCO.”

Vladimir Putin: „Aş dori să prezint Memorandumul semnat astăzi între Secretariatul SCO şi Comisia Economică Eurasiatică. Este conceput în mod clar pentru a susţine ideea Rusiei de a stabili un parteneriat pentru Eurasia Cuprinzătoare, care să acopere SCO, EAEU (Uniunea Economică Eurasiatică), ASEAN (Asociaţia Naţiunilor din Asia de Sud-Est) şi iniţiativa Chinei Centura şi Drumul (BRI)."

Pe scurt, în weekend, Iranul a fost consacrat în rolul său legitim, eurasiatic, şi toate căile de integrare eurasiatică converg către o nouă paradigmă globală geopolitică şi geoeconomică, cu un boom sonor care va răsuna în viitorul apropiat.

Acesta a fost pumnul ucigaş venit imediat după retragerea grăbită a alianţei atlantice din Afganistan. În momentul în care talibanii au preluat controlul asupra capitalei Kabul pe 15 august, redutabilul Nikolai Patruşev, secretar al Consiliului de Securitate al Rusiei, i-a transmis colegului său iranian, amiralul Ali Shamkhani, că „Republica Islamică va deveni membru cu drepturi depline al SCO”.

Reuniunea de la Dushanbe a fost un eveniment diplomatic de marcă. Liderul comunist Xi Jinping a respins ferm orice încercare de a „ţine prelegeri condescendente” şi a subliniat căile de dezvoltare şi modelele de guvernanţă "compatibile cu condiţiile naţionale". La fel ca Putin, el a subliniat greutatea complementară a BRI şi a EAEU şi, de fapt, a rezumat un adevărat Manifest multilateralist/globalist pentru Sudul Global.

Preşedintele Kassym-Jomart Tokayev din Kazahstan a menţionat că SCO ar trebui să avanseze „dezvoltarea unei macroeconomii regionale”. Acest lucru se reflectă în efortul SCO de a începe să utilizeze monedele locale pentru comerţ, scurtcircuitând dolarul SUA.

Dar la întâlnirea de la Dushanbe au fost şi asperităţi. Preşedintele tadjik Emomali Rahmon, un musulman laic şi fost membru al Partidului Comunist al URSS - aflat la putere de nu mai puţin de 29 de ani, reales pentru a 5-a oară în 2020 cu 90 la sută din voturi - a denunţat „sharia medievală” a talibanilor 2.0 şi au spus că aceştia „şi-au abandonat promisiunea anterioară de a forma un guvern incluziv”.

Rahmon, care nu a fost niciodată prins zâmbind la cameră, era deja la putere atunci când talibanii au cucerit Kabul în 1996. La vermea respectivă era obligat să-şi sprijine public verii tadjici împotriva „extinderii ideologiei extremiste” în Afganistan - fenomen care îi îngrijorează pe toţi membrii SCO.

La întâlnirea bilaterală între ministrul indian al Afacerilor Externe, S. Jaishankar, şi ministrul de Externe chinez, Wang Yi, Jaishankar a spus că Beijingul nu ar trebui să privească „relaţiile sale cu India prin prisma unei ţări terţe” şi s-a străduit să sublinieze că India „nu subscrie la nicio teorie a conflictului civilizaţiilor”. Mesajul Indiei este greu credibil, dat fiind faptul că primul summit QUAD în persoană are loc săptămâna aceasta la Washington DC, găzduit de acea „ţară terţă”.

Premierul pakistanez Imran Khan s-a întâlnit cu preşedinţii Iranului, Belarusului, Uzbekistanului şi Kazahstanului. Poziţia diplomatică oficială pakistaneză este că Afganistanul nu trebuie abandonat, ci angajat.

Această poziţie a adăugat nuanţe la ceea ce explicase trimisul special prezidenţial rus pentru afaceri la SCO, Bakhtiyer Khakimov, despre absenţa reprezentanţilor de la Kabul la masa SCO: „În această etapă, toate statele membre au înţeles că nu există motive pentru o invitaţie până când nu există un guvern legitim, recunoscut în general în Afganistan”.

Şi asta, fără îndoială, ne conduce la întâlnirea cheie a SCO: un patrulater cu miniştrii de externe din Rusia, China, Pakistan şi Iran.

Aparent de acum înainte, Islamabad-ul va coordona strategia SCO privind Afganistanul şi va intermedia negocierile talibane cu lideri de rang înalt din Tadjikistan, Uzbekistan şi etnicii hazara. Acest lucru va conduce, în cele din urmă, către un guvern incluziv recunoscut la nivel regional de naţiunile membre SCO.

Preşedintele iranian Ebrahim Raisi a fost primit cu căldură, mai ales după discursul său puternic, având teme clasice ale Axei de Rezistenţă. Întâlnirea sa bilaterală cu dictatorul Aleksandr Lukaşenko s-a rotit în jurul unei discuţii despre „confruntarea cu sancţiunile”. Potrivit lui Lukaşenko, „Dacă sancţiunile au făcut rău Bielorusiei, Iranului şi altor ţări, a fost doar pentru că noi înşine suntem de vină. Nu am fost întotdeauna dornici să negociem, nu am găsit întotdeauna calea pe care trebuia să o luăm sub presiunea sancţiunilor”.

Având în vedere că Teheranul este pe deplin informat cu privire la rolul Islamabadului în ceea ce priveşte Afganistanul, nu va fi nevoie să se desfăşoare brigada Fatemiyoun - cunoscută informal sub numele de Hezbollah-ul afgan - pentru a apăra etnicii hazara. Fatemiyoun a fost formată în 2012 şi a avut un rol esenţial în Siria în lupta împotriva Daesh, în special în Palmyra.

Ceea ce a explicat Declaraţia SCO Dushanbe din 2021 despre Afganistan este destul de revelator:

1. Afganistanul ar trebui să fie un stat independent, neutru, unit, democratic şi paşnic, fără terorism, război şi droguri.

2. Este esenţial să existe un guvern incluziv în Afganistan, cu reprezentanţi din toate grupurile etnice, religioase şi politice ale societăţii afgane.

3. Statele membre SCO, subliniind importanţa multor ani de ospitalitate şi asistenţă eficientă oferită de ţările regionale şi vecine refugiaţilor afgani, consideră că este important ca întreaga comunitate internaţională să depună eforturi active pentru a facilita revenirea lor demnă, sigură şi durabilă la ţara natală.

Oricât de imposibil ar putea părea visul, acesta este mesajul unificat al Rusiei, Chinei, Iranului, Indiei, Pakistanului şi „statelor” din Asia Centrală. Se speră că premierul pakistanez Imran Khan este la înălţimea sarcinii şi este pregătit pentru prim-planul său SCO.

Noile drumuri de mătase au fost lansate oficial în urmă cu opt ani de către Xi Jinping, mai întâi la Astana - acum Nur-Sultan - şi apoi la Jakarta. Anunţul a fost făcut imediat înaintea unui summit SCO - la Bişkek. SCO, respinsă larg la Washington şi Bruxelles care spun că este un simplu forum de discuţii, îşi depăşea deja mandatul iniţial de a combate „cele trei forţe malefice” - terorismul, separatismul şi extremismul - şi cuprinde acum sfera politică şi geoeconomia.

În 2013, a existat un triunghi Xi Jinping - Vladimir Putin - Hassan Rouhani. Beijingul şi-a exprimat atunci sprijinul deplin pentru programul nuclear "paşnic" al Iranului (amintiţi-vă, acest lucru se petrecea cu doi ani înainte de semnarea mult hulitului Plan de Acţiune Comprehensiv Comun, cunoscut şi sub numele de JCPOA).

În ciuda faptului că mulţi experţi au respins ideea la momentul respectiv, a existat într-adevăr un front comun China-Rusia-Iran pe Siria (Axa de Rezistenţă în acţiune). Xinjiang era promovat ca hub cheie pentru Podul Terestru Eurasiatic. Acum, Conductistan se află în centrul strategiei chineze - care cuprinde petrolul din Kazahstan şi gazul din Turkmenistan. Unii oameni şi-ar putea aminti că Hillary Clinton, în calitate de secretar de stat, devenea emoţionată când vorbea despre un nou drum al mătăsii cu propulsie americană.

Comparaţi-l acum cu Manifestul Multilateralismului al lui Xi Jinping din Dushanbe, publicat opt ani mai târziu, amintind de modul în care SCO „s-a dovedit a fi un exemplu excelent de multilateralism în secolul XXI” şi „a jucat un rol important în intensificarea vocii ţărilor în curs de dezvoltare”.

Importanţa strategică a acestui summit SCO, care se desfăşoară imediat după Forumul Economic Estic (EEF) de la Vladivostok, nu poate fi suficient de supraevaluată. EEF se concentrează, desigur, pe Orientul Îndepărtat al Rusiei şi în esenţă avansează interconectivitatea dintre Rusia şi Asia de Est. Este un centru cheie al Parteneriatului Eurasiatic Cuprinzător al Rusiei.

Planurile mai mari sunt deja la orizont - extinderea de la Orientul Îndepărtat la Arctica şi dezvoltarea Rutei Mării Nordului, implicând totul, de la metale preţioase şi energie verde la suveranitatea digitală care să curgă prin coridoarele logistice dintre Asia şi Europa, prin Rusia.

Aşadar, dacă BRI propune o „comunitate a viitorului comun pentru specia umană” foarte taoistă, proiectul rus, conceptual, propune un dialog de civilizaţii (deja evocat de anii Khatami în Iran) şi de proiecte economico-politice suverane. Ele sunt, într-adevăr, complementare.

Glenn Diesen, profesor la Universitatea de Sud-Est din Norvegia şi editor la revista Russia in Global Affairs, se numără printre foarte puţinii analişti de top care examinează acest proces în profunzime. Cea mai recentă carte a sa spune remarcabil întreaga poveste în titlul ei: Europa ca peninsulă vestică a Marii Eurasii.