Elisabeta a României - Regină şi artistă. 100 de ani de la moarte (I)

Personalitate marcantă a României în perioada de renaştere culturală, economică, naţională, Regina Elisabeta a României a fost cunoscută în epocă mai ales sub pseudonimul său literar, Carmen Sylva- „Cântecul pădurii”, ales la îndemnul lui Carol, pentru a delimita poeta de regină.
Carmen Sylva, Regina Elisabeta a României
Carmen Sylva, Regina Elisabeta a României (fotografie de colecţie)

O Regină care veghează – Elisabeta. O Regină care visează – Carmen Sylva, aşa se numeşte expoziţia de fotografie deschisă la Biblioteca Naţională a României, care îşi propune să aducă un omagiu primei Regine a României, la împlinirea a 100 de ani de la moartea sa (1916-2016).

La vernisajul care a avut loc pe 18 februarie (data morţii Reginei), curatorul Adriana Dumitran a realizat un grăitor portret al Reginei compus din fotografiile selecţionate. Profesorul Adrian-Silvan Ionescu, ne-a zugrăvit un sensibil portret istoric al Reginei scriitoare, aşa cum a fost supra-numită Regina Elisabeta.

De la România feudală la Regatul România

Prinţesa Rinului ajunge Principesă şi apoi Regina Carpaţilor identificându-se cu această perioadă.

Spirit romantic, năvalnic, personalitate puternică, deosebit de sensibilă, luptătoare, posedând o imaginaţie extrem de vie, femeie care a primind din plin loviturile sorţii, chiar în poziţia sa înaltă, ştiind să treacă peste ele, Regina a ştiut să se sacrifice pentru idealul său, pentru popor, soţ, pentru o Române care ajunsese la apogeu în evoluţia istorică pe care o parcursese.

În momentul în care principele Carol de Hohenzollern-Sigmaringen ia tronul României găseşte o ţară încă marcată de spiritul feudal şi fanariot, o societate dezbinată de micimi morale, economice şi o economie foarte prost administrată.

În mai puţin de 30 de ani, România ajunge regat. În 1906, la 40 de ani de când Carol I e Regele ţării, România poate să facă o Expoziţie generală, echivalentul unei expoziţii universale, iar leul românesc ajunge echivalent cu francul francez.

Regina-Mecena

Artistă complexă, posedând talent în artele plastice, cât şi în muzică şi literatură, Carmen Sylva a stârnit o emulaţie în viaţa culturală a ţării.

A marcat evoluţia culturii române, a dat avânt creaţiei de toate genurile, i-a avut în preajma ei şi i-a protejat pe Grigoraş Dinicu, George Enescu etc. Chiar şi neconvenţionalul Caragiale a venit la Peleş ca să regizeze piese puse în scenă de Regina Elisabeta. Teatrul de la Castelul Peleş a găzduit numeroase piese ale artistei Carmen Sylva.

Mamă a răniţilor

Cu duioşia care o caracteriza, cu spiritul de mamă nefericită, care şi-a pierdut singura fiică la vârstă de 4 ani şi care nu s-a mai putut reface niciodată, Carmen Sylva a fost o mamă pentru toţi creatorii, muzicienii, pictorii, iar condiţia ei de mamă nefericită a făcut-o să devină o mamă a răniţilor în Războiul pentru Independenţă din 1877. S-a apropiat de răniţi cu întreaga ei devoţiune pe care i-a găzduit chiar în zona Palatului Cotroceni, unde a realizat un spital.

Carmen Sylva- un portret în imagini

Selecţia făcută de Adriana Dumitran, e elocventă în acest sens.

Din Cabinetul de fotografii – Colecţii Speciale, au fost selectate imagini mai puţin cunoscute publicului larg – portrete oficiale, portrete realizate în intimitatea spaţiilor private, dar şi instantanee din timpul unor evenimente publice. Expoziţia încearcă astfel să „smulgă” un portret subiectiv din tăcerea, mistificările şi inerţia acestui secol de istorie zbuciumată care ne desparte de momentul plecării ei dintre noi. În ajutorul imaginilor au fost aduse mici bijuterii din creaţia literară a scriitoarei Carmen Sylva, cugetări, scânteieri de înţelepciune din experienţa unei vieţi în care suferinţa a copleşit adesea momentele de fericire.

* * *

Născută la 29 decembrie 1843 în Castelul Monrepos de lângă Neuwied, fiică a Principelui Hermann de Wied (1814-1864) şi a Mariei de Nassau-Weilburg (1825-1902), Principesa Elisabeta şi-a petrecut copilăria şi prima tinereţe în stilul de viaţă auster şi sever al familiei sale, perioadă marcată de moartea timpurie a tatălui şi a fratelui mai mic. Educaţia primită s-a axat pe însuşirea limbilor străine, pentru care viitoarea regină a dovedit un talent special, pe studiul literaturii, filosofiei şi artelor.

În 1869, prin căsătoria cu Principele Carol de Hohenzollern-Sigmaringen (1839-1914), Domnitorul României din 1866, Principesa Elisabeta de Wied îşi va lega pentru totdeauna destinul de România. Chiar de la sosirea în ţară, se va dedica activităţii caritabile, patronând numeroase societăţi de sprijinire a copiilor orfani şi a sărmanilor ori cele dedicate dezvoltării industriei textile şi casnice (printre cele mai cunoscute numărându-se Societatea Regina Elisabeta, Leagănul Sfânta Ecaterina, Maternitatea, precum şi proiectul său social dedicat nevăzătorilor – Vatra Luminoasă). În timpul Războiului de Independenţă, se va implica în organizarea asistenţei medicale pentru răniţi.

Tragedia nu a ocolit perechea princiară, unicul lor copil, Principesa Maria, stingându-se la vârsta de aproape 4 ani (1870-1874). Neconsolată în această pierdere, Principesa Elisabeta se va dedica şi mai mult ajutorării celor sărmani, dar şi creaţiei artistice, adoptând numele literar de Carmen Sylva. Şi-a încercat astfel talentul în poezie, pe care a trăit-o cu toată fiinţa, în poveşti, în povestiri, nuvele, romane, piese de teatru şi cugetări. A încurajat, la rându-i, veritabile talente artistice româneşti, cel mai cunoscut dintre acestea fiind George Enescu.

După moartea Regelui Carol I, în data de 27 septembrie 1914, se va retrage la Curtea de Argeş, spre a fi aproape de mormântul acestuia, dar şi din sentimentul că nu mai aparţinea acelor timpuri învolburate în care ideea unui posibil război împotriva patriei sale, Germania, era la fel de dureroasă precum fusese pentru bătrânul Rege.

Regina Elisabeta s-a stins din viaţă la Bucureşti, în Palatul Regal, în dimineaţă friguroasă a zilei de 18 februarie 1916, în urma unei pneumonii.