Efectele instituţionalizării asupra dezvoltării copilului

Copiii instituţionalizaţi încă de la naştere prezintă un risc crescut de întârzieri importante în dezvoltare, de la probleme psihiatrice diverse şi serioase, până la afectări ale dezvoltării cognitive: au probleme de discernământ, de control al impulsurilor şi de păstrare a amintirilor, a informat miercuri Institutul pentru Dezvoltarea Copilului.

Primul studiu demarat de trei cercetători americani pe copii abandonaţi din România arată că evitarea instituţionalizării înainte de vârsta de doi ani generează niveluri crescute de activitate cerebrală şi un scor al inteligenţei (IQ) mai mare.

În plus, cercetarea mai relevă că intervenţia timpurile în întreruperea instituţionalizării poate duce la rezultate remarcabile în dezvoltarea copilului.

Numeroase cercetări arată că acei copii care au fost adoptaţi din instituţii se confruntă cu numeroase probleme şi tulburări ale dezvoltării sociale şi emoţionale (în mod special ale ataşamentului), probleme de comportament agresiv, neatenţie/hiperactivitate, subdezvoltare fizică şi simptome care mimează autism. De asemenea, depravarea psihologică timpurie este asociată mai târziu în viaţă cu deficite de dezvoltare pe mai multe paliere.

În anul 2000, o echipă de cercetători din Statele Unite formată din profesorii Nathan Fox, de la University of Maryland, Charles Nelson, de la Harvard University şi Charles Zeanah, de la Tulane University, a început un studiu în care copii români abandonaţi încă de la naştere şi crescuţi în instituţiile din Bucureşti au fost împărţiţi aleatoriu în două grupuri, unul continuând să trăiască în centre, iar celălalt plasat în asistenţă maternală sau în familie. Studiul, cunoscut drept Bucharest Early Intervention Project (BEIP), este conceput astfel încât să examineze efectele instituţionalizării asupra dezvoltării creierului şi comportamentului copiilor şi să determine dacă aceste efecte pot fi remediate în cazul dezinstituţionalizării, în acest caz plasamentul în asistenţă maternală sau familie.

Cercetătorii americani evaluează şi în prezent copii, care încep să intre în perioada de adolescenţă, la vârsta de 12-13 ani. Aceştia îşi propun să investigheze dacă intervenţia are efecte de durată, dacă momentul intervenţiei asistenţei maternale sugerează existenţa unor perioade sensibile în recuperare şi vor încerca să identifice mecanismele asociate unei asemenea recuperări în dezvoltarea cognitivă, socială şi psihologică a acestor copii.

Pe baza concluziilor studiului BEIP de până la această dată au fost formulate şi o serie de recomandări. Astfel, statul ar trebuie să elaboreze intervenţii ce vor avea ca scop descurajarea abandonului copiilor de către familii, să oprească instituţionalizarea copiilor orfani/abandonaţi, să încerce dezvoltarea unui sistem de protecţie a copilului care identifică cu grijă familii sigure şi eficiente care pot avea grijă de copiii abandonaţi/orfani, să dezvolte o reţea de asistenţă maternală de înaltă calitate, bine menţinută şi monitorizată în cazul în care alte opţiuni permanente nu sunt disponibile, să furnizeze copiilor orfani şi abandonaţi atât suport educaţional şi psihologic de durată, cât şi alte tipuri de intervenţie sau terapie.

Reacţii ale oficialilor

Secretarul de stat în ministerul Muncii, Codrin Scutaru, prezent la dezbaterea pe această temă organizată la Palatul Parlamentului, a precizat că instituţia pe care o reprezintă face progrese pe linia dezinstituţionalizării. În acelaşi timp acesta a adăugat că la finalul anului 2013 se va anunţa noua strategie pentru protecţia drepturilor copilului pentru perioada 2014-2020.

"Locul copiilor nu este în instituţii, este în familie, în locuri în care să li se poată acorda grija şi afecţiunea de care au nevoie. Anul acesta am făcut un nou pas, o nouă modificare, adaptarea legii cadru pentru protecţia copilului din 2004, continuăm pe aceeaşi linie şi e un lucru foarte important că astăzi avem o nouă reliefare a realităţii care arată că locul copilului este alături de cei care îi pot oferi afecţiunea şi grija de care are nevoie", a declarat acesta, potrivit Agerpres.

"Avem un deficit de personal în asistenţa socială care trebuie recuperat. Avem nevoie de aceşti profesionişti în sistem. Deficitul este de câteva mii de persoane, în jur de 10.000 persoane. Împreună cu colegii din Guvern vreau să vă promit că pentru noi sistemul acesta de asistenţă socială va fi tratat şi prin rezultate ca o prioritate şi nu va mai fi Cenuşăreasa administraţiei publice centrale", a concluzionat Scutaru.

Directorul Institutului pentru Dezvoltarea Copilului, Bogdan Simion, a afirmat că rolul său este să atragă atenţia în ceea ce priveşte copii instituţionalizaţi.

"Treaba mea este să trag un semnal de alarmă şi să spun decidenţilor politici şi celor care fac politici publice - atenţie ceea ce face statul, ceea ce faceţi cu aceşti copii nu este foarte bine, iar aceşti copii sunt cetăţeni cu drepturi depline ai acestei ţări cu alte cuvinte statul are o acţiune relativ negativă asupra propriilor cetăţeni şi atunci acesta ar trebuie să se gândească mai bine şi să facă ceva în acest sens", a declarat Bogdan Simion.

În cadrul unui interviu acordat pentru Epoch Times, preşedintele Oficiului Român pentru Adopţii, Bogdan Adrian Panait, şi-a împărtăşit punctul de vedere referitor la acest subiect.

„Subiectul este foarte interesant. Istoria începe în 2000 când această echipă de profesori americani a început să facă un studiu la Leagănul Sf. Ecaterina din Bucureşti, în sectorul 1. A urmat o perioadă în care el (studiul n.r.) a fost foarte hulit. S-a spus că, de fapt, americanii au interes în dezvoltarea adopţiei în România şi nu în instituţiile care ar trebui să fie dezvoltate, promovate şi în care copii ar fi trebuit să stea, sigur cu îmbunătăţirea condiţiilor de acolo, ceea ce după câte vedem trendul din ultimele decenii din Europa şi din lume este cu totul si cu totul altul – instituţiile se desfiinţează, copii stau mai mult în sisteme de tip familial, chiar în familii.

Şi România a făcut paşi foarte, foarte importanţi în ultimii ani în această zonă. Este foarte importat că am ajuns, iată, după 12 ani, 13 ani, să discutăm despre acest studiu ca un lucru bun. Este foarte important că s-a reuşit aducerea atâtor oameni de decizie în jurul acestei mese şi a multor practicanţi şi sper să fie un punct de începere a unei dezbateri publice pe această temă, pentru că eu unul susţin: copiii stau mult în sistemul de protecţie, legislaţia din sistemul de protecţie trebuie schimbată, legislaţia în asistenţă maternală trebuie schimbată, locul măsurilor de protecţie, cum sunt centre de plasament, trebuie luat de Adopţie.

Mulţi copii pot fi adoptaţi, care sunt în sistem, pentru că ei sunt în fapt părăsiţi de familie şi lucrul ăsta ar trebui evidenţiat cât mai repede către Direcţia de Asistenţă Socială. Noi promovăm acest lucru. Suntem foarte susţinuţi şi de Ministerul Muncii. Ne dorim foarte mult să găsim soluţii în aşa fel încât copii să fie declaraţi adoptabili la vârste cât mai mici - adică cei care au intrat în sistem de curând să poată să fie declaraţi adoptabili cât de repede, să nu rămână în sistem. Spuneam în plen că eficienţa sistemului se vede de fapt atunci când discutăm despre cei aproape 5.000 de tineri din centre de plasament cu vârste între 18 şi 26 de ani, tineri care vor fi, de fapt, dependenţi de sistem toată viaţa.

Eu sunt susţinătorul iniţiativelor care respectă legislaţia şi respectarea legislaţiei înseamnă implicarea specialiştilor, înseamnă echipe pluri-disciplinare, înseamnă o finalitate a planului de protecţie a copilului care intră în sistem în aşa fel încât copilul să nu stea mult în sistemul de protecţie. Orice sistem din lume, cât de bun ni s-ar părea, nu este un sistem perfect nici pe departe. Pe de altă parte nu poate să fie model pentru un alt stat. Sigur că astea sunt evidente, sunt clare. Sincer cred că un copil trebuie să stea cât mai puţin în sistemul de protecţie, sigur pentru asta trebuie să avem specialişti foarte buni, foarte bine pregătiţi, profesionişti, asistenţi sociali, psihologi, jurişti cum spunem în întâlnire şi trebuie respectată legea.

Sunt foarte mulţi copii care au fost adoptaţi în România şi cărora li s-a schimbat viaţa, pentru că pe de o parte erau copii care erau neglijaţi de propria familie, clar nu se puteau integra în familie, erau copii cu diferite dizabilităţi care nu aveau tratament şi care l-au găsit în altă parte. Pentru foarte mulţi a fost un lucru benefic”, a declarat Bogdan Panait.