E practic oficial. PSD i-a dat voturi lui George Simion. Dialog Simonis - Ciolacu

George Simion (st) şi Alfred Simonis
Loredana Diacu
04.01.2025

Marcel Ciolacu a publicat vineri, pe contul său de tiktok, un dialog cu şeful Consiliului Judeţean Timiş, Alfred Simonis (fost preşedinte al Camerei Deputaţilor), în care cel de al doilea recunoaşte că PSD i-a dat voturi lui George Simion la turul 1 al alegerilor prezidenţiale.

Redăm fragmentul de dialog:

"Îţi aminteşti când tu spuneai la partid să nu îi dea nimeni voturi lui Simion pentru că nu suntem siguri că intrăm în turul 2? Să ştii că toţi i-am dat! Ascultăm şi nu judecăm" îi spune Simonis lui Ciolacu.

Reamintim că de-a lungul timpului în spaţiul public s-a vehiculat intens ideea că PSD îi va da voturi lui George Simon, astfel încât Ciolacu să îl aibă pe liderul AUR contracandidat în turul 2 al prezidenţialelor şi să câştige astfel Cotroceniul într-o reeditare a scenariului Iliescu - Vadim. Surpriză însă, Ciolacu nu a mai prins turul 2.

Mai amintim că în octombrie, George Becali - actualmente parlamentar AUR - a susţinut public că Viorel Hrebenciuc - considerat cândva eminenţa cenuşie a PSD - i-ar fi cerut sprijinul pentru ca George Simion să intre în turul doi al alegerilor prezidenţiale.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor