Dumitru Alaiba despre cum Dodon l-a ajutat pe Plahotniuc să preia Hotelul „Codru”

Hotelul Codru (The Epoch Times România)
Maria Maevschi
09.11.2020

Hotelul „Codru” din centrul Chişinăului a fost privatizat, de 5 ori mai ieftin, în anul 2008 când actualul preşedinte Igor Dodon era Ministru al Economiei, a menţionat deputatul PAS Dumitru Alaiba, adăugând că ex-preşedintele Partidului Democrat Vlad Plahotniuc a fost cumpărătorul.

Întrebat ce a făcut ca să protejeze interesele statului, Dodon a spus că s-a împotrivit privatizării scriind o scrisoare secretă, a subliniat parlamentarul. „Au trecut 12 ani, dar scrisoarea aşa şi nu a mai publicat-o”.

„Ce a făcut Dodon pentru a se împotrivi preluării Hotelului Codru de Plahotniuc? El spune că a scris o scrisoare. Mult sau puţin, dar nici măcar asta nu a făcut. Această postare e despre cum Dodon, ascultător şi eficient, i-a promovat interesele lui Plahotniuc în vânzarea Hotelului Codru şi despre 'o scrisoare pierdută'. Sau, mai degrabă, o scrisoare inexistentă.

În 2015 Dodon a făcut prima declaraţie despre această scrisoare, pentru a-şi justifica inacţiunea. Doar că nu a arătat-o. Un exemplu clasic cum Dodon fuge ani la rând de întrebări care-l acuză de corupţie. Sunt mai multe”, a scris deputatul PAS într-o postare pe pagina sa de socializare.

Dar, a punctat Alaiba, societatea trebuia să obţină toate clarificările necesare despre implicarea lui Igor Dodon într-o privatizare care a prejudiciat statul cu o sumă semnificativă de bani.

Astfel, a menţionat parlamentarul de la Chişinău, în anul 2017, când se afla la Centrul pentru Politici şi Reforme (CPR), împreună cu colegii a încercat să obţină prin toate căile legale acea scrisoare sau un răspuns clar că aşa scrisoare nu există.

„Am început cu petiţii şi solicitări de informaţie şi am terminat cu judecată. După multiple adresări la Preşedinţie şi la Guvern, care nu au primit un răspuns calitativ, CPR a dat guvernul în judecată.

Unul dintre martorii implicaţi în cadrul şedinţei de judecată a fost Igor Grigoriev, fost director al APP din subordinea lui Dodon. Dumnealui a oferit mai multe clarificări şi a explicat pas cu pas cum a derulat procesul. Ministerul Economiei, fiind parte a litigiului, a acceptat aceste declaraţii şi le-a confirmat. Inclusiv că o scrisoare nu există”, a adăugat Dumitru Alaiba.

Pe scurt istoria privatizării Hotelului Codru, calibrată din sursele disponibile, inclusiv declaraţiile dlui Grigoriev:

În 2007 s-a decis includerea Hotelului Codru în lista bunurilor nepasibile privatizării. Adică, privatizarea cărora este interzisă fără acordul Parlamentului.

În 2008, la doar câteva luni, această decizie a fost anulată. Promotorul şi coordonatorul procesului a fost Igor Dodon care, ţinea mâna pe puls, pas cu pas.

În Parlament, deputaţii Anatolie Zagorodnîi, Irina Vlah şi Vladimir Vitiuc au venit cu iniţiativă legislativă de a scoate Hotelul Codru din lista bunurilor nepasibile privatizării. Avizul guvernului a fost pozitiv. Responsabil principal – Ministerul Economiei, ministru Igor Dodon.

În doar câteva luni, în vara anului 2008, s-a reuşit: iniţierea şi consultarea proiectului de lege, avizarea pozitivă la guvern, votarea în două lecturi a proiectului de lege, scoaterea la privatizare a hotelului şi finalizarea tranzacţiei.

Înţelegerea mea e că Vladimir Voronin nu a fost promotorul privatizării, aşa cum spune Dodon. Promotorul iniţiativei a fost însăşi Dodon. Mergea la preşedinţie după accept, îl primea şi mergea înainte. Asta reiese şi din declaraţiile lui Voronin.

„Câştigătorul licitaţiei a fost Plahotniuc, iar perdantul – statul. Iar Dodon s-o fi pricopsit cu primul kuliok”, a conchis deputatul PAS.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor