Drama din Colectiv. Un raport relevă nereguli grave: Autorităţile au refuzat transferul bolnavilor în străinătate
alte articole
Un raport privind modul în care au acţionat spitalele în urma incendiului de la Colectiv, întocmit de Ministerul Sănătăţii în perioada în care acesta era condus de Vlad Voiculescu, relevă o serie de aspecte cutremurătoare: transferul răniţilor în străinătate a fost refuzat, bolnavii fiind duşi în străinătate abia după presiunea opiniei publice, în plus, infecţiile nosocomiale ale pacienţilor nu apar în fişele medicale. Neraportate în spitalele din România, infecţiile au fost însă descoperite de medicii din străinătate.
Potrivit raportului, niciun spital din ţară nu îndeplinea condiţiile pentru internarea marilor arşi, deoarece nu există o zonă de izolare protectivă pentru pacienţii cu arsuri. De altfel, mulţi dintre cei răniţi au murit din cauza infecţiilor cu bacterii luate din spitale.
„Breşă majoră de siguranţă a pacienţilor. Analiza deceselor indică o rată ridicată de colonizare, rapid după internare, cu bacterii şi germeni multirezistenţi provenind din mediul spitalicesc”, potrivit documentului finalizat în decembrie 2016 şi înregistrat la Ministerul Sănătăţii în data de 4 ianuarie.
Ministerul Sănătăţii a reacţionat prompt la apariţia acestor informaţii în presă, transmiţând că în instituţie „nu există niciun Raport elaborat la începutul anului 2017, care să conţină informaţii privind intervenţia autorităţilor sanitare în cazul Colectiv”.
Opinia lui Vlad Voiculescu
"Raportul este înregistrat cu nr 9/3.01.2017 la registratura cabinetului MS de unde ulterior a fost remis Direcţiilor de specialitate din MS. Şi nu pot să cred că domnul Bodog, secretarii de stat şi consilierii dânsului nu ştiu despre acesta. Şi nu pot să cred că domnul Bodog nu ştie cum funcţionează o registratură.
Într-un punct are dreptate domnul Bodog: raportul nu este elaborat "la începutul anului 2017" ci în cele 7 luni premergătoare, atât cât eu şi echipa mea am fost la Ministerul Sănătăţii. Nu îşi închipuie nimeni că echipa dumnealui s-ar fi ocupat cu aşa ceva...", scrie, pe Facebook, Vlad Voiculescu.
"Nu este de altfel prima dată când scuzele domnului Bodog pentru a îşi justifica lipsa de acţiune sau îngroparea unor proiecte la dorinţa/comanda partidului frizează ridicolul.
Mai întâi nu găseşte întreaga documentaţie pentru cele 2 spitale din Bucureşti care trebuiau construite cu ajutorul Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare - bibliografe întregi care sunt disponibile atât la Ministerul Sănătăţii cât şi la Ministerul Finanţelor Publice. Acum nu găseşte Raportul despre Colectiv. Pare că nimic ce nu este în vestitul Program de Guvernare nu se găseşte nicăieri. Munca de luni de zile, bibliorafturi întregi... s-au pierdut, evaporat", adaugă Vlad Voiculescu.