Dosarul Colectiv, amânat din nou. DNA a cerut ca statul să garanteze plata despăgubirilor
alte articole
UPDATE: Magistraţii Tribunalului Bucureşti au decis amânarea termenului la care ar fi trebuit să decidă dacă statul român va fi chemat ca garant al plăţii despăgubirilor în procesul Colectiv, relatează gândul.info.
"O nouă amânare, restul a fost doar spectacol. De două luni despre asta discutăm. Ba nu sunt traducători, ba s-a citit, dar nu s-a citit. Citaţiile astea, din ce ştiu eu, sunt făcute de un angajat de-al lor deci ar trebui să răspundă că nu s-a trimis prin poştă sau pentru toate astea. Eu nu îmi imaginez că cel mai mare tribunal din ţară nu are traducător, nu are posibilitatea să trimită o corespondenţă aşa cum trebuie. Probabil că se doreşte o perpetuă amânare", a declarat, luni, la Tribunalul Bucureşti, Eugen Iancu, tatăl unui tânăr mort în incendiu.
* * *
La doi ani de la drama ce a secerat 64 de vieţi şi a lăsat numeroşi tineri cu sechele, magistraţii Tribunalului Bucureşti ar putea decide luni dacă statul român va fi chemat ca garant al plăţii despăgubirilor în procesul Colectiv.
La termenul din 11 septembrie, DNA a cerut, în acest dosar, în care sunt judecate mai multe persoane, printre care şi fostul primar, Cristian Popescu Piedone, introducerea statului în dosarul Colectiv, dispunându-se citarea Ministerului Finanţelor, ca reprezentant, relatează Mediafax. După analizarea solicitării, judecătorii urmează să decidă dacă statul român va garanta plata despăgubirilor.
Potrivit sursei citate, în cererea înaintată judecătorilor, procurorii au susţinut că statul, prin Ministerul Finanţelor, trebuie să "garanteze realizarea efectivă şi rapidă a drepturilor patrimoniale legitime ale persoanelor afectate, părţi vătămate, părţi civile moştenitori/succesori ai celor decedaţi în tragedia din Clubul Colectiv."
"Participarea Statului Român, reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice la acest proces, în calitate de subiect procesual, este concordantă rolului constituţional al statului de conducător al instituţiilor publice, în considerarea faptului că, între activitatea de autorizare, rezultatul dramatic şi prejudiciul adus victimelor care au suferit vătămări, răni, arsuri etc. în urma incendiului din club, deficienţele entităţilor publice implicate în intervenţia de urgenţă la incendiul din Clubul Colectiv din Bucureşti, în seara zilei de 30 octombrie 2015, există legătură de cauzalitate mediată", susţine DNA.
De asemenea, procurorii mai susţin că Guvernul României a constatat deficienţele activităţii instituţiilor publice, acestea fiind consemnate în raportul Corpului de control.
"S-au constatat deficienţele din activitatea instituţiilor publice ce au concurat direct sau indirect la producerea prejudiciilor aduse părţilor civile. Sub acest aspect s-a reţinut că, datorită acţiunii necoordonate a autorităţilor publice şi cu elemente de improvizaţie, datorate lipsei de exerciţii în caz de urgenţe majore şi bazei materiale deficitare a fost împiedicată evitarea pierderilor de vieţi omeneşti", arată DNA.
Nu în ultimul rând, procurorii mai arată că nu a activat Mecanismul de protecţie civilă al Uniunii Europene, deşi acesta era aplicabil.
"S-a dovedit că Statul Român nu a uzat de instrumentul legal, convenţional reglementat la nivelul Uniunii Europene, şi nu a activat Mecanismul de protecţie civilă al Uniunii Europene, asumându-şi în regim de putere publică, prin intermediul prerogativelor acordate de Constituţie, a apreciat în mod greşit că are capacitatea să asigure prin resursele proprii prevalenţa interesului public-general. Prin urmare, Statul Român trebuie să participe la procedurile judiciare în acest dosar, întrucât în cauză, avem de-a face cu un ansamblu de consecinţe datorate inclusiv instituţiilor publice române", precizează sursa citată.
Procurorii consideră că statul român trebuie să fie garanţie "pentru că, din punctul de vedere al executării despăgubirilor civile, urmările dezastrului din Clubul Colectiv să nu rămână iluzorii", precizând că o hotărâre de despăgubire este imposibil de a fi pusă în executare în mod real, întrucât "părţile civile nu vor putea obţine despăgubirile civile stabilite de instanţa de judecată, datorită faptului că, inculpaţii nu au în patrimoniile lor bunuri suficiente care să servească la acoperirea prejudiciilor".
Despăbubirile însumate într-unul dintre cele două rechizitorii ce au fost conexate se ridică la 42.194.144 euro şi 28.477.456 lei, iar în cel de-al doilea, 90 de persoane s-au constituit părţi civile cu sume cuprinse între 30.000 euro şi 2.000.000 euro.