Dr.Rodica Tănăsescu (SNMF): Este o încercare de deprofesionalizare extremă. Cardul de sănătate este o bucată de plastic care mie nu îmi spune nimic!

Distribuirea cardurilor de sănătate ar trebui să se facă, potrivit legii, începând cu data de 3 ianuarie. În practică, însă, ceea ce pentru Casa Naţională de Asigurări de Sănătate reprezintă o necesitate, pentru medicii de familie noile carduri de asigurat nu înseamnă decât birocraţie şi timp pierdut, este de părere Rodica Tănăsescu, preşedintele Societăţii Naţionale de Medicina Familiei (SNMF). Într-un amplu interviu acordat Epoch Times România, Rodica Tănăsescu a punctat dezavantajele pe care noul sistem electronic le implică, precum şi alte aspecte legate de costurile acestui nou sistem, dar şi de cui revine responsabilitatea inscripţionării şi distribuirii cardurilor de sănătate. Referitor la intenţia ministrului Sănătăţii, recent anunţată, de a nu mai finanţa spitalele private, preşedintele SNMF este de părere că sursa acestei dispute o constituie finanţarea extrem de scăzută a sistemului medical.

Reporter: Care sunt avantajele şi dezavantajele pe care introducerea cardului naţional de sănătate le aduce, deopotrivă pentru medici şi pentru pacienţi?

Rodica Tănăsescu: Nu există niciun fel de avantaj! Există un avantaj pentru sistem, care poate controla atât calitatea de asigurat a pacienţilor, cât şi validarea reală a serviciilor efectuate. Pacientul nu are niciun avantaj pentru că, deşi ar putea fi vorba să se inscripţioneze pe card câteva boli cronice cu impact important pentru sănătatea omului, aceste boli oricum sunt cunoscute pentru pacienţi. În plus, cardul are un cod PIN. Un pacient inconştient evident nu ştie codul PIN şi nu se pot accesa aceste date.

Există şi dezavantaje pentru pacient: dacă îşi uită cardul acasă, dacă pierde cardul, până îl recuperează să facă un card nou, dacă face o confuzie şi ia cardul soţului sau al nepotului nu poate accesa servicii medicale. Există pacienţi care nu doresc să se inscripţioneze pe card anumite boli şi este dreptul lor de a alege. Există într-adevăr şi o grijă mai mult sau mai puţin fondată că datele medicale ar putea fi accesate de mai multă lume. De altfel, această inscripţionare este doar un lucru temporar necesar pentru că, atunci când va exista cu adevărat dosarul electronic al pacientului, pe card s-ar putea accesa datele medicale de către un alt medic, din altă zonă a sistemului, deci nu ar fi nevoie să se inscripţioneze.

În ceea ce priveşte medicii, este tot o bătaie de cap în plus pentru că trebuie să îţi cumperi, şi nu este ieftin, un cititor de card, trebuie să ai grijă că funcţionează pentru că dacă se defectează nu mai poţi consulta, nu mai poţi edita reţetele compensate la care pacientul are dreptul. Dacă se va decide să se folosească în România cardul naţional, noi ne vom supune şi îl vom folosi ca toată lumea. Bineînţeles sperăm să nu avem costuri noi pentru un program al guvernului, pentru că acest program presupune costuri. Ceea ce refuzăm categoric este să înlocuim timpul de consultaţii cu un timp necesar distribuirii şi inscripţionării cardului. Distribuirea este o problemă care nu ne priveşte şi este chiar ilegal s-o facem noi. Cardul este un document oficial de identificare, la fel ca paşaportul sau buletinul. Conform legii, acesta poate fi eliberat exclusiv de unitatea emitentă, adică de Casele de Asigurări.

În al doilea rând, este o încercare de deprofesionalizare extremă pe care nu o acceptăm! Pentru distribuirea cardului există o legislaţie apărută de la o zi la alta care presupune un număr nelimitat de borderouri pe care medicul ar trebui să le completeze în situaţia în care pacientul acceptă cardul, dacă adresa sau codul numeric este greşit, dacă pacientul a pierdut cardul sau dacă pacientul refuză cardul. Pentru toate aceste situaţii este nevoie de câte un borderou şi asta lună de lună. În plus, dacă pacientul doreşte să aibă datele medicale inscripţionate, îl chemăm a doua zi să-şi plătească aceste analize, după care să revină la noi să i le inscripţionăm. Toate acestea înseamnă foarte mult timp. Acest timp este luat din timpul alocat consultaţiei. Eu cred că fiecare dintre noi doreşte afecţiune de la medic pentru problemele lui de sănătate, aşa că în niciun caz nu ne vom substitui celor care ar trebui să distribuie aceste carduri. Este o problemă de profesionalism. Este pur si simplu jenant să vină omul în cabinet şi eu să nu pot să-l consult. Nu este treaba noastră! Noi avem un contract de prestări servicii medicale cu Casa de Asigurări, iar distribuţia cardului nu intră în obligaţiile noastre.

Problema distribuirii cardurilor de sănătate ţine de relaţia dintre asigurator şi asigurat. În România, există, de foarte mulţi ani, o prevedere legală care spune că între asigurator şi asigurat trebuie să existe un contract semnat. N-a existat niciodată! Poate că ar fi o bună ocazie ca asiguratul să primească contractul pe care îl are cu Casa de Asigurări ca să ştie fiecare dintre noi ce drepturi şi obligaţii are. Poate că în sfârşit s-ar crea acea legătură între plătitor şi cel care are datoria să gestioneze aceşti bani.

Pentru noi poate însemna o uşoară povară să folosim cardul naţional de sănătate, însă, tot aşa am acceptat reţeta electronică, tocmai pentru transparenţa perfectă în ceea ce priveşte prescripţia medicamentelor şi am acceptat deşi este tot o bătaie de cap în plus. Medicii de familie sunt primii care s-au adaptat acestei cerinţe şi nu au existat sincope la nivelul cabinetelor medicilor de familie care şi-au cumpărat abonamente de internet, imprimantă laser, cartuşe, în condiţiile în care de 3, 4 ani de zile cabinetele sunt finanţate din ce în ce mai prost, şi au dat pacienţilor toate reţele de care au nevoie.

Aici nu e vorba de bani! De data asta e vorba de profesie. Vreau să am timp să-mi întreb bolnavul ce-l supăra, să pot să-l consult, să-i dau reţetă şi o schemă de tratament. Nu pot şi nu vreau să înlocuiesc acest timp cu unul necesar distribuirii cardului!

R: În presă s-au vehiculat titluri care descriau sistemul medical din România ca fiind ştiinţifico- fantastic, în condiţiile în care, la nivel naţional sunt zone în care conexiunea la internet este slabă, chiar absentă, iar oamenii încă au probleme cu modul de folosire a cardurilor. Cum vedeţi dumneavoastră trecerea către acest sistem electronic?

Presa are într-un fel dreptate, în sensul în care sunt multe alte nevoi în sistemul medical pentru care nu s-a făcut nimic. Nu s-au investit bani, nu s-au făcut programe europene şi ar fi alte priorităţi. Pe de altă parte, dacă poate exista un control transparent al utilizării banilor din sănătate noi suntem de acord pentru că ne-am săturat de acuze. Vrem ca banii sănătăţii să fie într-adevăr folosiţi pentru sănătate. Restul sunt vorbe. Dacă există o situaţie transparentă poate va exista şi obligaţia Caselor de Asigurări să furnizeze date transparente, ceea ce în anii trecuţi nu s-a întâmplat. Noi, ca organizaţie profesională naţională, am solicitat anumite date şi din păcate nu le-am primit de la Casele de Asigurări. Poate nici nu le aveau sau poate că nu doreau să le transmită. Un pas îl constituie reţeta electronică care oferă informaţii despre ce medic a prescris, cât a prescris şi cui, pentru a se şti foarte bine dacă lucrurile se respectă.

Sigur, evidenţe erau şi înainte. La fiecare sfârşit de lună, de ani de zile, noi raportăm fiecare reţetă, fiecare consultaţie, fiecare bilet de trimitere. Diferenţa este că acum lucrurile sunt controlabile în timp real. Noi vrem ca lucrurile să fie clare, de accea am acceptat reţeta electronică, dar cardul este o bucată de plastic care mie nu îmi spune nimic.Cine a conceput acest program ori ne-a dispreţuit şi a uitat că suntem medici, ori a crezut că medicina de famile nu contează. Ori medicina de familie contează! Până la urmă, 80% dintre nevoile medicale uzuale ale oamenilor se rezolvă la nivelul cabinetelor medicilor de familie, dar pentru asta trebuie să am timp să vorbesc cu el şi acesta este motivul principal pentru care nu vom distribui cardul.

R: Aţi amintit de reţeta electronică. În ce stadiu se află implementarea acestui sistem?

Rodica Tănăsescu: Aici nu e vorba de bani! De data asta e vorba de profesie. Vreau să am timp să-mi întreb bolnavul ce-l supăra, să pot să-l consult, să-i dau reţetă şi o schemă de tratament. Nu pot şi nu vreau să înlocuiesc acest timp cu unul necesar distribuirii cardului!

De la 1 ianuarie reţeta electronică are exclusivitate, adică nu se mai pot folosi formularele vechi. Până pe 31 decembrie, noi, medicii de familie, am făcut reţete electronice şi într-o proporţie de 10% colegii din ambulatoriul de specialitate şi cred că deloc în spitale. De la 1 ianuarie, reţeta electronică este obligatorie pentru tot sistemul. Aplicaţia, în general, merge şi când merge nu este greu de folosit. Există aplicaţii simple, care se transferă direct în sistemul electronic şi în raportarea de la sfârşitul lunii este mai uşor. Există încă probleme în zone în care internetul funcţionează prost sau deloc. Mai există zone, chiar şi în centrul Bucureştiului, în care sunt pene de curent, dar şi situaţii deosebite în care aplicaţia nu merge, acestea fiind printre cele mai frecvente probleme pe care le avem cu reţeta electronică.

Sunt momente ale zilei sau ale lunii în care aplicaţia electronică pentru prescripţia electronică funcţionează lent şi atunci trebuie să folosim variantele de rezervă. Eu cred că pe parcurs lucrurile se îmbunătăţesc. Noi trimitem permanent un feedback către Casa Naţională cu probleme care apar şi, de multe ori, au ţinut cont de feedback şi au îmbunătăţit aplicaţia. Erorile pe care le întâlnim sunt erori vechi, preluate din măreţul Sistem Informatic Unic Integrat (SIUI) care a costat o avere. Nu este numai vina soft-ului, ci şi a conceptului.

SIUI este un soft de raportare pentru Case de Asigurări. El este conceput pentru a intersecta date pe care le primesc de la furnizorii de servicii medicale (medicii de familie, spitale, farmacii etc.) cu date pe care le primesc de la diverse instituţii partenere cu care au semnat câte un protocol: Evidenţa Populaţiei , Casa de Pensii, primării, ministerul Educaţiei etc. Din păcate, aceste protocoale funcţionează sau nu. Evidenţa Populaţiei trimite date cu întârziere, astfel încât un bebeluş de multe ori nu apare în evidenţa softului decât după câteva luni de la naştere. De asemenea, sunt situaţii în care doamne, căsătorite de 10 ani, tot reapar cu nume de domnişoară. A existat şi acea discuţie cu persoane decedate care erau foarte vii în faţa noastră, la consultaţie. Aceste situaţii există şi nimeni nu ţine cont de feedback-ul pe care îl trimitem.

Reţeta electronică preia toate erorile din SIUI, iar cardul va prelua şi el toate erorile pentru că ambele se bazează pe acest sistem. Trebuie, în primul rând, ca aceste protocoale să fie funcţionale şi să se trimită datele în timp real. Poate că era bine ca SIUI să funcţioneze foarte bine înainte de a ne extinde la alte aplicaţii, care şi ele se bazează tot pe acest sistem cu erori.

R: Ce s-ar putea face pentru o mai bună comunicare între medicul de familie, medicul de specialitate şi pacient?

Noi avem, în general, o bună relaţie cu pacienţii noştri şi, din acest punct de vedere, suntem avantajaţi, pentru că avem norocul că putem comunica de la alt nivel. În restul segmentelor sistemului medical pacientul ajunge mai rar şi atunci sigur că o comunicare este un pic mai dificilă. Cât priveşte comunicarea dintre noi şi colegii din celelalte segmente ale sistemului, depinde. Sunt colegi din ambulatoriul de specialitate şi din spitale cu care colaborăm excepţional, dar sunt şi situaţii în care comunicarea este cvasi- zero.

Un aspect care ţine de comunicarea oficială se referă la aşa zisa codificare a bolilor. Noi am cerut ca şi pe reţeta electronică să nu mai fie trecute în clar diagnosticele, ci codurile, pentru că sunt date medicale între pacient şi medic. Problema este că se foloseşte această codificare 999, care nu permite niciun fel de subtilitate de diagnostic. Practic, nu poţi să comunici medicului către care trimiţi amănuntele de diagnostic pe care le-ai constatat. De exemplu, în acest sistem de codificare, anumite coduri desemnează atât boli extrem de grave, dar şi multe alte patologii care nu au nicio gravitate. Biletele de timitere nu conţin aceste subtilităţi şi, prin acest fapt, se îngreunează comunicarea cu pacientul. Modul de codificare a bolilor folosit în România nu este favorabil comunicării.

Mai este şi scrisoarea medicală care ar trebui să fie un instrument de informare, în care să ştii ce investigaţii s-au făcut, ce rezultate au fost, ce fel de contract are medicul de la care vine pacientul cu Casa de Asigurări. Sunt colegi care trimit astfel de scrisori amănunţite. Ar trebui să ne respectăm unul pe altul, dar, în primul rând, ar trebui să ne respectăm pacienţii şi astfel se va putea face ceva şi în sensul comunicării.

R: În încheiere, m-ar interesa părerea dumneavoastră, în calitate de specialist, despre intenţia ministrului Eugen Nicolăescu de a nu mai finanţa spitalele private şi despre discuţiile recente pe această teamă?

Înţeleg ambele puncte de vedere. Înţeleg ideea că un pacient care se internează într-un spital privat doreşte ca banii pe care îi plăteşte să se regăsească într-o reducere a notei de plată. Pe de altă parte, înţeleg şi dorinţa domnului ministru de a finanţa punctual cu acei bani anumite spitale strategice în România în aşa fel încât pacientul să nu mai fie forţat să îşi cumpere până şi serul care i se pune în perfuzie.

Cred că toată această dispută porneşte de la finanţarea extrem de scăzută a sistemului medical. Dacă finanţarea ar fi cât de cât decentă, probabil că n-ar mai fi nevoie de asemenea dispute. Acum, practic,se încearcă o împărţire a sărăciei, în care unii cred că dreptul lor din ceea ce înseamnă asigurarea socială de sănătate trebuie să se regăsească şi într-un spital privat şi alţii care cred că aceşti puţini bănuţi trebuie folosiţi pentru pacientul de rând care nu îşi permite un spital privat. Cred că ambele părţi au dreptate şi că, de fapt, soluţia este într-o finanţare decentă a sănătăţii, ceea ce nu s-a întâmplat de mult!