Dosarul Microsoft 2. Iohannis, undă verde pentru urmărirea penală a trei foşti miniştri

Trei foşti miniştri implicaţi în dosarul Microsoft 2, Dan Nica, Adriana Ţicău şi Alexandru Athanasiu, urmează să fie puşi sub urmărire penală pentru abuz în serviciu.
Klaus Iohannis (Eugen Horoiu / Epoch Times România)
Andrei Pricopie
29.11.2016

Preşedintele Klaus Iohannis a dat undă verde solicitării şefei DNA, Laura Codruţa Kovesi, de începere a urmăririi penale pentru abuz în serviciu în cazul foştilor miniştri Dan Nica, Adriana Ţicău şi Alexandru Athanasiu, reiese dintr-un comunicat remis marţi de Administraţia Prezidenţială.

Dan Nica a fost ministru al Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei în perioada 2000 - iulie 2004, Alexandru Athanasiu a fost ministru al Educaţiei şi Cercetării în perioada 2003-2005, iar Adriana Silvia Ţicău a ocupat funcţia de secretar de stat în cadrul Comunicaţiilor în perioada 2003 - iunie 2004, după care pe cea de ministru în perioada iulie - decembrie 2004.

Procurorii DNA îşi prezintă acuzaţiile

"În calitate de ministru al Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei, Nica Dan, cu încălcarea dispoziţiilor privind achiziţiile publice, a iniţiat şi a susţinut proiectele Hotărârilor de Guvern nr.1473/11.12.2003 şi nr.470/01.04.2004, prin care s-a aprobat încheierea, între Guvernul României şi Fujitsu Siemens Computers gmbh, a contractului comercial de închiriere de licenţe referitor la produsele Microsoft.

În acest sens s-a invocat, în mod nereal, calitatea Fujitsu Siemens Computers de unic distribuitor pentru aceste produse, astfel încât respectiva firmă să fie favorizată prin evitarea organizării unei licitaţii publice. Astfel, prin activitatea sa, Dan Nica ar fi cauzat, pe de o parte –un prejudiciu în valoare totală de 47.594.843,88 USD în dauna statului, iar pe de altă parte - un folos patrimonial necuvenit, în acelaşi cuantum, în favoarea Fujitsu Siemens Computers gmbh.

În calitate de secretar de stat la Ministerul Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei, respectiv de ministru al Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei, Ţicău Silvia Adriana, cu încălcarea privind Statutul funcţionarilor publici şi privind achiziţiile publice, a efectuat următoarele activităţi:

- a determinat încheierea contractului cadru de licenţiere Microsoft în condiţii defavorabile pentru Guvernul României, invocându-se în mod nereal calitatea de unic distribuitor a Fujitsu Siemens gmbh Austria, iar în acest sens a semnat Nota de fundamentare la Hotărârea de Guvern nr.1473/11.12.2003;

- a iniţiat şi susţinut proiectul Hotărârii de Guvern nr.1778/21.10.2004, prin care s-a aprobat extinderea contractului comercial de închiriere de licenţe încheiat la data de 15.04.2004 între Guvernul României şi Fujitsu Siemens Computers gmbh şi pentru produsele educaţionale Microsoft, fără a exista un necesar fundamentat. În această modalitate, Ţicău Silvia Adriana ar fi cauzat, pe de o parte - un prejudiciu în valoare totală de 66.965.343,88 USD în dauna statului, iar pe de altă parte - un folos patrimonial necuvenit, în acelaşi cuantum, în favoarea Fujitsu Siemens Computers gmbh.

În calitate de ministru al Educaţiei şi Cercetării, Athanasiu Alexandru cu încălcarea dispoziţiilor privind achiziţiile publice, a iniţiat şi a susţinut proiectul Hotărârii de Guvern nr.1778/21.10.2004, prin care s-a aprobat extinderea contractului comercial de închiriere de licenţe încheiat la data de 15.04.2004 între Guvernul României şi Fujitsu Siemens Computers gmbh şi pentru produsele educaţionale Microsoft, fără a exista un necesar fundamentat. În această modalitate Athanasiu Alexandru ar fi cauzat, pe de o parte - un prejudiciu în valoare totală de 19.370.500 USD în dauna statului, iar pe de altă parte - un folos patrimonial necuvenit, în acelaşi cuantum, în favoarea Fujitsu Siemens Computers gmbh."

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor