Papahagi ameninţă "casta de privilegiaţi": Poporul are 20 de milioane de oameni, nu doar 3.000 de securişti şi de şmecheri. Şi s-a enervat!

Profesorul Adrian Papahagi a avut o ieşire dură, la postul B1 TV, la adresa „castei de privilegiaţi” din magistratură, pe care o acuză că s-a rupt complet de societate şi de principiul echităţii.

Analistul a criticat aroganţa şi lipsa de responsabilitate a sistemului judiciar, afirmând că justiţia română nu mai inspiră încredere, scapă marii corupţi pe capete şi, în schimb, îi împovărează pe cetăţenii obişnuiţi cu procese interminabile.

În opinia sa, reacţia ostilă a CSM la ideea unui referendum privind pensiile speciale arată dispreţul unei elite privilegiate faţă de voinţa populară.

Redăm mai jos o parte din intervenţie.

Jurnalistă: S-a discutat despre un referendum pe tema pensiilor magistraţilor. Uitaţi ce spune Emil Boc despre această idee şi comentăm alături de domnul Papahagi.

Sincer, constituţional vorbind, acel referendum, dacă ar vrea avea loc, n-ar fi decât un referendum aşa cum a fost în 2009 pentru reducerea la 300 de parlamentari şi transformarea Parlamentului bicameral în Parlament unicameral, unde peste 80% dintre români s-au pronunţat cu 'da' şi suntem la 15 ani şi mai bine şi nu s-a întâmplat nimic.

Că vreau să fiu bine înţeles, acest referendum pe care noi îl avem în baza articolului 90 din Constituţie este un referendum cu caracter consultativ, care nu are o forţă legislativă obligatorie a doua zi după ce a fost aprobat de către popor. Acest referendum doar ne mai întăreşte legitimitatea demersului, că este necesar. Dar tot Parlamentul şi tot Curtea Constituţională vor avea ultimul cuvânt în sistemul constituţional actual.

De aceea şi mesajul meu pentru domnul Bolojan este acesta: pierzi o bătălie, dar nu şi războiul. Am pierdut o bătălie, dar nu şi războiul pentru a restabili dreptatea în sistemul public. În viaţa publică este normal din când în când să pierzi o bătălie. Important este să ştii că vei câştiga războiul, care este important pentru toţi românii, de a avea un sistem echitabil.

Jurnalistă: Oamenii şi-au dat seama că în România toate aceste referendumuri care au fost făcute în ultimii ani au fost băgate sub preş şi ignorate, s-a pus praful pe ele.

Adrian Papahagi: Din păcate aşa este. Sigur, referendumul ar da o legitimitate majoră acestei încercări a Guvernului de a tăia nişte cheltuieli absolut neruşinate. Şi când ai un referendum în care, garantat, ar ieşi 95%, nici măcar 70% sau 80%, ar fi un semnal destul de tare. Dar nu cred că aceşti judecători n-au primit deja semnalul poporului. Adică aud şi ei vocea poporului şi e o indignare în societate.

Să vă spun un lucru. Oricând există o indignare majoră în societate pe o temă anume, în cele din urmă opinia publică îşi va impune această părere. Eu sunt convins că, până la urmă, printr-un mijloc sau altul – nu mă pricep eu, că va fi un alt act normativ, că va fi o altă consultare a Curţii Constituţionale, că vor fi presiuni de culise pe care noi nu le ştim şi care, până la urmă, se întâmplă în politică şi în stat – aceste lucruri vor înceta, fiindcă sunt strigătoare la cer şi lumea se enervează.

Legea aceea, din păcate, a susţinut-o şi prietena noastră Macovei, şi prietenul nostru Valeriu Stoica, că ei aveau un gând, dar între timp a ieşit altceva. Vedeţi că, în România, oricând propui o lege, chiar şi cu bună intenţie şi onest, în cele din urmă ea poate fi deturnată. Şi de aia este foarte important ca toate lucrurile acestea să se reechilibreze din timp în timp.

Cum e şi alegerea aceasta a primarilor într-un singur tur, sunt nenumărate lucruri aberante în România care trebuie reglate.

Jurnalistă: Aş vrea să vă mai spun cum a reacţionat CSM după decizie. Când au auzit cei de la CSM că se vorbeşte despre un referendum pentru schimbarea Constituţiei, au început să-l ironizeze, inclusiv pe Dominic Fritz, comparându-l cu lideri autoritari precum Putin sau Mugabe. CSM-ul, foarte caustic, când nu le convine ceva, vor să modifice Constituţia.

Adrian Papahagi: Sunt de o neruşinare absolută, fără îndoială, ca şi cum referendumurile ar fi ceva nedemocratic, ca şi cum în Elveţia ar fi Mugabe sau Putin. Astea sunt nişte tâmpenii, de o imensă neruşinare. Justiţia română, să vă spun un lucru, în primul rând nimeni nu e foarte încântat de ea. Este o justiţie care nu îşi face treaba, care scapă toţi ticăloşii şi pe oamenii normali îi tracasează în tribunale cu anii, în care toate crimele mari se prescriu, în care toţi marii evazionişti şi marii escroci se bucură de clemenţă. Este o justiţie în care nimeni n-are, de fapt, nicio încredere, cum eu, de altfel, n-am încredere în cam nimic din statul ăsta: nici armată, nici servicii, nici nimic.

Au şi neruşinarea asta de a ne face nouă lecţii de democraţie. O să le arătăm democraţie, fiindcă până una-alta, în orice ţară, suveran este poporul. Iar poporul român are 20 de milioane de oameni, nu doar 3.000 de securişti şi de şmecheri. Şi acele zeci de milioane, toate, prin această cale, prin televiziuni, prin social media, se enervează. Şi nu este foarte bine să enervezi întreaga populaţie a ţării tale.

Întreaga populaţie a României este, în acest moment, foarte enervată pe această castă de privilegiaţi care s-a cocoţat pe nişte privilegii şi nu este normal. Noi am apărat justiţia, de pildă, când încercau Ponta şi Antonescu să facă o mie de şmecherii, să schimbe acolo Curtea Constituţională.

Justiţia este una dintre cele trei puteri ale statului. Este esenţial ca niciuna dintre celelalte puteri să nu încerce să şi le subordoneze pe celelalte – ca Parlamentul, de pildă, sau Executivul, să-şi aservească justiţia; justiţia să fie la ordinul politicului, al executivului.

Dar nu e normal nici ca un întreg legislativ care reprezintă voinţa suverană a poporului să fie la cheremul unor judecători, fiindcă judecătorii nu sunt chemaţi să facă lege aşa. Deci nu văd ce au ei să se pronunţe. Legea este lege, bugetul statului este bugetul statului. Dacă astăzi sunt bani, le dă mai mult. Dacă mâine nu mai sunt bani, li se taie. Iar dacă lumea consideră că o categorie socială este plătită mult mai mult decât merită, e dreptul guvernului să revizuiască acele drepturi. Şi cu asta s-a încheiat toată discuţia.

Deci părerea mea este că, oricât s-ar zvârcoli aceştia, mai devreme sau mai târziu – că este peste o lună sau peste jumătate de an – până la urmă, vârsta lor de pensionare va fi crescută, că va intra în vigoare peste un an, peste doi, peste cinci, se va întâmpla. Pensiile acelea nesimţite vor scădea. Întâi poate vor fi 80% din salariu. Cu timpul se va mai termina cu aceste privilegii.