Dosar penal pentru mai multe persoane participante la un eveniment organizat la troiţa lui Zelea Codreanu, în Tâncăbeşti

(Facebook / PolitiaCapitalei.RO)
Ana Ion
01.12.2024

Poliţiştii din Ilfov efectuează cercetări în cazul mai multor persoane care au participat, sâmbătă, la un eveniment organizat la troiţa ridicată în memoria fostului lider legionar Corneliu Zelea Codreanu, în comuna Tâncăbeşti, relatează Agerpres.

Dosarul penal a fost întocmit sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de OUG 31/2002 privind interzicerea organizaţiilor, simbolurilor şi faptelor cu caracter fascist, legionar, rasist sau xenofob şi a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid contra umanităţii şi de crime de război, informează IPJ Ilfov.

Legea prevede că „fapta persoanei de a promova, în public, cultul persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid contra umanităţii şi de crime de război, precum şi fapta de a promova, în public, idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, (…) se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani şi interzicerea unor drepturi”.

Cercetările se derulează în vederea identificării tuturor persoanelor participante la activitate, precum şi pentru stabilirea situaţiei de fapt şi de drept şi luarea măsurilor legale care se impun.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor